Saturday, September 17, 2011

Happy Birthday, My Baby!

Weekendul trecut Bebe meu Alex a implinit doi ani. Eu si tatal lui suntem cei mai fericiti parinti din lume, pentru ca suntem parintii celui mai frumos copil, care ne aduce zambet pe buze si bucurie in inimi in fiecare clipa din viata noastra de cuplu si de familie.

Am avut o mica petrecere pentru Alex de ziua lui, gazduita de nasii sai de botez, niste oameni deosebiti si cu suflet de aur, carora profit de ocazie sa le multumesc pentru gestul lor frumos pe care l-au facut pentru puiutul meu. Desi casa noastra deja este plina de jucarii, atat noi cat si nasii l-am cadorisit pe Alex de ziua lui cu si mai multe jucarii – ce poate sa-si doreasca un copil de doi ani mai mult decat jucarii? Masinute, tractorase, mingi, animale de plush – numeste-le, sunt acolo. Poate ca Alex nu a realizat ca a fost ziua lui de nastere, si poate nu a realizat scopul intrunirii noastre in familie in acea zi, dar cu siguranta s-a simtit bine sa priemasca atat de multa atentie de la noi si de la nasii sai.

S-a nascut acum 2 ani intr-o noapte de joi, la 2.46am, dupa un travaliu mai mult decat extenuant de 24 ore, intr-un spital din Toronto. Sotul meu a fost alaturi de mine atunci cand Alex a venit pe lume. Imi aduc aminte si acum de acel sentiment pe care l-am avut atunci cand l-am vazut prima oara, in prima sa secunda de viata. In acea clipa am simtit un click in sufletul meu, aka dezmortirea instinctului meu matern. In acea clipa, atunci cand am avut primul contact visual cu el, mi s-a creat bondul cu el. In timpul sarcinii de multe ori incercam sa mi-l imaginez – oare cum va arata, oare cu cine va semana, oare ce fel de trasaturi va avea… Aveam emotii… Dar cand s-a nascut, mi-au disparut toate emotiile in acea prima secunda din viata lui – era perfect!!! Era cel mai frumos copil din lume!!!

Personalul spitalului a fost ireprosabil – au avut grija de mine si de Alex in cel mai profesionist si grijuliu mod cu putinta. Alex a stat langa mine pe tot parcursul sederii mele in spital (36 ore), fara sa fie luat de langa mine nici macar pentru o clipa – in maternitatile din Canada mama si copilul nu sunt separati decat atunci cand copilul are nevoie de tratament la incubator. Dupa o ora de viata l-am alaptat pentru prima oara. La 8 ore de viata i s-a facut prima baie. In urmatoarele 24 de ore a trecut prin toate testele medicale de rigoare. Iar a doua zi la pranz am venit toti trei acasa, sa incepem o viata noua, cea de familie completa – mama, tata si copilul.

Pentru toti trei urma o perioada de adaptare… Nu a fost usor, dar nici lipsit de bucurii imense. Din fericire, nu am suferit de asa zisa depresie post-natala, ci m-am bucurat de fiecare clipa petrecuta alaturi de bebelusul meu. Si iarasi spun din fericire, am avut foarte putine nopti albe – doar cateva. In primele nopti Alex se trezea de cateva ori pe noapte; mai tarziu a inceput sa se trezeasca doar o data pe noapte; iar incepand cu varsta de 2 luni s-a obisnuit cu un program de somn pe tot parcursul noptii.

Sufeream atunci cand suferea si el. Cand avea doua saptamani, i-am taiat unghiile pentru prima oara. Si cum nu aveam nici un fel de experienta in a taia unghiile bebelusilor, i-am atins si pielea degetelului cu acel clestisor, de i-a dat sangele. Cand am vazut rosu in fata ochilor, sa fac infarct nu alta. Am plans de-a sarit camasa de pe mine timp de o ora. Pana a doua zi degetul i s-a vindecat bineinteles, dar deja imi faceam scenarii sinistre ca i se va infecta degetul si altele si mai si.

Cand avea sase luni, a cazut de pe canapea prima oara. Parca s-a prabusit cerul pe mine!!! Il tineam in brate si incercam sa-l calmez, dar plangeam si eu imreuna cu el, pana cand ne-am linistit amandoi.

Toate acestea sunt in urma si nu le mai tin mine la fel cum tin minte bucuriile pe care mi le aduce. Cand rade, ma topesc nu alta! Ii urmaresc progresele in fiecare zi, si in fiecare zi ma face sa-mi creasca o inima mare-mare. La o saptamana mi-a zambit prima oara. La 3 luni a inceput sa gangureasca. La 5 luni am inceput sa-i diversific alimentatia. La 8 luni i-a iesit primul dinte. La un an a inceput sa mearga. La 14 luni a inceput sa frecventeze gradinita. Cateva luni mai tarziu, nu mai tin minte cand, a inceput sa vorbeasca. Iar acum are doi ani.

Inca ii mai spun Bebe, si nu Alex. But I can’t help it. Desi nu mai este bebelus, este Bebe meu si asa imi place sa-i spun. La multi ani, Bebe Alex! Cu o nemasurata dragoste, mama ta.

4 luni

5 luni

8 luni

13 luni

20 luni

22 luni

23 luni

2 ani

8 comments:

  1. La multi ani ! sa va faceti mari :)

    ReplyDelete
  2. La multi ani bebe Alex !!! Sa cresti mare, mare si sa le aduci multe bucurii parintilor :)

    ReplyDelete
  3. LA MULTI ANI, BEBE ALEX! Sa ai parte de toate bucuriile vietii si sa fii sanatos si la fel de frumos!

    ReplyDelete
  4. Impresionantă postare, emoționantă. Părerea ta nu este subiectivă, chiar este un copil reușit și voi părinți împliniți. Felicitări pentru așa un bebe! LA MULȚI ANI! Pupici de la mătușica

    ReplyDelete
  5. Emotionanta postarea,mi-au dat lacrimile! Nu te inteleg in totalitate cum e sa fii mama,dar eu uneori am tendinta imi iau posicul in brate ca si cand as legana un copil.Tin foarte mult la el,si uneori ma sperii de cat de mult il iubesc.Chiar ma gandeam,ca daca as avea un copil as fi si mai protectiva cu el.Te pup si sa dea Dumnezeu sa fiti in continuare o familie fericita careia viata sa ii rezerve numai bucurii!E tare frumos si voinic Alex! La multi ani Alex!

    ReplyDelete
  6. Multumesc mult de tot fetelor, pentru felicitari si pentru cuvintele voastre atat de frumoase! Va pup pe toate! :)

    ReplyDelete
  7. La multi ani cu intarziere, sa-ti traiasca! Sa fie fericit si sanatos.
    Si pe mine m-a impresionat povestea, m-a facut sa-mi doresc sa am un copil. :)

    ReplyDelete

Thank you for your comments!