Welcome! Bine ati venit! A bilingual blog about fashion, style, beauty, trends, celebrities, movies, books, travels and more
I also write for / Scriu si pentru
Wednesday, March 24, 2010
Paris, Orasul Luminilor
Am inceput sa invat limba franceza la scoala de cand eram in clasa a doua. Am avut o profesoara de limba franceza exceptionala, cel mai bun profesor de limba straina pe care as fi putut sa-l intalnesc vreodata, si care m-a facut sa ma indragostesc de aceasta limba atat de frumoasa, inca de la primele ore cand invatam sa zic bonjour. Pe masura ce treceau anii de scoala, pasiunea mea pentru limba lui Molière era tot mai mare. Si nu numai pentru limba franceza, dar si pentru literatura franceza, istoria franceza, cultura franceza, geografia franceza, arta franceza. De multe ori glumeam cu colegi sau cu prieteni ca “j’aime tout ce que commence avec –fr” (nu numai la scoala, dar si la liceu si la facultate). In fiecare an petrecut la scoala, imi imbogateam cultura generala cu un nou bagaj de cunostinte francofone, si absorbeam fiecare notiune noua ca un burete. In clasa 6-a stiam deja harta Parisului pe de rost, cu nume de strazi, cu edificii pariziene representative, cu monumente si muzee. Iar harta hexagonala a Frantei, o desenam cu ochii inchisi. Ba chiar stiam sa cant si imnul Frantei, La Marseillaise. In clasa a 10-a cunosteam intreaga genealogie monarhala franceza, din Evul Mediu timpuriu pana la instaurarea regimului de republica. Tot in timpul anilor de scoala, m-am hotarat ca “atunci cand voi fi mare” voi merge neaparat sa vizitez Parisul. Iar spre sfarsitul scolii generale, stiam ce cariera vreau sa urmez – limbi straine.
A urmat liceul cu profil de limbi straine, si apoi facultatea de limbi straine. Nu ma opresc prea mult la perioada mea de studentie, decat sa amintesc un singur moment funny, care si acum ma face sa zambesc. In timpul facultatii am cunoscut un tip din Franta, Fabrice (logodnicul unei amice). Eram intr-o seara in oras cu un grup de prieteni, printre care si Fabrice. La un moment dat, nu stiu cum se facu, de am inceput sa cantam La Marseillaise. Prima oara am inceput in cor (atat cat sa nu deranjam pe ceilalti din sala, bineinteles), si majoritatea prietenilor de la masa noastra care “au intrat in joc” s-au oprit dupa primele doua versuri. Eu si Fabrice am continuat. Dupa care si Fabrice s-a oprit, iar eu cantam imnul Frantei in continuare, singura. Va dati seama ca francezului nativ nu i-a venit sa creada ca este martor la asa ceva. Cu o usoara exasperare amestecata cu amuzament, si cu un zambet “nu-mi vine sa cred” dar galant pe buze, a exclamat: “Elle est plus Française que moi!”
Anii au trecut, si am traversat Atlanticul. Nu mi-am uitat visul din copilarie, acela de a merge la Paris. Si iata ca s-a intamplat, in octombrie 2008. Cand eram in aeroportul din Toronto, cu doar o ora inainte de a ma imbarca pentru zborul spre Paris, nu-mi venea sa cred ca in sfarsit se intampla!!!
Am petrecut o vacanta de vis la Paris, impreuna cu sotul meu. Ne propusesem sa vizitam cele mai fierbinti spoturi turistice din Paris, si asa am facut. Cu doua saptamani inainte de plecare, imi cumparasem din Toronto un ghid turistic al Parisului; dar la fata locului am constatat ca nu il voi folosi prea mult. Stiam dinainte ce itinerar turistic voi urma la Paris. Stiam harta Parisului, si stiam unde se afla fiecare din locurile pe care vroiam sa le vizitam. Fiind pentru prima oara in Orasul Luminilor, mi-am propus sa vad spoturile clasice, bineinteles; iar cat priveste locurile ascunse si putin cunoscute ale Parisului, mi-am propus sa le descopar cu ocazia unei alte vizite in Franta.
Imediat ce am desfacut bagajele la hotel, am iesit in oras sa ne minunam de frumusetea Parisului. Asa cum stabilisem, prima vizita a fost la Turnul Eiffel. De pe vremea cand eram copil si visam la vacanta mea din Paris, eram convinsa ca primul lucru pe care il fac atunci cand pun piciorul pe strazile pariziene, este sa vad Turnul Eiffel. Ei bine, odata ajunsi la Paris, asta am si facut. Primul punct pe traseul nostru a fost La Tour Eiffel. Am luat metroul pana la statia Trocadero, pentru a ajunge la Turn. Cand am iesit la suprafata, am si vazut-o din spatele unui teatru: “Hello Beauty!” Imi place sa vorbesc despre Turnul Eiffel la feminin. Desi in limba romana termenul turn este un substantiv neutru, in limba franceza este un nume feminin, La Tour Eiffel. Era dupa-amiaza cand am ajuns la Turn, si piata unde se afla Doamna Eiffel era plina de turisti si parizieni deopotriva. Pentru a urca pe Turn, trebuia sa stai la coada pentru lifturi la unul dintre cei 4 piloni ai Turnului. Fiecare dintre cele 4 cozi era imensa, cu o asteptare de vreo 2 ore, dupa estimarile mele. N-am mai stat la coada sa urcam pe Turn, desi am fi vrut sa admiram Parisul de la inaltimea celor 320 metri, si ne-am multumit sa o admiram de la sol. Nu exista extra-sezon pentru Turnul Eiffel. Nu exista o perioada a anului in care asteptarea pentru a urca pe culmile Parislui sa fie scurta. Are sute de vizitatori dornici sa ajunga acolo sus tot timpul – tot timpul – tot timpul, indiferent de momentul zilei, indiferent daca e in timpul saptamanii sau in weekend, indiferent de perioada anului. Poate ca voi urca pe Turn cu ocazia unei alte vizite la Paris; astfel voi avea un motiv in plus sa ma intorc in orasul de pe Sena. Sa spun despre Turnul Eiffel ca e frumoasa ar fi banal, ar fi foarte-foarte putin spus, it would be a gross understatement. Este magnifica. Vechimea de mai bine de 120 de ani a metalului ei se vede cu ochiul liber, dar ii da un aer aparte, boem, poetic, si te face sa te gandesti la Parisul perioadei Romantismului. Cand esti in preajma Turnului Eiffel, te simti invaluit in iubire.
Am asteptat sa se insereze, ca sa vedem Turnul si cu luminile ei nocturne. In anul in care am fost la Paris, Franta detinea presedintia Uniunii Europene, si luminile Turnului reflectau acest lucru. In 2008 Doamna Eiffel era luminata in culorile drapelului european, albastru cu cele 12 stelute galbene.
Urmatoarea vizita pe traseul nostru a fost la Luvru. Am venit cu metroul pana la Champs Elysées, la mijlocul distantei dintre Luvru si Arcul de Triumf. Am mers pe jos pana la Luvru. Champs Elysées este cel mai mare si mai prestigios bulevard din tot Parisul, si este unul din simbolurile Parisului. Nu numai bulevardul in sine este lat, dar si trotuarele de pe ambele parti, incat au suficient spatiu sa gazduiasca diverse expozitii si alte evenimente. In acea zi era o expozitie de aviatie pe Champs Elysées, cu ocazia implinirii a 100 de ani de aviatie franceza. In continuare, am trecut prin Piata Concorde, unde se afla Obeliscul Luxor. Am vazut fantana arteziana din Piata Concorde, in care Andy Sachs din filmul The Devil Wears Prada isi arunca telefonul mobil, fara sa preia ultimul apel al Mirandei. Si pe urma ne-am indreptat spre portile Luvrului. La intrare in curtea imensa a Luvrului se afla Arc de Triomphe du Carrousel, care este o replica (mai mica) a Arcului de Triumf din Piata Charles de Gaulle, de la celalalt capat al bulevardului Champs Elysées.
Luvrul este enorm. E o cladire atat de “regala”. Nici nu este de mirare, daca a fost resedinta regala secole de-a randul. Dintodeauna m-a fascinat arhitectura medievala, iar pe constructorii medievali ii consider genii. Numai un geniu putea sa infaptuiasca o asemenea minune arhitecturala. Intrarea in Luvru se face prin piramida de sticla, cu acces spre cele 3 aripi ale Luvrului, Denon, Sully si Richelieu. Primul exponat pe care ne-am grabit sa-l vedem la Luvru a fost, bineinteles, Mona Lisa. Sentimentul care te incearca atunci cand o vezi pe Mona Lisa este de nedescris in cuvinte, asa ca nici nu am sa incerc sa descriu ceea ce am simtit cand am vazut-o. Este cel mai protejat exponat din tot muzeul. Cel mai mult te poti apropia de ea la cativa metri. Mona Lisa este inestimabila, la propriu; dar totusi unele estimari din domeniul asigurarilor spun ca valoarea ei actualaizata se ridica la 600 milioane euro. Este considerat cel mai valoros obiect de arta din istoria omenirii (conform Discovery).
Am vazut si alte picturi ale lui Leonardo Da Vinci, printre care si Madonna of the Rocks. Nu eram sigura daca Cina cea de Taina se afla la Luvru sau intr-un alt muzeu, si o angajata a Luvrului ne-a confirmat ca aceasta este la Roma. Ne-am continuat traseul din Luvru in sala lui Venus de Milo, sala lui Picasso si Delacroix, sectia romana, sectia greaca, sectia egipteana. La sectia egipteana, printre alte exponate, am vazut mumii umane si animale, inclusiv pisici mumificate.
Nu am reusit sa vedem tot muzeul, dar stiam ca nu vom putea sa-l vedem in intregime intr-o singura zi. Prima mea intentie a fost sa petrecem la Luvru o zi intreaga, dar am stat doar cateva ore. Cand am iesit din muzeu, eram extenuati. Ne-am mai tras putin sufletul la piramida de sticla, si dupa aceea ne-am indreptat spre Arcul de Triumf. Ne-am plimbat pe Champs Elysées de la un capat la altul pana la Arc, dar de data aceasta pe cealalta parte a bulevardului, ca sa vedem si restul expozitiei de aviatie. Tot pe Champs Elysées am vazut o reprezentanta Renault, cu ultimele modele Logan. In vitrina era un Logan taxi bucurestean, galben, cu numere de Arges. Sotul meu si-a luat niste machete Logan, dar si o macheta Dacia 1300! Nu-mi venea sa cred ca vad asa ceva in centrul Parisului!
Pe Champs Elysées este si un magazin enorm Louis Vuitton, si m-a tentat sa intru. Dar in acelasi timp, se apropiau orele serii si vroiam neaparat sa ajungem la Arcul de Triumf pana la lasarea intunericului. Am ajuns si la Piata Charles de Gaulle, fosta Place de l’Etoile, cu Arcul de Triumf in mijloc. Dupa ce am zabovit in fata Arcului si l-am admirat pana la lasarea intunericului cand s-au aprins luminile orasului, ne-am intors pe Champs Elysées sa luam cina la un restaurant din apropiere. Am stat la terasa restaurantului cu vedere spre Arc. Dintre bunatatile culinare franceze as mentiona vinul roz, care este delicios, si care ne-a mers la suflet dupa o zi atat de plina. Intre timp s-a facut tarziu si nu am mai apucat sa merg la acel magazin Louis Vuitton. Ei, poate cu alta ocazie. Iar in drum spre hotel am mai facut o plimbare prin centrul Parisului si ne-am bucurat de luminile nocturne ale orasului.
In ziua urmatoare ne-am continuat itinerariul la Notre Dame de Paris. Un alt edificiu medieval al Parisului, a carui arhitectura iti taie respiratia. Am vizitat catedrala in interior, si am vazut-o de jur imprejur. Inainte sa merg la Paris, stiam din poze si din carti doar cum arata fatada catedralei. Dupa aceea ne-am plimbat pe insula – Ile de Cité. Am vrut sa vizitam si Sainte-Chapelle, dar era inchisa in acea zi (pentru un concert), asa ca am admirat-o doar din exterior. Ne-am plimbat de-a lungul Senei, am vazut vaporase pe Sena, am vazut Le Pont Neuf, care este cel mai vechi pod din Paris. I-am vazut si pe celebrii buchinisti parizieni, care isi aveau buticurile pe cheile Senei, cu suveniruri si carti anticariat. Ne-am oprit sa cumparam cateva suveniruri. In continuare am mers in Cartierul Latin, si am vazut Sorbona.
Urmatorul obiectiv pe care l-am vizitat a fost cartierul Monmartre, in partea de Nord a orasului, sa vedem Moulin Rouge. Montmartre e "zona de placere" a Parisului, un fel de Cartierul Rosu din Amsterdam. Fiecare a doua usa e un sexshop, sexclub, si asa mai departe. Moulin Rouge e mai mic decat credeam inainte, si nu arata la fel ca in filme (Mai tineti minte Moulin Rouge cu Nicole Kidman?). Tot in Montmartre se afla si Sacré-Coeur, o catedrala in varful unui deal, cu sute de scari. Am mers sa vizitam Sacré-Coeur, dar inainte sa ajungem la catedrala, am descoperit in spatele acesteia alte buticuri cu suveniruri, unde erau foarte multi turisti. Erau acolo si artisti ambulanti, si ne-am ales cu doua portrete instant. Acum portretele noastre sunt agatate pe peretele din livingul nostru, impreuna cu alte 3 tablouri din Paris. Revenind la vizita de la Sacré-Coeur, m-a uimit paradoxul faptului ca biserica Sacré-Coeur si clubul cabaret Moulin Rouge se afla in acelasi cartier, la o distanta atat de mica una de alta! In Montreal exista o catedrala catolica, Oratoriul Sfantul Iosif, care este o replica a lui Sacré-Coeur din Paris. Si de fapt, mai este si o alta catedrala in centrul Montrealului, care imita Notre Dame de Paris.
In ultima zi petrecuta la Paris ne-am intalnit cu o veche prietena, care locuia in Paris de 10 ani. Am mers impreuna la o terasa si am depanat amintiri.
Am daramat un mit al Parisului -- Turnul Eiffel NU se vede din orice colt al Parisului. Se vede de la Luvru, dar nu se vede de la Arcul de Triumf, sau din Cartierul Latin, sau din estul orasului unde am stat la hotel. Ar fi fost prea frumos sa vad Turnul din camera de hotel, asa cum tot timpul se intampla in filme, dar nu a fost asa.
Parisul nu este doar Orasul Luminilor, ci si Orasul Iubirii. Am plecat la Paris in doi, dar am sperat sa ne intoarcem in trei. As fi vrut sa ma intorc din vacanta de la Paris impreuna cu copilul nostru, dar nu a fost sa fie. S-a incapatanat sa fie torontez get-beget, si si-a anuntat aparitia pe lume doua luni mai tarziu; iar acum copilul nostru are 6 luni.
In ziua plecarii spre Toronto m-a incercat un sentiment de nostalgie… As fi vrut sa mai raman la Paris. Partir c’est mourir un peu… Sper sa mai ajung la Paris si cu alte ocazii. E un oras in care vrei sa te intorci iar si iar, un oras de care te indragosteti pentru totdeauna. Pe vremuri am avut un vis adolescentin sa ma stabilesc la Paris. Dar acum, la maturitate, si mai ales dupa ce am vizitat Parisul, imi dau seama ca nu vreau sa locuiesc la Paris. Daca as locui in cel mai frumos oras din lume, unde as mai putea pleca in vacanta intr-un loc mai frumos decat orasul in care locuiesc? Parisul este o destinatie ideala pentru vacanta, si pentru mine asa va ramane.
Sena
Champs Elysées
Obeliscul Luxor din Piata Concorde
Luvru
Mona Lisa, Luvru
Venus de Milo, Luvru
Louis Vuitton, Champs Elysées
Arcul de Triumf
Cartierul Latin
Cartierul Montmartre
Moulin Rouge
Sacré-Coeur
Sursa poze: www.fashionstylebeautyandmore.blogspot.com
Thursday, March 18, 2010
Patricia Field, regina modei in cinematografie
Nu este prima oara cand spun ca imi plac filmele inspirate din literatura chic, filmele penrtu femei, filmele in care moda este un personaj aparte. Preferatele mele dintre acestea sunt Sex and the City, The Devil Wears Prada, Confessions of a Shopaholic. In fiecare din aceste filme, moda este un factor important, care influenteaza pana si actiunea filmului. Dar acest gen de filme nu ar avea priza la public fara talentul unui costume designer, care sa puna accent pe tinutele personajelor. Cele 3 filme mentionate mai sus, dar si altele, au in comun numele unui costume designer de exceptie care s-a implicat in realizarea acestor pelicule, si anume Patricia Field.
Patricia Field a creat un concept in moda din cinematografie, si in moda in general, si anume high fashion for every day. In fiecare film pentru care a fost costume designer, Field s-a ocupat pe indelete de garderoba fiecarui personaj aparte. Personajele din filmele chic se imbraca tot timpul elegant, iar etichetele de pe tinutele lor poarta nume sonore din moda. Designeri cu renume mondial si-au adus contributia in fiecare din aceste filme, iar Patricia Field a asamblat o garderoba high-fashion pentru fiecare personaj.
Cel mai bun exemplu despre arta creata de Patricia Field este, fara nici o indoiala, Sex and the City. De-a lungul celor 6 sezoane ale serialului si in film, fiecare dintre cele 4 actrite au avut propria lor garderoba pentru filmari, iar un al 5-lea departament al garderobei Sex and the City a fost asamblat pentru celelalte personaje din serial si film. Zeci si zeci de designeri sunt prezenti in garderoba Sex and the City cu creatiile lor; este cea mai fabuloasa garderoba din intreaga cinematografie. Christian Louboutin, Dolce&Gabbana, Givenchy, Badgley Mischka, Chloe, Vivienne Westwood, Bulgary, Miu Miu, Burberry, Cartier, Dries Van Noten, H&M, Salvatore Ferragamo, Ralph Lauren, Nina Ricci, John Galliano, Yves Saint Laurent, Agent Provocateur, Balenciaga, Nike, Fila, Stuart Weitzman, Michael Kors, Carolina Herrera sunt doar o mica parte din brandurile pe care le-au purtat personajele din Sex and the City. Pentru show-ul rochiilor de mireasa din film si-au dat concursul Vera Wang, Christian La Croix, Christian Dior, Oscar de la Renta, Lanvin, si bineinteles, Vivienne Westwood, rochia de mireasa de care s-a indragostit Carrie. Iar in sezonul 4 din serial putem arunca un ochi in garderoba (cea reala) de la Vogue, pentru care Anna Wintour a aprobat filmari.
The Devil Wears Prada nu este mai prejos decat Sex and the City din punctul de vedere al garderobei din film. La realizarea acestui film, Patricia Field a avut un buget doar de $100,000 pentru costume. Dar, gratie influentei pe care o are in industria modei si a prietenilor sai din domeniu, Field a reusit sa asambleze pentru The Devil Wears Prada o garderoba in valoare totala de aprox. $1,000,000, astfel incat acest film a fost unul din cele mai costisitoare pelicule din istoria cinematografiei la capitolul costume. Printre brandurile care se regasesc in acest film sunt Chanel, Christian Louboutin, Calvin Klein, Miu Miu, John Galliano, Donna Karan, Dolce&Gabbana, Prada, Vivienne Westwood, Dries Van Noten. Andy (Anne Hathaway) a purtat Chanel in cea mai mare parte. Iar Diavolul a purtat, bineinteles, Prada. Aproximativ 40% din pantofii pe care i-a purtat Meryl Streep (Miranda Pristley) in film sunt Prada. Iar cat o priveste pe Emily (Emily Blunt), o parte din tinutele ei din film sunt semnate Vivienne Westwood.
Iar in Confessions of a Shopaholic, Rebecca Bloomwood poarta Givenchy, Christian Louboutin, Roberto Cavalli, Versace, Steve Madden, Louis Vuitton, Vivienne Westwood, Miu Miu, Lanvin. Stilul vestimentar al lui Becky Bloomwood este mult diferit fata de stilul altor personaje de film pe care le-a imbracat Patricia Field, cum ar fi Carrie Bradshaw sau Andy Sachs. Spiritul vestimentar al lui Becky este unul tineresc, si majoritatea tinutelor ei sunt in culori vii, tipatoare uneori. Garderoba pe care Patricia Field a coordonat-o in Confessions of a Shopaholic nu a fost mai mare decat cea din Sex and the City sau The Devil Wears Prada, dar a fost o garderoba voluminoasa, la fel ca orice film in care a lucrat.
Surse:
Sex and the City: Kiss and Tell (the show) by Amy Sohn;
Sex and the City the Movie by Amy Sohn;
Wikipedia.
Tuesday, March 16, 2010
Barbatii din Sex and the City
Desi Sex and the City este un film despre femei si pentru femei, figurile masculine din acest film nu sunt mai putin picaresti. Fiecare din barbatii din Sex and the City au jucat cate un rol important in viata lui Carrie, Miranda, Samantha si Charlotte. Unele din relatiile pe care le-au avut cele 4 femei cu acesti barbat le-au marcat vietile intr-o masura mai mare, altele s-au incheiat cu o profunda dezamagire, dar fiecare dintre aceste povesti de dragoste au fost pline de pasiune si trairi sentimentale puternice. Daca pana acum am scris despre femeile din Sex and the City, de data aceasta m-am gandit ca merita sa dedic un articol si barbatilor din acest film, barbati fara care, bineinteles, filmul nu ar mai avea acelasi farmec.
Asadar, sa incepem cu…
BIG
Interpretat de Chris Noth
Atractia dintre Carrie si Big este una greu de trecut cu vederea. Este relatia din centrul serialului si filmului, o relatie in jurul careia se petrece intreaga actiune din Sex and the City. Daca va aduceti aminte de inceputul serialului, Big este barbatul dificil, care a mai fost casatorit, si care se implica intr-o noua relatie cu multa rezerva, ceea ce o exaspereaza pe Carrie. Desi este un barbat in toata puterea varstei, nu se grabeste “sa se aseze la casa lui” si sa se dedice jumatatii, in mare parte din cauza primei casatorii esuate. Si tot din aceasta cauza Big si Carrie au o relatie dificila, ducand la multe despartiri ale celor doi. Dar ca un magnet care ii atrage, dupa fiecare despartire ii vedem pe cei doi iarasi impreuna, inlcusiv in episodul in care o vedem pe Carrie in postura de amanta a fostului ei iubit, casatorit cu o alta femeie. Dupa toate aceste rupturi si reveniri impreuna, audienta se convinge ca Big si Carrie sunt meniti unul pentru celalalt. De-a lungul serialului Carrie face eforturi supraomenesti pentru a salva relatia ei cu Big, dar de multe ori aceste eforturi sunt zadarnice; si de-abia spre sfarsitul serialului Big isi da seama ca nu are rost sa mai fuga de Carrie, care este “the one”. In film suntem martorii unei noi rupturi dintre Big si Carrie, cand Big, speriat de o nunta mare si somptuoasa, o lasa pe mireasa lui la altar; dar cum era si de asteptat, cei doi se reintalnesc, de data aceasta “for good”, si isi unesc destinele printr-o ceremonie simpla si fara martori la primarie.
AIDAN SHAW
Interpretat de John Corbett
Aidan este total opusul lui Big. Este barbatul atent, iubitor, si caruia spre deosebire de Big nu ii este frica sa se implice emotional intr-o relatie. La inceputul relatiei lor, Carrie se trezeste in inedita pentru ea postura de a nu se simti comfortabil in comfortul unei relatii. Obisnuita cu tumultul de care a avut parte in relatia cu Big, relatia cu Aidan ii da impresia lui Carrie ca are parte de prea putina “actiune”. Aidan se poarta cu ea asa cum Carrie si-ar fi dorit ca Big sa se poarte cu ea (Aidan ii face cunostinta cu parintii lui, cand Big nu a vrut sa faca acest lucru; ii acorda toata atentia de care este capabil, cand Big se comporta cu reserve; Aidan si Carrie fac schimb de chei la apartamente, iar apoi se muta impreuna, cand Big n-ar fi facut acest lucru nici in ruptul capului, etc.), iar ea ii raspunde lui Aidan cu acelasi tratament de care dadea dovada Big, dandu-si seama ca ceea ce are de oferit Aidan este prea mult pentru ea. Si deoarece Carrie nu face fata unei relatii care in alte circumstante ar fi fost numita o relatie reusita, ajunge din nou in bratele lui Big, devenind amanta acestuia. Bineinteles ca o asemenea aventura odata iesita la iveala duce la despartirea dintre Aidan si Carrie, in sezonul 3. Dar in sezonul 4 ii vedem din nou impreuna. De data aceasta Aidan ii ofera inel de logodna si o cere in casatorie. Carrie spune DA, dar nu din toata inima, si mai tarziu recunoaste in fata lui Aidan ca inca nu este pregatita pentru casatorie, si ca mai are nevoie de timp. Spectatorul a avut tendinta sa o blameze pe Carrie pentru cum s-a comportat cu Aidan: “Daca la 35 de ani nu te simti pregatita pentru casatorie, cand vei fi pregatita? La 50? Cand vei ajunge la menopauza?” Dar nu frica de casatorie o determina pe Carrie sa-l refuze pe Aidan, ci faptul ca in adancul sufletului stie ca nu Aidan este cel alaturi de care ar vrea sa-si petreaca tot restul vietii.
JACK BERGER
Intepretat de Ron Livingston
Jack Berger este poate cea mai nereusita relatie a lui Carrie, care s-a incheiat dureros de dezamagitor cu doar 3 cuvinte scrise pe un Post-it. Pe cat de sclipitoare si instantanee a fost relatia lor la inceput, pe atat de revoltator s-a incheiat. La inceput totul decurge bine pentru Carrie si Berger, ambii scriitori, lucru care ii face sa descopere ca au foarte multe lucruri in comun. Berger are un simt al umorului exceptional, si o face pe Carrie sa rada mereu. Sunt cuplul cel mai grozav in restaurante, pe strada, la petreceri. Dar nu si in pat… Cu un mic efort, cei doi reusesc sa depaseasca aceasta problema; dar alte probleme apar in cuplul lor, cea mai grava fiind lipsa de siguranta de sine de care da dovada Berger in fata succesului profesional al lui Carrie, motiv pentru care Berger devine antipatic publicului instantaneu. Berger devine recalcitrant si irascibil, ceea ce nu e de bun augur intr-o relatie, si ceea ce l-a facut pe Berger sa incheie relatia cu Carrie pe un Post-it, infuriind-o pe aceasta la culme. In urma acestei relatii, Carrie ramane doar cu regretul ca a pierdut timpul de pomana alaturi de Berger si ca nu a invatat nimic folositor din aceasta experienta.
ALEKSANDR PETROVSKY
Interpretat de Mikhail Baryshnikov
Este barbatul dintr-o alta lume, la propriu si la figurat. Un artist talentat, Petrovsky a cucerit-o pe Carrie cu felul sau boem de a fi. Cei doi au o relatie pasionala, in ciuda diferentei mari de varsta. Lumea lui Petrovsky este o lume a artelor, a Parisului, a fostei lui familii. Este o lume in care Carrie de multe ori se intreaba daca are loc si ea… Cu toate astea, Carrie decide sa nu renunte la artistul rus si il urmeaza la Paris, dar dezamagirea ei este chiar mai mare decat a putut sa creada la inceput. Carrie isi da seama ca locul ei nu este langa Petrovsky, nu este la Paris, ci este la New York, unde sunt viata ei, jobul ei, prietenii ei, si unde spera sa il gaseasca pe barbatul care sa o faca fericita.
STEVE BRADY
Interpretat de David Eigenberg
Cometa Steve a intrat in viata Mirandei si nu a mai plecat niciodata. Steve este barbatul care a schimbat-o si a indulcit-o pe cinica si sarcastica Miranda. Este tipul optimist, copilaros, mereu cu zambetul molipsitor pe buze. Relatia lor a avut perioade bune si rele, cu urcusuri si coborasuri, cu despartiti si reveniri continue, pana cand amandoi si-au dat seama ca sunt facuti unul pentru celalalt, si s-au casatorit intr-o ceremonie simpla si fara fast, o ceremonie la care cel mai mult au contat legamintele de iubire pe care si le-au facut unul altuia. Iar copilul lor, Brady Hobbes, este de-a dreptul o comoara; si desi s-a nascut fara ca parintii lui sa fi planificat acest lucru, Brady i-a unit si mai strans pe Miranda si Steve. In film in schimb, ii vedem pe cei doi depasind un obstacol dificil, si anume indepartarea unuia de celalalt, care a rezultat in infidelitatea lui Steve. Dar si-au mai acordat o sansa, caci si-au dat seama ca n-ar putea sa traiasca unul fara celalalt. In ziua in care facea lista cu pro si contra in cafenea, inainte sa se hotarasca daca ar trebui sa vina pe podul Brooklyn pentru Steve sau nu, Miranda a stiut intr-o clipa ce are de facut de indata ce a vazut spuma de cafea pe buzele ei, in reflexia geamului cafenelei.
RICHARD WRIGHT
Interpretat de James Remar
Richard Wright este un barbat carismatic, puternic si influent, si este o partida pe masura Samanthei, o femeie la fel de carismatica, puternica si influenta. Cei doi ar fi avut o relatie perfecta, daca nu ar fi intervenit un lucru necunoscut Samanthei, caruia aceasta pur si simplu nu i-a facut fata, si anume, faptul ca Samantha s-a indragostit pentru prima oara in viata. Au urmat momentele intense ale relatiei lor atunci cand Samantha si Richard au inotat si au dansat pe un acoperis din Manhattan; atunci cand Richard a coplesit-o cu cadouri scumpe dar fara sa-i spuna ca o iubeste; atunci cand Samantha i-a declarat iubire lui Richard sub influenta unei pastile de ecstasy; atunci cand Samantha l-a facut pe Richard, in sfarsit, sa-i spuna ca o iubeste; atunci cand au decis amandoi sa incerce monogamia; atunci cand Samantha l-a prins pe Richard in pat cu o alta femeie si pentru prima oara in viata a simtit dezamagire in dragoste; atunci cand Richard a facut tot posibilul sa o recastige; atunci cand Samantha a decis sa-i mai acorde lui Richard o sansa; atunci cand Samantha fierbea de gelozie la Atlantic City, lucru care nu i s-a intamplat cu nici un alt barbat. Asa ca in final, dupa ce si-a dat seama ca nu poate avea incredere in el, Samantha rupe relatia cu Richard, si revine la stilul ei de viata de dinainte, unde sentimentele de iubire si implicit suferinta provocata de acestea nu-si aveau locul.
SMITH JERROD
Interpretat de Jason Lewis
Smith este cea mai importanta si mai longeviva relatie din viata Samanthei, si este un barbat pentru care Samantha a renuntat la ceea ce era cel mai important pentru ea - stilul de viata de femeie single si independenta. Felul in care Samantha l-a cucerit pe Smith este de-a dreptul hilar, dar atat de specific Samanthei – concurenta cu o duzina de femei de la restaurnatul Raw Food, unde Smith lucra ca ospatar. Si bineinteles, Samantha a fost cea care “a castigat trofeul” si l-a adus in dormitorul ei. Dar atractia nu a fost doar din partea Samanthei, ci si a lui Smith, chit ca Samantha a fost nevoita sa manance un cactus ca sa-l cucereasca. Si daca la inceput credeam ca Smith este doar o alta cucerire a Samanthei, pe parcurs ne dam seama ca Smith va deveni mult mai mult decat atat. O partida in dormitor pe masura apetitului sexual al Samanthei, un prieten loial, un umar de sprijin. Lucrurile dintre cei doi devin si mai profunde atunci cand Smith o ia de mana pe Samantha pe strada, si atunci Samantha incepe sa vada o relatie dintre un barbat si o femeie intr-o alta lumina. Urmeaza si cariera de actor a lui Smith, in dezvoltarea careia Samantha, un exceptional profesionist in Relatii Publice, are rolul cel mai important. Iar cand Samantha e lovita de cancer, Smith e acolo pentru ea, pana la sfarsit si dincolo. In film ii vedem tot impreuna, dar in momentul in care Samantha realizeaza ca relatia cu Smith nu o mai face fericita, se desparte de acesta, si revine la stilul ei de viata din New York.
TREY MACDOUGAL
Interpretat de Kyle MacLachlan
Trey este cea mai mare greseala pe care a comis-o vreodata Charlotte. Disperata sa se marite, s-a intamplat ca sotul ei sa devina Trey, dar care nu simtea la fel ca Charlotte in legatura cu mariajul, iar rezultatul acestei disensiuni a fost devastator pentru cuplul de proaspeti casatoriti – Trey s-a dovedit a fi un sot foarte bun in societate, dar nu si in dormitor. Si in timp ce Charlotte isi frangea mainile de frustrare, Trey nu parea deranjat de faptul ca el si sotia lui nu erau pe aceeasi lungime de unda in pat, ca pana la urma sa recunoasca in fata lui Charlotte ca blocajul lui intim se datoreaza faptului ca nu era pregatit pentru a se casatori, dar a facut-o de dragul conventiilor sociale. Si desi Charlotte si Trey au reusit pana la urma sa-si salveze intimitatea din dormitor, nu au reusit totusi sa-si salveze casnicia, din cauza lucrurilor diferite pe care cei doi le vroiau de la aceasta casnicie, motiv pentru care Charlotte s-a ales in final cu o alta experienta amara, dar mult mai devastatoare.
HARRY GOLDENBLATT
Interpretat de Evan Handler
Harry nu este barbatul de care Charlotte s-a asteptat sa se indragosteasca, dar asa s-a intamplat. Si cum a spus-o chiar ea, tot a ramas cu un lucru bun din casnicia esuata cu Trey – daca nu s-ar fi casatorit cu Trey, nu ar fi divortat de acesta, nu l-ar fi cunoscut pe avocatul de divort Harry, si nu si-ar fi gasit adevarata fericire alaturi de el. Si nu in ultimul rand, cum spunea Charlotte prietenelor ei, “it’s the most exciting sex I have ever had”. Harry devine favoritul publicului imediat ce apare in scena, in ciuda defectelor pe care le are – necesita epilare pe spate, e chel, transpira mult, vorbeste cu gura plina, nu e asa de sexy; dar Charlotte ii accepta defectele si incepe sa-i descopere calitatile, ceea ce o face sa se indragosteasca de el tot mai mult. Urmeaza nunta lui Charlotte si Harry care nu a fost asa cum se astepta Charlotte; dar ceea ce o face pe Charlotte fericita este ca desi a avut o nunta imperfecta cu Harry, are o casnicie perfecta cu el; spre deosebire de nunta perfecta cu primul ei sot si casnicia departe de perfectiune cu acesta. Si tot Harry este cel care e alaturi de Charlotte in visul ei de a avea un copil, si in familia lor vine mai intai Lily, fetita adoptata, apoi Rose, copilul lor.
STANFORD BLATCH
Interpretat de Willie Garson
Stanford este un prieten foarte apropiat cu Carrie, si pe parcurs devine prieten cu restul grupului. E un tip sensibil, ca multi gay de altfel, si un prieten loial pe care Carrie poate conta oricand. Cei doi glumesc adesea ca Stanford este sotul gay al lui Carrie, si Stanford este tot timpul alaturi de Carrie si stie sa asculte, atunci cand Carrie are nevoie sa-si descarce sufletul in legatura cu experientele dureroase prin care trece cu Big, Aidan, Berger. Stanford nu e foarte norocos pe taramul dragostei, si trece prin multe experiente umilitoare cu alti barbati gay, pana cand il intalneste pe Marcus. Si daca la inceput credeam ca odata cu Marcus Stanford isi gaseste fericirea, lucrurile se shimba in defavoarea lui Stanford din nou, cand secretul stanjenitor din trecutul lui Marcus iese la iveala. De asemenea, Stanford “o ia in freza” de la Anthony Marentino, cel de-al doilea personaj gay din serial, care se considera un barbat prea “hot” pentru un tip ca Stanford Blatch (sezonul 4).
Stanford Blatch este un personaj considerat stilat in Sex and the City, dar sincera sa fiu, nu stiu de ce. Look-ul lui Stanford nu imi spune ca ar avea prea mult stil. Niciodata nu mi-au placut sacourile lui verzi, cravatele galbene si camasile inflorate. Dar gusturile difera de la o persoana la alta, si nu se discuta, nu-i asa?
ANTONY MARENTINO
Interpretat de Mario Cantone
Antony Marentino, “celalalt gay” din Sex and the City, este prieten bun cu Charlotte; si pe parcurs, la fel ca si Stanford Blatch, devine prieten si cu restul grupului. Il ador pe Anthony! E un tip haios, si este unul din cele mai simpatice si mai comice personaje din Sex and the City. Anthony intra in scena ca organizator de nunta pentru Charlotte, atunci cand aceasta cauta rochia perfecta pentru nunta ei cu Trey MacDougal. Ceea ce-mi place cel mai mult la Anthony este felul in care pune punctul pe i, fiind un tip foarte hotarat si dinamic, si fiind un bun profesionist in domeniul sau – organizari de nunti. In sezonul 3, cand Charlotte isi pregateste nunta cu Trey, avem o mostra de profesionalism a lui Anthony, cand o ajuta pe Charlotte sa-si aleaga rochia de mireasa. Cand mai multe rochii de mireasa trec prin fata lui Charlotte fara ca acestea sa o atraga, Anthony nu pierde timpul de pomana si isi face foarte clar punctul de vedere in shop: “Hates it! Next! Hates it!” Pana cand rochia perfecta semnata Vera Wang ii cucereste pe Charlotte si pe Anthony deopotriva.
Tot Anthony este cel care o incurajeaza pe Charlotte sa continue aventura cu Harry, in sezonul 5: “Ugly sex is hot sex!”. Si, spre fericirea lui Charlotte, aventura cu ugly sex devine relatie, iar apoi casnicie.
Iar in film, Anthony organizeaza nunta lui Carrie si Big, si iarasi il vedem pe Anthony in domeniul lui, cand ii spune fara ocolisuri lui Carrie ce e bine sa faca la nunta si ce nu. M-a amuzat teribil scena cu rochia simpla no-name pe care Carrie o alege initial pentru marele eveniment, dar care il dezamageste pe Anthony: “The invitation is fancier than the dress!” “I heard that!” “I meant you to!”
Daca Stanford si Anthony nu se suporta reciproc in serial, in film cei doi gasesc mai multe in comun si ajung un cuplu; iar cat priveste Sex and the City-2, s-au auzit zvonuri precum ca Stanford si Anthony se vor casatori.
Friday, March 12, 2010
In curand: Saptamana Modei Toronto 2010
Vesti bune pentru fashionistele din Toronto – intre 28 martie si 1 aprilie 2010 va avea loc Saptamana Modei din Toronto 2010, cu numele oficial LG Fashion Week Beauty by L’Oréal Paris. Este cel mai important eveniment din industria modei din Canada, si este a doua Saptamana a Modei ca marime din America de Nord, dupa Mercedes Benz Fashion Week New York. LG Fashion Week este organizata bi-anual de Fashion Design Council of Canada (FDCC), o asociatie nationala non-guvernamentala si non-profit, care a fost infiintata in 1999 cu scopul de a sustine industria canadiana a modei. Dupa cum sugereaza si titlul LG Fashion Week Beauty by L’Oréal Paris, LG si L’Oréal Paris sunt sponsorii majori ai evenimentului, dar si alte nume importante din moda canadiana se afla pe lista sponsorilor, cum ar fi Joe Fresh Style, Sears, Holt Renfrew, Town Shoes; precum si DHL, Peroni Italy, Rowenta. Printre partenerii media ai evenimentului se gasesc Fashion Television Channel, revista Elle Canada, revista Fashion, revista Flare.
Cine va prezenta la LG Fashion Week? David Dixon este fara indoiala cel mai sonor nume din lumea modei canadiene, si isi va prezenta show-ul de moda in ultima zi a Saptamanii Modei, pe 1 aprilie. De asemenea, Sears si Joe Fresh Style vor prezenta cate un show pe 31 martie. Alti designeri participanti sunt Linda Lundstrom, Pink Tartan, Saniya Khan, Pat McDonagh, Katrina Tuttle.
Pana anul trecut nici nu am stiut ca la Toronto se organizeaza Saptamana Modei. Am aflat absolut intamplator, cand dintr-o pura curiozitate am google-uit Toronto Fashion Week. Asta se intampla anul trecut in martie, si rezultatele afisate de Google mi-au aratat ca Toronto Fashion Week se desfasura chiar atunci, in acea saptamana, si se incheia chiar in ziua in care am google-uit. Sa mor de ciuda, ma gandeam, n-am putut sa google-uiesc si eu cu cateva zile mai inainte, ca sa apuc sa merg la Saptamana Modei? Astfel am pierdut ocazia sa merg la Toronto Fashion Week, editia din martie 2009. Dar mi-am propus sa merg cu urmatoarele ocazii. Cum LG Fashion Week este un eveniment bi-anual, urmatoarea Saptamana a Modei din Toronto a avut loc in octombrie 2009. Dar deoarece copilul meu se nascuse cu o luna inainte, sa merg la Saptamana Modei in octombrie 2009 chiar nu a fost pe lista prioritatilor mele, asa ca nici toamna trecuta nu am mers. Ei bine, vine o noua Saptamana a Modei la Toronto, si de data aceasta m-am hotarat sa merg. Mi-am si luat biletul de participare, si voi merge la show-ul Lindei Lundstrom, care se va desfasura pe 30 martie. E pacat sa locuiesti intr-un oras in care se organizeaza Saptamana Modei si sa nu mergi la Saptamana Modei, ceea ce m-a determinat ca de data aceasta sa fiu acolo.
Mai multe detalii despre Saptamana Modei din Toronto se pot gasi pe www.lgfashionweek.ca.
Tuesday, March 09, 2010
Oscar 2010
A venit si noaptea magica a Oscarului. Actori, regizori, scenaristi, cameramani, compozitori, costumieri, makeup artisti au venit la Los Angeles pentru cel mai important eveniment al anului din cinematografie. Duminica seara (7 martie 2010) am urmarit in direct ceremonia de decernare a premiilor Oscar. Am urmarit covorul rosu si vedetele care au defilat pe acesta, purtand creatii semnate de designeri de seama. Am vazut lume bine imbracata, si lume mai putin inspirat imbracata. Am vazut nominalizati “vechi” in istoria Oscarului, si nominalizati “noi”, castigatori vechi si castigatori noi.
Prima oara am vazut Oscarul de la cap la coada in 2009. Cat am locuit in Romania, nu m-am uitat niciodata la Oscar in direct, deoacere, show-ul incepand la 3 dimineata, nu am reusit niciodata sa stau treaza atat de tarziu pentru a ma uita la Oscar; dar venind la Toronto, cu o diferenta de fus orar mult mai mica fata de Los Angeles, am inceput sa urmaresc acest spectacol de exceptie. In primii ani petrecuti in Canada am omis sa ma uit la Oscar, dar incepand cu anul trecut mi-am propus sa ma uit in fiecare an.
Marea surpriza a acestui an la Oscar a fost, fara indoiala, The Hurt Locker, care a luat Oscarul pentru cel mai bun film si cea mai buna regie. L-a surclasat chiar si pe Avatar, care pentru multi a fost revelatia anului, si in privinta caruia toata lumea era convinsa ca va fi favoritul de anul acesta la Oscar. Dar nu a fost asa. Daca The Hurt Locker a castigat 6 Oscaruri (Best Picture, Directing, Film Editing, Sound Mixing, Sound Editing, Writing Original Screenplay), Avatar a luat doar 3 Oscaruri (Art Direction, Visual Effects, Cinematography).
OSCAR WINNERS
Urmatorii sunt doar unii din castigatorii de anul acesta de la Oscar:
Best Actress in a Leading Role – Sandra Bullock, The Blind Side;
Best Actor in a Leading Role – Jeff Bridges, Crazy Heart;
Best Actress in a Supporting Role – Mo’Nique, Precious;
Best Actor in a Supporting Role – Christoph Waltz, Inglorious Basterds;
Writing Adapted Screenplay – Precious;
Writing Original Screenplay - The Hurt Locker;
Costume Design – The Young Victoria (cu Emily Blunt in rolul principal);
Makeup – Star Trek;
Best Animated Feature Film – Up.
OSCAR HIGHLIGHTS
Prezentatorii Oscarului de anul acesta au fost Steve Martin si Alec Baldwin. Show-ul a fost cu atat mai hilar cu cat cei doi monsti sacri ai cinematografiei si-au condimentat prezentarea cu glume sarate.
Spre deosebire de alti ani, cand s-au facut 5 nominalizari pentru cel mai bun film, anul acesta Academy Awards a decis sa nominalizeze 10 pelicule la aceasta categorie, si anume:
Avatar,
The Blind Side,
District 9,
An Education,
The Hurt Locker,
Inglorious Basterds,
Precious,
A Serious Man,
Up,
Up in the Air.
Este prima oara in istoria Oscarului cand un film de animatie (Up) este nominalizat la categoria Cel mai bun film. Pana acum filmele de animatie aveau sansa de a castiga un Oscar la categoria Cel mai bun film de animatie (cel mai recent exemplu – Wall-E, 2009).
Ultima categorie anuntata a fost, ca de obicei, Cel mai bun film. Tom Hanks a venit pe scena sa anunte castigatorul, dar nu a mai anuntat si cele 10 nominalizari la aceasta categorie cum ar fi fost firesc, ci, fara sa piarda nici o secunda, a deschis plicul sa citeasca numele castigatorului. Probabil ca a fost o decizie de organizare de ultim moment, avand in vedere ca show-ul se apropia de sfarsit si mai erau doar cateva minute pana la ora incheierii (9pm, Los Angeles time).
James Cameron, realizatorul Avatar, s-a vazut in inedita postura de a concura pentru suprematia de la Oscar cu fosta sa sotie, Kathryn Bigelow, care a regizat The Hurt Locker. Nu numai ca The Hurt Locker a luat cele mai multe Oscaruri, dar de asemenea Kathryn Bigelow “i-a furat” Oscarul lui James Cameron pentru cel mai bun film si cea mai buna regie, plecand acasa cu 2 statuete Oscar, iar James Cameron cu nici una. Kathryn Bigelow nici nu a apucat bine sa coboare de pe scena dupa ce a luat Oscarul pentru Cea mai buna regie, ca, in timp ce era deja in culise, surprinsa, a fost chemata iarasi pe scena sa ia Oscarul pentru Cel mai bun film. Este prima femeie regizor din istoria Oscarului care a castigat premiile de top in cinematorgrafie – Oscar pentru cel mai bun film si pentru cea mai buna regie. Bineinteles ca James Cameron a fost foarte fericit pentru fosta sa sotie ca filmul ei a avut cel mai mare success, dar la TV s-a vazut ca bucuria pe care a aratat-o atunci cand Kathryn Bigelow s-a ales cu cele 2 Oscaruri a fost usor exagerata, si chiar nesincera.
George Clooney nu a reusit sa ascunda de camerele de luat vederi dezamagirea ca nu a luat Oscarul pentru cel mai bun actor in rolul principal, in filmul Up in the Air.
Atunci cand regizorul Roger Ross Williams a urcat pe scena in calitate de castigator al Oscarului la categoria Documentary Short pentru filmul Music by Prudence, discursul sau de multumire a fost perturbat in mod grosolan de catre co-producatoarea Elinor Burkett, care nu l-a lasat pe Williams sa-si termine discursul, ducand in confuzie intreaga audienta: “What a hell is going on there?” Burkett a considerat ca era meritul ei deoportiva cu a lui Williams sa urce pe scena si sa primeasca Oscarul, avand in vedere ca nominalizarea oficiala de la Academy Awards a cuprins atat numele regizorului Roger Ross Williams, cat si a co-producatoarei Elinor Burkett. Dar, dupa cum declarase Williams, Elinor Burkett se retrasese din proiectul Music by Prudence, ceea ce a creat ambiguitatea in legatura cu cine ar fi trebuit sa urce pe scena pentru a primi Osarul la categoria Documentary Short. Si nu numai atat – dupa ceremonie, Elinor Burkett a declarat ca atunci cand a vrut sa urce pe scena pentru a primi Oscarul, mama lui Roger Ross Williams a blocat-o cu bastonul.
OSCAR FASHION
Ca si in alti ani, tinutele vedetelor prezente la Oscar au atras atentia audientei si a criticilor de moda. Oscarul este un prilej bun pentru celebritati de a-si etala tinutele haute-couture, si specatocul de moda de la Oscar 2010 a fost pe masura. Dar in timp ce unele vedete au impresionat audienta cu toaletele lor alese cu gust, altele au fost mai putin inspirate din acest punct de vedere.
La categoria Best Dressed le includ pe urmatoarele vedete:
Cameron Diaz (a purtat Oscar de la Renta)
Kate Winslet (Yves Saint Laurent)
Penelope Cruz (Donna Karan)
Queen Latifah (Badgley Mischka)
Sarah Jessica Parker (Chanel)
Demi Moore (Versace)
Julianne Moore (Calvin Klein)
Kathryn Bigelow (Yves Saint Laurent)
Meryl Streep (Chris March)
Si bineinteles, Sandra Bullock, care a fost regina necontestabila a Oscarului nu doar pe scena pentru titlul de cea mai buna actrita a anului, dar si pe covorul rosu, intr-o rochie superba creatie Marcesa.
La categoria Worst Dressed le includ pe:
Maggie Gyllenhaal (a purtat o rochie inflorata de Dries Van Noten, care era mai portivita pentru o petrecere pe plaja decat pentru un eveniment atat de glamour ca Oscarul)
Jennifer Lopez (rochia ei Armani a avut o trena atat de voluminoasa, incat diva a avut nevoie de doua locuri in sala in loc de unul)
Charlize Theron (o rochie Dior, cu niste flori aplicate pe sani care nu-si aveau rostul acolo)
Michelle Pfeiffer (Carolina Herrera cu o forma nedefinita).
Sunday, March 07, 2010
Samatha Jones, femeia fatala
Cand spunem Samantha Jones, spunem femeia fara inhibitii. Samantha este cea mai deschisa dintre cele patru femei din Sex and the City, si aceasta trasatura o scoate in evidenta cel mai mult. Este femeia care nu crede in iubirea ideala, ci doar in lucrurile tangibile. Este femeia care nu crede in casatorie, si nu este dispusa sa se casatoreasca vreodata. Este femeia care se iubeste pe sine (dar nu este o egoista), si nu ii este frica sa recunoasca acest lucru. Este femeia care nu vrea sa lase iubirea sa intre in viata ei, deoacere este convinsa ca acest lucru nu poate aduce nimic bun. Vazand suferintele prietenelor ei in relatiile lor cu barbatii, Samantha declara ca prefera sa lase sentimentele de iubire sa o ocoleasca, si sa fie ocolita de problemele pe care acestea le aduc cu sine. Dar asta nu o impiedica sa fie o prietena loiala si sa fie alaturi de Carrie, Miranda si Charlotte ori de cate ori acestea au nevoie de ajutor, de o vorba buna, de un umar de sprijin.
In cartea lui Amy Sohn Sex and the City: Kiss and Tell, unde serialul Sex and the City este prezentat indeaproape (actori, personaje, echipa de filmare, locatii, moda, fiecare episod in parte, etc.), avem si Dating Game al celor 4 personaje principale – Carrie, Miranda, Samantha si Charlotte. Dating Game prezinta lista tuturor barbatilor care au existat in viata celor 4 prietene, de-a lungul intregului serial. Fiecare dintre cele 4 femei au de fapt cate 2 liste – barbatii cu care “au fost”, si barbatii cu care “nu au fost”. Studiind aceste liste, imi aduceam aminte de fiecare episod in care fiecare din acesti barbati din Manhattan au aparut in viata celor 4 femei. Unii dintre ei au fost doar cate un sarut sau o cina in oras, altii au fost aventuri de o noapte, altii au fost relatii de durata mai scurta sau mai lunga, iar unii dintre ei au devenit soti (casatoriile lui Charlotte si casatoria Mirandei). Cand am urmarit pentru prima oara serialul la TV acum cativa ani, aveam tot timpul impresia ca lista lui Charlotte, femeia regulilor, este cea mai scurta. Dar in cartea lui Amy Sohn am avut surpriza sa descopar ca nu este asa – lista lui Carrie este de fapt cea mai scurta, iar lista lui Charlotte este la egalitate cu lista Mirandei. Si, bineinteles, nu m-a surprins deloc sa descopar ca lista cu “au fost” a Samanthei, femeia lipsita de inhibitii, este cea mai lunga dintre toate. Dar in schimb, lista cu “nu au fost” a Samanthei este cea mai scurta dintre toate.
Si totusi iubirea nu a ocolit-o pe Samantha Jones, chiar daca Samantha niciodata nu a avut intentia sa se implice sentimental in nici una din legaturile ei cu barbatii. Urmarind serialul, Samantha m-a facut sa zambesc atunci cand s-a indragostit de magnatul Richard Wright, si m-a induiosat atunci cand s-a indragostit de actorul Smith Jerrod. Richard a fost prima ei experienta sentimentala, un lucru care ii era total necunoscut Samanthei pana atunci, si relatia ei cu acesta nu a avut sorti de izbanda deoarece Samantha nu a putut avea incredere in el pana la capat. Dar lucrurile se schimba atunci cand Smith apare in viata Samanthei. Smith a castigat increderea Samanthei, Smith s-a dedicat Samanthei cu trup si suflet, Smith a fost alaturi de Samantha atunci cand a fost incercata de provocarea cancerului, si Smith a facut-o pe Samantha sa descopere iubirea.
Asa ca si Samantha a lasat temerile ei legate de un eventual esec sentimental la o parte, si la randul ei s-a dedicat lui Smith cu trup si suflet. In film o gasim pe Samantha in Los Angeles, alaturi de Smith, fiind pentru el un sprijin permanent in cariera lui de la Hollywood. Lucrurile au mers bine pentru Samantha, pana cand si-a dat seama ca ceva lipseste din viata ei… Apoi l-a cunoscut pe Dante, vecinul sexy, care in fiecare seara era cu o alta partenera, si care a facut-o sa inteleaga ce anume ii lipsea. Ii lipsea viata de femeie single din New York, cand putea sa faca ce vroia, cu cine vroia, cand vroia, unde vroia si cum vroia, fara sa fie incorsetata de o relatie monogama. Samantha si-a dat seama ca nu vroia sa fie cu Dante, ci vroia sa fie Dante, si si-a dat seama ca monogamia nu era croita pentru ea. Cu durere, se desparte de iubitorul si atentul Smith; dar Samantha prefera sa-si urmeze inima decat sa continue sa traiasca o viata care nu era a ei.
In final, o vedem pe Samantha iarasi singura, spre deosebire de celelalte 3 prietene ale ei care si-au gasit fericirea casatorindu-se cu barbatii iubiti. Dar Samantha nu ar fi fost ea insasi daca ar fi continuat relatia cu Smith, sau daca s-ar fi casatorit cu acesta. Samantha a revenit la viata ei din New York, si la ceea ce o facea cu adevarat fericita.
In incheiere, sa vorbim putin si despre garderoba Samanthei.
Ce a purtat Samantha in serial?
A purtat Guess, Manolo Blahnik, Diane von Furstenberg, Harry Winston, Swarovsky, Paco Rabanne, Roberto Cavalli, Fendi, Gucci, Armani, Jimmy Choo, Louis Vuitton, Versace, Emanuel Ungaro, Chanel, Oscar de la Renta.
Ce a purtat Samantha in film?
A purtat Kenzo, Zac Posen, Thierry Mugler, Valentino, Roberto Cavalli, Fendi, Baby Phat, Chanel, Louis Vuitton, Versace, Dior, Jimmy Choo, Lanvin, Patricia Field, Oscar de la Renta, Nancy Gonzales, Steve Madden, Narciso Rodriguez, Donna Karan, Diane von Furstenberg, Stewart Weitzman, Swarovsky.
Surse:
Sex and the City: Kiss and Tell (the show) by Amy Sohn;
Sex and the City the Movie by Amy Sohn.
Subscribe to:
Posts (Atom)