Cat de important este pentru un blogger sa aiba la indemana resursele necesare pentru a publica un continut de calitate? Pe o scara de la 1 la 10, ce nota ati da acestui lucru? Eu as da nota 10.
Vechea mea camera foto, un Canon pe care l-am folosit in ultimii 7 ani, a murit de tot, in sensul ca acumulatorul ii este atat de obosit, incat nu mai rezista decat pentru a face foarte putine poze, poate pana in 10, dupa care i se termina bateria. De cateva ori mi s-a intamplat sa merg la evenimente mondene din Toronto, sa incep sa fac poze cu aparatul foto, sa apuc sa fac vreo 9-10 poze, iar uneori si mai putin de atat, dupa care sa mi se descarce bateria, desi incarcasem aparatul de fotografiat cu doar o seara inainte, iar uneori cu doar cateva ore inainte de evenimentul respectiv. Si cand nu mai puteam face poze cu aparatul de fotografiat, continuam cu iPhone-ul.
La un moment dat am incetat sa mai iau aparatul foto cu mine la petreceri mondene, ca il luam degeaba, avand in vedere ca se descarca imediat. Dar, cum va puteti imagina si voi, nu eram pe deplin multumita de calitatea pozelor facute cu iPhone, caci treaba lui este sa vorbesti la telefon cu el, nu sa faci poze cu el, chiar daca e un smart phone si stie sa faca una si alta.
De exemplu, ultima oara cand am resimtit acut ca am nevoie de un aparat foto nou a fost la Saptamana Modei Toronto care a avut loc luna trecuta. In timpul celor doua prezentari de moda la care am fost invitata, am incercat si eu sa fac poze, la fel cum facea toata lumea din sala, si am folosit iPhone-ul. Iar cand am ajuns acasa si am descarcat acele poze in calculator, oh my goodness, ma gandeam, nu voi putea folosi aceste poze. Pana la urma am folosit pozele fotografului George Pimentel (fotograf de moda din Toronto), cu acreditarile de rigoare. Asa stand lucrurile, m-am gandit ca nu mai tine figura cu iPhone, si trebuie sa-mi iau o camera foto de urgenta.
Urmatorul eveniment monden la care am fost invitata a fost festivalul de film ReelWorld din Toronto care s-a desfasurat acum doua saptamani, si am mers la gala de inchidere a acestuia in ziua de duminica, 14 aprilie. Nu puteam sa ma mai fac de ras cu iPhone-ul, si am mers la cumparaturi cu o zi inainte, sa-mi iau aparat foto nou. Aparatul pe care l-am ales este un Fujifilm, iar pozele pe care le-am facut la festival au fost apreciate de cei pe care i-am fotografiat.
Asadar, problema cu aparatul foto am rezolvat-o. Dar in afara de camera Fujifilm mi-am luat si altceva – o mini-tableta Samsung Galaxy. Ma gandeam demult sa-mi iau o tableta, dar inclinam spre mini-tableta, si nu tableta normala, caci fiind mai mica, m-am gandit ca imi va fi mai usor sa o port cu mine.
Locuiesc in suburbie, lucrez in centrul Toronto-ului, si merg la serviciu cu trenul. Petrec doua ore pe zi in tren, un interval de timp pe care incerc sa-l valorific intr-un fel sau altul. De obicei citeam o carte sau o revista in tren, dar de curand mi-am facut un alt obicei – scriu in tren. De vreo luna incoace, poate si mai mult de o luna, o buna parte din articolele mele de pe blog au fost scrise in tren, in timp ce mergeam la si de la serviciu, inclusiv acest articol despre camere foto si tablete. In timpul saptamanii nu am prea mult timp liber, nu apuc sa dedic prea mult timp blogului, si m-am gandit ca as putea sa folosesc cele doua ore pe care le petrec zilnic in tren pentru scris. Platforma de scris pe care am folosit-o in tren pana nu demult a fost iPhone-ul, si anume notitele galbene. Nu folosesc internet la telefon, dar in schimb cand ajung acasa, telefonul meu se conecteaza la reteaua mea de internet din casa (wi-fi), si atunci pot sa trimit draftul cu articolul pe care l-am scris in tren pe adresa mea de email, dupa care merg la calculator si accesez continutul. Acum folosesc tableta in acest scop, si procedez la fel cum faceam si cu telefonul – scriu in tren, tableta mi se conecteaza la internet cand ajung acasa, trimit draftul articolului pe email, il accesez pe calculator. Am si creion pentru gadgeturi touch-screen, care imi face tastarea mai usoara.
Sunt avantaje si dezavantaje in folosirea mini-tabletei Samsung Galaxy versus iPhone. Cel mai mare avantaj al mini-tabletei este, bineinteles, ecranul mult mai mare in comparatie cu iPhone, ceea ce imi permite sa vad mai bine textul si sa-mi adun ideile mai usor. Cand scriam pe telefon, aveam impresia cateodata ca ideile mi se pierd, la propriu, pentru ca nu vedeam textul scris in intregime asa cum il vad pe pagina Word la calculator.
Un alt mare avantaj al tabletei Samsung Galaxy este faptul ca aceasta retine fiecare cuvant pe care il tastez pe notite, si pe masura ce scriu, tableta imi sugereaza cuvinte existente deja in dictionarul sau virtual, inclusiv in limba romana. Oricum tableta are sugestiile lexicale incluse in engleza, dar imi place ca retine si imi sugereaza lexic in orice limba, incat uneori pot tasta fraze intregi in cuvinte si nu pe litere. De altfel, pot seta tableta si in alta limba (romana este una dintre limbile disponibile pe tableta), insa nu am facut-o pana acum ca sa nu trebuiasca sa fac o noua setare de fiecare data cand o folosesc. iPhone-ul e mai incapatanat din acest punct de vedere. Cand scriam pe iPhone, imi veneau sugestiile in engleza, desi scriam in romana, si de multe ori imi lua cateva incercari pana iPhone-ul imi accepta anumite cuvinte romanesti (modelul meu de iPhone are mai putine limbi in meniu decat tableta, iar romana nu este printre ele).
Un alt avantaj al tabletei Samsung Galaxy este faptul ca bateria aceseia ma tine mai mult timp. De cand am cumparat-o (mai bine de o saptamana), am incarcat-o o singura data; pe cand iPhone-ul il incarc de cateva ori pe saptamana. Este adevarat ca telefonul e si mai vechi; il folosesc deja de 3 ani.
Pe de alta parte tableta Samsung Galaxy are si dezavantaje. Bine-bine, o folosesc de putin timp, inca nu i-am studiat toate aplicatiile si inca nu m-am lamurit cu tot ce stie sa faca (sunt convinsa ca face multe lucruri destepte) – deocamdata am folosit-o doar pentru notite ca sa-mi scriu articolele, si pentru alte cateva aplicatii din meniu. Dezavantajul cel mai mare al notitelor Samsung Galaxy este limita de 1500 caractere (care inseamna cam jumatate de pagina Word), spre deosebire de iPhone care are notitele cu lungime nelimitata. Daca pe iPhone scriam cate un articol pe o notita pe care puteam sa o corectez ori de cate ori era nevoie si nu trebuia sa incep alta notita pentru acelasi articol, pe tableta Samsung scriu uneori si cate 4-5 notite pentru un singur articol, din cauza limitei de caractere.
Un alt lucru care nu imi place la tableta este faptul ca atunci cand trimit notitele pe email, le salveaza sub forma unui document atasat si nu sub forma unui text. In afara de asta, tableta nu pastreaza alineatele articolului meu asa cum l-am scris, ci imi salveaza totul intr-un singur bloc de text, si imi creaza caractere aditionale, “de umplutura”, intre alineate; incat atunci cand descarc articolul de pe email, trebuie sa refac alineatele si paragrafele articolului asa cum le-am gandit, si sa sterg acele caractere aditionale – mai multa munca. iPhone-ul in schimb imi pastreaza articolul exact asa cum l-am scris, cu alineate cu tot.
Dar in fine, consider tableta o achizitie buna si folositoare, si ma bucur ca o am. Iar daca mi se descarca vreodata in toiul zilei cand nu am acces la incarcator, pot sa revin la iPhone oricand pentru a scrie un articol in drumul meu spre casa de la serviciu. Urmeaza sa-i studiez si sa-i descopar si celelalte aplicatii, si sa ma lamuresc cu tot ce stie sa faca. Mai trebuie sa am grija sa nu o vada baiatul meu Alex, care e innebunit dupa gadgeturi. Deocamdata Alex nu stie de existenta ei, si trebuie sa pastrez lucrurile asa, altfel nu imi mai ticneste sa o folosesc in liniste.
Monday, April 22, 2013
Thursday, April 18, 2013
Leapsa “Daca eram…”
Mihaela de la About women and not only mi-a transmis o leapsa, pentru care ii multumesc, si o completez cu cea mai mare placere. Ce as fi fost daca eram…?
Daca eram o luna, as fi fost mai.
Daca eram o zi a saptamanii, as fi fost vineri seara.
Daca eram o parte a zilei, as fi fost dimineata devreme.
Daca eram un animal marin, as fi fost stea de mare.
Daca eram un animal de uscat, as fi fost urs panda.
Daca eram o virtute, as fi fost sinceritate.
Daca eram o planeta, as fi fost Mercur.
Daca eram un lichid, as fi fost vin rosu.
Daca eram o piatra, as fi fost topaz.
Daca eram un metal, as fi fost fier.
Daca eram o pasare, as fi fost pescarus.
Daca eram o planta, as fi fost orhidee.
Daca eram o stare a vremii, as fi fost o zi insorita fara niciun nor.
Daca eram un instrument, as fi fost vioara.
Daca eram un sentiment, as fi fost iubire.
Daca eram un sunet, as fi fost marea captata in scoica.
Daca eram un cantec, as fi fost “How Bizarre”.
Daca eram un film, as fi fost The Devil Wears Prada.
Daca eram un serial, as fi fost Sex and the City.
Daca eram un oras, as fi fost New York.
Daca eram un gust, as fi fost dulce fructat.
Daca eram o aroma, as fi fost cafeaua.
Daca eram o culoare, as fi fost turcoaz.
Daca eram un material, as fi fost matase.
Daca eram o parte a corpului, as fi fost ochii.
Daca eram un drog, as fi fost extasy.
Daca eram un accesoriu, as fi fost poseta.
Daca eram o expresie a fetei, as fi fost un zambet.
Daca eram o materie, as fi fost istorie.
Daca eram un personaj de desene animate, as fi fost Mumble.
Daca eram o forma, as fi fost sfera.
Daca eram un numar, as fi fost varsta mea.
Daca eram o masina, as fi fost o masina de teren.
Daca eram o haina, as fi fost o rochie.
Daca eram un anotimp, as fi fost vara.
Daca eram un copac, as fi fost palmier.
Daca eram un animal de padure, as fi fost o caprioara.
Va transmit mai departe aceasta leapsa:
Andreea Bazar de impresii
Stela Fashion Doctor
Macnetize
Stilistele
Coco Like or Not
Mihaela Anghel
Oana It's Friday Somewhere
My Butterfly
Mona La Boheme
Si oricui altcuiva doreste sa o preia.
Daca eram o luna, as fi fost mai.
Daca eram o zi a saptamanii, as fi fost vineri seara.
Daca eram o parte a zilei, as fi fost dimineata devreme.
Daca eram un animal marin, as fi fost stea de mare.
Daca eram un animal de uscat, as fi fost urs panda.
Daca eram o virtute, as fi fost sinceritate.
Daca eram o planeta, as fi fost Mercur.
Daca eram un lichid, as fi fost vin rosu.
Daca eram o piatra, as fi fost topaz.
Daca eram un metal, as fi fost fier.
Daca eram o pasare, as fi fost pescarus.
Daca eram o planta, as fi fost orhidee.
Daca eram o stare a vremii, as fi fost o zi insorita fara niciun nor.
Daca eram un instrument, as fi fost vioara.
Daca eram un sentiment, as fi fost iubire.
Daca eram un sunet, as fi fost marea captata in scoica.
Daca eram un cantec, as fi fost “How Bizarre”.
Daca eram un film, as fi fost The Devil Wears Prada.
Daca eram un serial, as fi fost Sex and the City.
Daca eram un oras, as fi fost New York.
Daca eram un gust, as fi fost dulce fructat.
Daca eram o aroma, as fi fost cafeaua.
Daca eram o culoare, as fi fost turcoaz.
Daca eram un material, as fi fost matase.
Daca eram o parte a corpului, as fi fost ochii.
Daca eram un drog, as fi fost extasy.
Daca eram un accesoriu, as fi fost poseta.
Daca eram o expresie a fetei, as fi fost un zambet.
Daca eram o materie, as fi fost istorie.
Daca eram un personaj de desene animate, as fi fost Mumble.
Daca eram o forma, as fi fost sfera.
Daca eram un numar, as fi fost varsta mea.
Daca eram o masina, as fi fost o masina de teren.
Daca eram o haina, as fi fost o rochie.
Daca eram un anotimp, as fi fost vara.
Daca eram un copac, as fi fost palmier.
Daca eram un animal de padure, as fi fost o caprioara.
Va transmit mai departe aceasta leapsa:
Andreea Bazar de impresii
Stela Fashion Doctor
Macnetize
Stilistele
Coco Like or Not
Mihaela Anghel
Oana It's Friday Somewhere
My Butterfly
Mona La Boheme
Si oricui altcuiva doreste sa o preia.
Friday, April 12, 2013
An Interview with Canadian Fashion Designer Christopher Bates
 |
| Designer Christopher Bates |
Christopher Bates: Absolutely, it was a great experience. The show was well received, there have been lots of great reviews and some new customers.
VW: When your new collection is going to be available in stores?
CB: First delivery will be in late August, in the same stores as before – both locations of Gotstyle in Toronto (Bathurst and Distillery District) and Channer’s in Waterloo.
VW: What does it take to a Canadian fashion designer to show at Toronto Fashion Week, what are the steps to be taken, from the registration till the actual show on the runway?
CB: If you haven’t shown before, then you have to apply. It’s a fairly detailed application process, you have to submit everything – lookbooks, line sheets, detailed information on your past, your plans, your stores. Then you have to send samples, which will be reviewed. I have already shown before, so for me it was just a matter of expressing my interest in doing a show and paying the fees.
VW: How do you acquire your models for the shows?
CB: I have worked with a lot of guys here over the years. I contact agencies and book models. Also, a lot of the guys are my friends and I ask them if they want to do it – they don’t do it for free necessarily, but it’s great, it really helps me.
VW: Have you started working on your next spring collection yet?
CB: Yes, absolutely. I haven’t started making the prototypes yet, but I’ve started with the design process, and I’m going to start making the prototypes very soon.
VW: Besides your spring collection, do you work on any other projects right now?
CB: I work on many-many other projects. I’m doing some consulting design for another large fashion brand right now, I can’t say what it is, but it’s taking all my time at the moment. I’m also doing a couple of homeware projects – pillows, carpets, things like that. I’m also doing a lot of custom work – custom suits, raincoats, dress shirts, this business is really booming right now. I also dress a lot of celebrities for Juno Awards. So yes, my schedule is pretty full right now.
VW: Can we expect to see you at Toronto Fashion Week again?
CB: Yes, for sure. Next season I’ll be showing either in Toronto, or in Montreal, or both – this would be the plan.
VW: Do you read fashion magazines?
CB: Yes, I do. There is a number of magazines for men or for both men and women, and I read both – men’s, women’s, unisex.
VW: What are your favorites?
CB: I like Fashion, the men’s and the women’s version; Dress to Kill; Product; Flare, which is a classic; Sharp. There is also Women’s Wear Daily that I like, which is more of a newspaper type of publication, but overall this is really my favorite source for fashion news.
VW: How do you like to spend your free time?
CB: I go to the gym or play soccer, I do sports 7 days a week, that’s really important to me, I love being healthy. It’s a stress reliever as well, I feel so much better after exercising. I listen to music, I read books, I cook, I host a lot of dinner parties, I like spending time with friends and family, I love to travel, I love movies.
**********
Follow Christopher Bates on ChristopherBates.com, Facebook, Twitter.
Photo credit: Courtesy of Christopher Bates
Wednesday, April 10, 2013
Parfumuri
Carei femei nu-i plac parfumurile? Cred nu exista nicio femeie care sa nu le iubeasca, decat daca este alergica la ele. Mie in general imi plac parfumurile dulci, dar folosesc si parfumuri fresh si florale, mai ales in timpul verii, sau pentru ocazii de zi, inclusiv cand merg la serviciu. Pentru mine parfumul este un accesoriu de nelipsit pe care il folosesc in fiecare zi, indiferent unde merg si indiferent de ocazie, chiar si atunci cand merg la supermarket sau ies pana la benzinarie sa fac plinul la masina. Singurele zile cand nu folosesc parfum sunt atunci cand stau acasa, tot asa cum nu ma machiez atunci cand petrec o zi intreaga acasa. Nu obisnuiesc sa cumpar acelasi parfum de doua ori, deoarece atunci cand mi se termina o sticluta, imi place sa descopar o alta aroma, una noua pentru mine, nu sa revin la acelasi parfum pe care l-am mai folosit in trecut. Sunt atat de multe arome deosebite “out there”, incat as vrea sa am posibilitatea sa le descopar pe toate, dar tare mi-e teama ca nu imi va ajunge o viata pentru asta! :)
In general imi plac parfumurile de la casele de moda europene, mai mult decat cele de la designeri americani, dar asta nu inseamna ca n-ar putea da-mi placa si acestea din urma. Printre preferatele mele se afla Dior si Chanel, iar doua dintre iubirile mele aromate de la aceste case de moda sunt Dior Addict si Chanel Coco Mademoiselle.
Majoritatea parfumurilor pe care le-am avut in ultimii 6-7 ani au fost cadouri de la sotul meu, care stie ca imi plac parfumurile. In toti acesti ani am primit atat de multe parfumuri, incat au fost perioade cand am avut si 10 parfumuri la un moment dat, si aveam senzatia ca nu am timp sa le folosesc pe toate. Sunt convinsa ca exista persoane care au mult mai multe parfumuri in acelasi timp si n-ar considera 10 parfumuri a fi multe, dar pentru mine 10 parfumuri au fost oarecum coplesitoare, nu atat din cauza numarului in sine, cat din cauza faptului ca nu apucam sa le folosesc pe toate. Daca numarul parfumurilor de pe masuta mea vanity depaseste limitele mele, indiferent daca sunt 5, 10 sau 20, inseamna ca pentru mine sunt prea multe.
Cand sotul meu John e in pana de idei ce cadou sa-mi ia de ziua mea, Craciun sau orice alta ocazie, recurge la solutia lui salvatoare si imi ia un parfum, caci stie ca nu stramb din nas cand primesc parfumuri si nu poate gresi daca imi ia unul. Mai apeleaza si la sfaturile vanzatoarelor atunci trebuie sa aleaga un parfum care mi s-ar potrivi. Unul din clientii lui pe care l-a cunoscut prin intermediul jobului este proprietar al unui butic de parfumuri din Toronto. De multe ori cand John mergea la el sa-i execute vreo lucrare, omul ii facea cadou cate un parfum pentru femei, sau pentru barbati, iar cateodata ambele. Iar cand John vroia sa-mi cumpere cate un parfum (cadou pentru ziua mea de exemplu), prefera sa mearga la acest parfumier decat la mall sau farmacie, pentru ca stia ca acesta il va ajuta sa aleaga parfumul potrivit.
Unul din parfumurile pe care l-am primit de la John (si care a provenit de la acel parfumier pe care il mentionam mai sus), a fost Dior Addict. Si de fapt, nu era parfum in varianta de vanzare, ci sticluta tester, 100 ml. Dior Addict este un parfum foarte elegant si sofisticat, si m-a facut sa ma indragostesc de aroma sa chiar din prima zi cand am inceput sa-l folosesc, incat nu m-am mai plictisit de el niciodata. Nu degeaba i se spune Addict – chiar creaza dependenta! De obicei testerele sunt mai concentrate decat parfumurile ambalate, si la fel este si cazul acestui tester Dior Addict, incat il folosesc intr-un mod foarte subtil, altfel e prea mult.
Alta data am primit de la John de ziua mea un set Dior Pure Poison, cu parfumul in 3 variante – sticluta de 50 ml si doua mini-parfumuri de poseta, unul de 5 ml si unul de 15 ml. Imi aduc aminte ca mini-parfumul Pure Poison de 5 ml m-a tinut 2 luni. Am mai primit atunci de la John un set de produse cosmetice Dior, toate aceste cadouri fiind cumparate, dupa cum s-a intamplat sa aflu mai tarziu, de la prietenul sau parfumier.
O alta experienta aromata pe care vreau sa o mentionez a fost Lacoste Touch of Pink, un parfum fresh, pe care l-am primit de la John de ziua mea acum 5 ani. Cand l-am incercat prima oara, mi s-a parut dragut, dar nu la fel de grozav ca alte parfumuri pe care le-am folosit inainte. So ok, o data s-a intamplat ca sotul meu sa nu faca cea mai reusita alegere in materie de parfumuri, dar n-a fost un capat de tara. Am folosit acel parfum, nu zic nu, era un parfum ok, spun doar ca nu m-a impresionat la fel de mult ca altele si nu a devenit favoritul meu. La inceput foloseam Lacoste Touch of Pink odata la cateva zile sau o data pe saptamana, iar in rest foloseam parfumurile care imi placeau mai mult. Dupa o perioada am luat o pauza de la acest parfum si alte cateva luni nu l-am folosit deloc. Dupa care mi-am adus aminte ca am Lacoste Touch of Pink printre parfumurile mele si am inceput sa-l folosesc din nou. Si atunci nu stiu ce s-a intamplat, dar perceptia mea olfactiva s-a schimbat si de fapt parfumul a inceput sa-mi placa. Daca la inceput nota sa florala mi s-a parut banala, dupa cateva luni am fost atrasa de insasi prospetimea sa. Nu pot sa explic acest lucru, dar cert este ca “la a doua incercare” parfumul Touch of Pink a intrat in randul preferatelor mele, iar cand s-a terminat, chiar imi parea rau ca nu il mai am. :)
Am avut o relatie speciala cu Light Blue de la Dolce & Gabbana. Am auzit foarte multe femei spunand ca e banal, devenit comun din cauza faptului ca il foloseste prea multa lume. Dar mie mi-a placut dintotdeauna acest parfum cu nota sa floral-fructata si chiar l-am avut de doua ori, caci John mi l-a facut cadou de Craciun doi ani la rand (mi l-a luat si a doua oara pentru ca stia ca e unul din preferatele mele). Are o nota atat de distincta incat il recunosc dintr-o mie de alte parfumuri (exagerez cu mia de parfumuri, dar intelegeti ideea). Ce sa zic, imi placea si gata, fara sa-mi pese ce spun atii despre Light Blue. Pe de alta parte, a fost singurul parfum pe care l-am folosit de doua ori (cand de fapt nu am acest obicei), incat in acele luni cand l-am folosit a doua oara am ajuns sa ma plictisesc el, si cand s-a terminat, mi-am dat seama ca nu voi vrea sa-l mai folosesc in curand.
Odata la serviciu, cand a trecut o tipa pe langa mine, am recunoscut parfumul pe care il purta – Dolce & Gabbana Light Blue. Oh, ma gandeam, deci nu sunt singura care prefera acest parfum. Dupa aceea, de fiecare data cand ne intalneam pe holurile companiei, purta acelasi Light Blue. Azi Light Blue, maine Light Blue, poimaine Light Blue si tot asa, in fiecare zi, incat dupa un timp nu mai suportam sa ma aflu in preajma ei. Parfumul in sine nu este de vina, dar cred ca tipa exagera cand il aplica si il folosea cu mai multa generozitate decat era cazul. In felul asta, dupa ce zile la rand am trecut pe langa ea si am fost izbita de o cantitate prea mare de parfum, mi s-a “acrit” de Light Blue, desi altadata imi placea la nebunie. Acum stiu cu siguranta ca nu voi fi atrasa de ideea sa folosesc acest parfum in curand. Poate pe viitor, in cativa ani, da, dar nu acum.
Nu-mi plac parfumurile create de vedete. Si cand spun create de vedete, de fapt e prea mult spus, pentru ca vedetele nu fac decat sa-si puna numele pe ele, si tot parfumierii sunt cei care fac toata munca. Din punctul meu de vedere, vedetele ar trebui sa-si vada de treaba lor, adica sa cante si sa joace, nu sa faca parfumuri. Cand incerci sa faci mai multe lucruri odata, nu faci nici unul bine, asa ca mai bine concentreaza-te acolo la tine pe scena sau pe platourile de filmare unde iti este locul, ia Oscaruri sau premii Grammy si nu te baga in curtea parfumierilor. Un parfum nu va fi mai bun daca o vedeta, oricat de celebra, isi va lipi numele pe sticluta, ci tot de talentul parfumierului depinde cum va iesi in final. Singura data cand m-am aventurat la un parfum de vedeta a fost Diavolo by Antonio Banderas, pe care l-am primit in 2005, dar de atunci n-am folosit niciun alt parfum de celebritate. Anul trecut Lady Gaga a lansat primul sau parfum, Fame. L-am incercat odata, dar nu m-a incantat, mi s-a parut prea dulce, prea puternic, prea tipator, prea indiscret. Concluzia la care am ajuns a fost ca Lady Gaga e mai buna la cantat decat la facut parfumuri, si ar trebui sa se concentreze pe ce stie sa faca mai bine.
Altfel, printre parfumurile pe care le-am folosit in ultimii ani (fie ca le-am primit de la sotul meu sau de la prieteni, fie ca le-am cumparat eu insami) au fost Davidoff Cool Water, Elizabeth Arden Fifth Avenue, Chanel Coco Mademoiselle, Cerruti Image, Adidas, Victoria’s Secret Very Sexy, Yves Rocher Comme une Evidence. Am mai primit doua parfumuri Aura by Swarovki (variantele de 15 si 30 ml), de la echipa Swarovski, in timpul unor evenimente mondene ale casei de moda. Unul dintre ele l-am pastrat pentru mine, iar celalalt l-am facut cadou unei prietene. Acum am trei parfumuri pe masuta mea vanity – Dior Addict, Guerlain Insolence si Victoria Beckham Intimately, pe care le-am primit de la sotul meu cu diferite ocazii, si dintre care Dior Addict imi place cel mai mult.
In general imi plac parfumurile de la casele de moda europene, mai mult decat cele de la designeri americani, dar asta nu inseamna ca n-ar putea da-mi placa si acestea din urma. Printre preferatele mele se afla Dior si Chanel, iar doua dintre iubirile mele aromate de la aceste case de moda sunt Dior Addict si Chanel Coco Mademoiselle.
Majoritatea parfumurilor pe care le-am avut in ultimii 6-7 ani au fost cadouri de la sotul meu, care stie ca imi plac parfumurile. In toti acesti ani am primit atat de multe parfumuri, incat au fost perioade cand am avut si 10 parfumuri la un moment dat, si aveam senzatia ca nu am timp sa le folosesc pe toate. Sunt convinsa ca exista persoane care au mult mai multe parfumuri in acelasi timp si n-ar considera 10 parfumuri a fi multe, dar pentru mine 10 parfumuri au fost oarecum coplesitoare, nu atat din cauza numarului in sine, cat din cauza faptului ca nu apucam sa le folosesc pe toate. Daca numarul parfumurilor de pe masuta mea vanity depaseste limitele mele, indiferent daca sunt 5, 10 sau 20, inseamna ca pentru mine sunt prea multe.
Cand sotul meu John e in pana de idei ce cadou sa-mi ia de ziua mea, Craciun sau orice alta ocazie, recurge la solutia lui salvatoare si imi ia un parfum, caci stie ca nu stramb din nas cand primesc parfumuri si nu poate gresi daca imi ia unul. Mai apeleaza si la sfaturile vanzatoarelor atunci trebuie sa aleaga un parfum care mi s-ar potrivi. Unul din clientii lui pe care l-a cunoscut prin intermediul jobului este proprietar al unui butic de parfumuri din Toronto. De multe ori cand John mergea la el sa-i execute vreo lucrare, omul ii facea cadou cate un parfum pentru femei, sau pentru barbati, iar cateodata ambele. Iar cand John vroia sa-mi cumpere cate un parfum (cadou pentru ziua mea de exemplu), prefera sa mearga la acest parfumier decat la mall sau farmacie, pentru ca stia ca acesta il va ajuta sa aleaga parfumul potrivit.
Unul din parfumurile pe care l-am primit de la John (si care a provenit de la acel parfumier pe care il mentionam mai sus), a fost Dior Addict. Si de fapt, nu era parfum in varianta de vanzare, ci sticluta tester, 100 ml. Dior Addict este un parfum foarte elegant si sofisticat, si m-a facut sa ma indragostesc de aroma sa chiar din prima zi cand am inceput sa-l folosesc, incat nu m-am mai plictisit de el niciodata. Nu degeaba i se spune Addict – chiar creaza dependenta! De obicei testerele sunt mai concentrate decat parfumurile ambalate, si la fel este si cazul acestui tester Dior Addict, incat il folosesc intr-un mod foarte subtil, altfel e prea mult.
Alta data am primit de la John de ziua mea un set Dior Pure Poison, cu parfumul in 3 variante – sticluta de 50 ml si doua mini-parfumuri de poseta, unul de 5 ml si unul de 15 ml. Imi aduc aminte ca mini-parfumul Pure Poison de 5 ml m-a tinut 2 luni. Am mai primit atunci de la John un set de produse cosmetice Dior, toate aceste cadouri fiind cumparate, dupa cum s-a intamplat sa aflu mai tarziu, de la prietenul sau parfumier.
O alta experienta aromata pe care vreau sa o mentionez a fost Lacoste Touch of Pink, un parfum fresh, pe care l-am primit de la John de ziua mea acum 5 ani. Cand l-am incercat prima oara, mi s-a parut dragut, dar nu la fel de grozav ca alte parfumuri pe care le-am folosit inainte. So ok, o data s-a intamplat ca sotul meu sa nu faca cea mai reusita alegere in materie de parfumuri, dar n-a fost un capat de tara. Am folosit acel parfum, nu zic nu, era un parfum ok, spun doar ca nu m-a impresionat la fel de mult ca altele si nu a devenit favoritul meu. La inceput foloseam Lacoste Touch of Pink odata la cateva zile sau o data pe saptamana, iar in rest foloseam parfumurile care imi placeau mai mult. Dupa o perioada am luat o pauza de la acest parfum si alte cateva luni nu l-am folosit deloc. Dupa care mi-am adus aminte ca am Lacoste Touch of Pink printre parfumurile mele si am inceput sa-l folosesc din nou. Si atunci nu stiu ce s-a intamplat, dar perceptia mea olfactiva s-a schimbat si de fapt parfumul a inceput sa-mi placa. Daca la inceput nota sa florala mi s-a parut banala, dupa cateva luni am fost atrasa de insasi prospetimea sa. Nu pot sa explic acest lucru, dar cert este ca “la a doua incercare” parfumul Touch of Pink a intrat in randul preferatelor mele, iar cand s-a terminat, chiar imi parea rau ca nu il mai am. :)
Am avut o relatie speciala cu Light Blue de la Dolce & Gabbana. Am auzit foarte multe femei spunand ca e banal, devenit comun din cauza faptului ca il foloseste prea multa lume. Dar mie mi-a placut dintotdeauna acest parfum cu nota sa floral-fructata si chiar l-am avut de doua ori, caci John mi l-a facut cadou de Craciun doi ani la rand (mi l-a luat si a doua oara pentru ca stia ca e unul din preferatele mele). Are o nota atat de distincta incat il recunosc dintr-o mie de alte parfumuri (exagerez cu mia de parfumuri, dar intelegeti ideea). Ce sa zic, imi placea si gata, fara sa-mi pese ce spun atii despre Light Blue. Pe de alta parte, a fost singurul parfum pe care l-am folosit de doua ori (cand de fapt nu am acest obicei), incat in acele luni cand l-am folosit a doua oara am ajuns sa ma plictisesc el, si cand s-a terminat, mi-am dat seama ca nu voi vrea sa-l mai folosesc in curand.
Odata la serviciu, cand a trecut o tipa pe langa mine, am recunoscut parfumul pe care il purta – Dolce & Gabbana Light Blue. Oh, ma gandeam, deci nu sunt singura care prefera acest parfum. Dupa aceea, de fiecare data cand ne intalneam pe holurile companiei, purta acelasi Light Blue. Azi Light Blue, maine Light Blue, poimaine Light Blue si tot asa, in fiecare zi, incat dupa un timp nu mai suportam sa ma aflu in preajma ei. Parfumul in sine nu este de vina, dar cred ca tipa exagera cand il aplica si il folosea cu mai multa generozitate decat era cazul. In felul asta, dupa ce zile la rand am trecut pe langa ea si am fost izbita de o cantitate prea mare de parfum, mi s-a “acrit” de Light Blue, desi altadata imi placea la nebunie. Acum stiu cu siguranta ca nu voi fi atrasa de ideea sa folosesc acest parfum in curand. Poate pe viitor, in cativa ani, da, dar nu acum.
Nu-mi plac parfumurile create de vedete. Si cand spun create de vedete, de fapt e prea mult spus, pentru ca vedetele nu fac decat sa-si puna numele pe ele, si tot parfumierii sunt cei care fac toata munca. Din punctul meu de vedere, vedetele ar trebui sa-si vada de treaba lor, adica sa cante si sa joace, nu sa faca parfumuri. Cand incerci sa faci mai multe lucruri odata, nu faci nici unul bine, asa ca mai bine concentreaza-te acolo la tine pe scena sau pe platourile de filmare unde iti este locul, ia Oscaruri sau premii Grammy si nu te baga in curtea parfumierilor. Un parfum nu va fi mai bun daca o vedeta, oricat de celebra, isi va lipi numele pe sticluta, ci tot de talentul parfumierului depinde cum va iesi in final. Singura data cand m-am aventurat la un parfum de vedeta a fost Diavolo by Antonio Banderas, pe care l-am primit in 2005, dar de atunci n-am folosit niciun alt parfum de celebritate. Anul trecut Lady Gaga a lansat primul sau parfum, Fame. L-am incercat odata, dar nu m-a incantat, mi s-a parut prea dulce, prea puternic, prea tipator, prea indiscret. Concluzia la care am ajuns a fost ca Lady Gaga e mai buna la cantat decat la facut parfumuri, si ar trebui sa se concentreze pe ce stie sa faca mai bine.
Altfel, printre parfumurile pe care le-am folosit in ultimii ani (fie ca le-am primit de la sotul meu sau de la prieteni, fie ca le-am cumparat eu insami) au fost Davidoff Cool Water, Elizabeth Arden Fifth Avenue, Chanel Coco Mademoiselle, Cerruti Image, Adidas, Victoria’s Secret Very Sexy, Yves Rocher Comme une Evidence. Am mai primit doua parfumuri Aura by Swarovki (variantele de 15 si 30 ml), de la echipa Swarovski, in timpul unor evenimente mondene ale casei de moda. Unul dintre ele l-am pastrat pentru mine, iar celalalt l-am facut cadou unei prietene. Acum am trei parfumuri pe masuta mea vanity – Dior Addict, Guerlain Insolence si Victoria Beckham Intimately, pe care le-am primit de la sotul meu cu diferite ocazii, si dintre care Dior Addict imi place cel mai mult.
Saturday, April 06, 2013
ReelWorld Film Festival 2013: short film “Eneme”
ReelWorld Film Festival starts next week, on Wednesday April 10th. One of the films showcased at this year’s RWFF is the Canadian short drama Eneme (director Chris Abell), which will be screened at Famous Players Theater at Canada Square in Toronto on Friday April 12th. After the recent death of his son, Boyd (played by Edsson Morales) is deciding between his own life and death. Canadian Features Programmer Bobby Del Rio says: “Edsson Morales delivers a powerhouse performance in this well-crafted short film about one man’s pain”.
I have had the opportunity to chat with the filmmakers of the short drama Eneme – Chris Abell, director; Brendan Whelton and Chris Green, producers; Edsson Morales, lead actor.
When I asked the four of them to tell me about the making of the film, director Chris Abell told me that the lead actor Edsson Morales had come to him with an idea, they collaborated on the script, and then, over a couple of months, they brought over producers Chris Green and Brendan Whelton. After that, the idea just flew through Edsson’s style of acting and Chris’s style of directing. Chris Abell and Edsson Morales tried to create a very dark atmosphere inside the characters. The location was brought to them by the producers coming on board, and within 3 months the film was shot. The editing of the film took approximately another 3 months. This is the first festival the short film Eneme is showcased at.
Producers Brendan Whelton and Chris Green shared that for them the making of this film was a really great experience. Brendan was approached by actor Edsson Morales, and since the two producers have worked with Edsson on a feature film in the past, they were looking forward to working with him on a new film again, so they decided to come on board of Eneme. They had gone through 8-9 drafts of the script until it was locked. Once the script was decided upon, the shooting started and everything came together really quickly. As the film developed, Brendan says, the producers passed the ball to Chris Abell and Edsson Morales – they just needed to make sure that they stayed out of the director and lead actor’s way and let them get where they needed to go. Producers Brendan and Chris even joked that there was a very cold weekend when they shot the film, but it was an awesome experience for them.
Then I asked Edsson Morales to share about his experience with the film. He told me that from an actor’s point of view, it was an amazing project to work on, thanks to the team that the film had and thanks to Chris Abell, the director. “It was awesome to work with him [Chris Abell]. Whenever you needed someone to help you dig and get into that moment, or get into that character, Chris [Abell] was definitely there. Also, our producers Brendan Whelton and Chris Green made it an easier environment to work in. It was really great how they pulled it together. For me as an actor, it was an awesome script to work with. Also, my co-star Leo – he’s 10 years old, he is a very talented young man, and it was awesome to work with him. And yes, it was definitely a very cold weather when we shot the film, but it was an amazing experience.”
Director Chris Abell hopes this film to be a reflection. Eneme reflects the idea of a man who’s lost his son. How someone in this situation would feel, what would they be forced to go through, and what would they do about it? Taking it to the extremes? What Chris hopes for is that the audience will feel the heartache and the pain of the lead character and reflect on it.
Photo credit: Victoria West
I have had the opportunity to chat with the filmmakers of the short drama Eneme – Chris Abell, director; Brendan Whelton and Chris Green, producers; Edsson Morales, lead actor.
When I asked the four of them to tell me about the making of the film, director Chris Abell told me that the lead actor Edsson Morales had come to him with an idea, they collaborated on the script, and then, over a couple of months, they brought over producers Chris Green and Brendan Whelton. After that, the idea just flew through Edsson’s style of acting and Chris’s style of directing. Chris Abell and Edsson Morales tried to create a very dark atmosphere inside the characters. The location was brought to them by the producers coming on board, and within 3 months the film was shot. The editing of the film took approximately another 3 months. This is the first festival the short film Eneme is showcased at.
Producers Brendan Whelton and Chris Green shared that for them the making of this film was a really great experience. Brendan was approached by actor Edsson Morales, and since the two producers have worked with Edsson on a feature film in the past, they were looking forward to working with him on a new film again, so they decided to come on board of Eneme. They had gone through 8-9 drafts of the script until it was locked. Once the script was decided upon, the shooting started and everything came together really quickly. As the film developed, Brendan says, the producers passed the ball to Chris Abell and Edsson Morales – they just needed to make sure that they stayed out of the director and lead actor’s way and let them get where they needed to go. Producers Brendan and Chris even joked that there was a very cold weekend when they shot the film, but it was an awesome experience for them.
Then I asked Edsson Morales to share about his experience with the film. He told me that from an actor’s point of view, it was an amazing project to work on, thanks to the team that the film had and thanks to Chris Abell, the director. “It was awesome to work with him [Chris Abell]. Whenever you needed someone to help you dig and get into that moment, or get into that character, Chris [Abell] was definitely there. Also, our producers Brendan Whelton and Chris Green made it an easier environment to work in. It was really great how they pulled it together. For me as an actor, it was an awesome script to work with. Also, my co-star Leo – he’s 10 years old, he is a very talented young man, and it was awesome to work with him. And yes, it was definitely a very cold weather when we shot the film, but it was an amazing experience.”
Director Chris Abell hopes this film to be a reflection. Eneme reflects the idea of a man who’s lost his son. How someone in this situation would feel, what would they be forced to go through, and what would they do about it? Taking it to the extremes? What Chris hopes for is that the audience will feel the heartache and the pain of the lead character and reflect on it.
 |
| Filmmakers of the short drama "Eneme" (left to right) -- director Chris Abell, producer Chris Green, lead actor Edsson Morales, producer Brendan Whelton |
Photo credit: Victoria West
Wednesday, April 03, 2013
Vanatoare de comori – genti si posete
Mai nou am devenit vanatoare de comori. Nu departe de locuinta mea exista un magazin thrift store din lantul nord-american Value Village, si de fiecare data cand merg acolo, gasesc cate o frumusete care vrea din tot sufletul sa devina a mea, si ce sa spun, devine a mea.
Nu ma intereseaza in mod special hainele de la Value Village, dar ma intereseaza mai ales gentile si posetele. Prima mea experienta la Value Village soldandu-se cu achizitionarea unei posete care a meritat sa ajunga in garderoba mea a fost acum doua luni. Ma intorceam odata de la Toronto dupa o sesiune de shopping, si inainte sa ajung acasa, m-am oprit la magazinul Value Village din Whitby. Si am vazut aceasta poseta Kate Spade ($40), pe care am cumparat-o fara sa stau pe ganduri o clipa.
Cand am vazut-o, primul gand care mi-a trecut prin cap a fost Saptamana Modei Toronto din luna martie! Va fi perfecta pentru a o purta la cele show-uri la care am fost invitata in aceasta editie Toronto Fashion Week, Christopher Bates si The Heart Truth Fashion Show. And I rocked it indeed! Poseta nu mi-a placut doar mie, dar si copilului meu Alex (cred ca a fost atras de culori), care mai ca ar fi vrut sa si-o insuseasca, de parca ar fi o jucarie. :) Il mai las sa se joace prin casa cu ea.
Urmatoarea mea vanatoare de comori la Value Village a avut loc la vreo doua saptamani dupa aceea. Intr-una din zile am primit un comunicat de presa de la reprezentantii Relatii Publice ai lantului Value Village care anunta o reducere de 50% la toate articolele din magazin (haine, incaltaminte si accesorii) pentru data de 25 februarie. Am publicat un articol despre aceasta zi de reduceri pe Examiner.com unde scriu o rubrica de moda, dar in acelasi timp ma gandeam oare ce-ar sa profit si eu de aceasta ocazie, si sa merg la Value Village in ziua cu 50% reducere? Avand in vedere experienta mea recenta cu poseta Kate Spade, m-am gandit ca merita sa mai merg acolo si poate cine stie, mai gasesc alte comori.
Zis si facut. In ziua respectiva, dupa serviciu, m-am oprit la Value Village din Whitby. Cand am intrat in magazin, am mers direct la raftul cu posete. M-am ales cu acest rucsac Burberry si cu aceasta geanta Gloria Vanderbilt. Rucsacul avea pretul de $25, iar geanta $10, si luand in considerate reducerea de 50%, am platit pe ele $12.50, respectiv $5. Multumesc pe aceasta cale echipei Value Village ca mi-au dat de stire despre aceasta zi de reduceri. :) Cand am ajuns acasa, sotul meu m-a vazut cu punga de shopping si mi-a zis: “Ti-ai luat chestii la reducere de la Value Village?” Pentru ca auzise si el reclame la radio cu reducerile de 50% la magazinele Value Village.
Si in sfarsit, cel mai recent “treasure hunting” pe care l-am facut la Value Village a fost weekendul trecut. La fel cum am procedat si data trecuta, primul lucru pe care l-am facut cand am intrat in magazin a fost sa merg direct la raftul cu posete. Si uitati-va ce am gasit – o poseta Gucci ($30) si o poseta Vera Wang, din colectia Simply Vera ($25).
Gucci este de departe cea mai pretioasa gaselnita a mea de pana acum – sunt atat de fericita ca am dat de ea! Este intr-o stare foarte buna si arata perfect. De fapt este un model vintage, dar a rezistat bine de-a lungul timpului. Are o bareta lunga si o port cross-body, si imi incap toate lucrurile esentiale in ea – portofel, card-holder, chei, servetele, telefon, carnetul de cecuri, o mini-agenda (de ceva timp am renuntat sa port agende de marime normala in geanta, si port agende mai mici, de marimea unui carnetel), un pix, un ruj. In afara de asta, acum sunt la moda posetele si gentile mici (si cel mult medii), iar gentile XXL sunt out. E un trend folositor cred eu, caci ne va face sa avem o geanta mai usoara si sa fim mai selective cu privire la “bagajul” pe care il caram in fiecare zi cu noi, si sa nu consideram chiar toate maruntisurile a fi importante si de nelipsit (chitante vechi de un an de zile, cineva?), asa cum de multe ori avem obiceiul atunci cand purtam o geanta mare pe umeri.
Geanta Vera Wang este cam de aceeasi marime ca si Gucci. Fiind cu blanita (faux-fur), e mai degraba o geanta pentru sezonul rece decat pentru primavara-vara, dar zilele acestea la Toronto e inca frig, asa ca pana se incalzeste de-a binelea, cu siguranta voi apuca sa o port.
Cand am cumparat aceste doua posete weekendul trecut, am mai vazut altele doua care mi-au atras atentia – o geanta Franco Sarto color-blocking (putin mai mica decat geanta mea Gloria Vanderbilt), $7; si o poseta Rosetti New York, $14. Dar cand le-am inspectat cu mai multi atentie, mi-am dat seama ca nu merita sa le cumpar (chiar daca erau foarte ieftine), caci erau prea uzate. Oricum aveam deja doua posete in cos, si mi-era de ajuns.
O sa mai merg la Value Village si probabil voi mai cumpara genti, daca mai gasesc comori ca cele descrise mai sus, numai sa nu devina o dependenta. :) Nu ca n-as avea deja un raft intreg de genti in casa (peste 20, diferite marimi, culori si branduri), dar ma incanta prea mult acest thrill atunci cand gasesc asemenea bijoux-uri ca sa rezist tentatiei. Da, exista riscul sa-mi cumpar mai multe genti decat am nevoie, dar partea buna este ca nu dau o mica avere pe ele. Si asa cum port in fiecare zi o alta tinuta, tot asa port in fiecare saptamana o alta geanta (chiar in fiecare zi nu am timp sa-mi schimb toate lucrurile dintr-o geanta in alta, asa ca o fac o data pe saptamana, in timpul weekendului). Saptamana trecuta am purtat Gloria Vanderbilt, saptamana aceasta port Gucci, saptamana viitoare voi purta Vera Wang, dupa care voi lua la rand si celelalte genti pe care le am in garderoba.
Photo credit: Victoria West
Nu ma intereseaza in mod special hainele de la Value Village, dar ma intereseaza mai ales gentile si posetele. Prima mea experienta la Value Village soldandu-se cu achizitionarea unei posete care a meritat sa ajunga in garderoba mea a fost acum doua luni. Ma intorceam odata de la Toronto dupa o sesiune de shopping, si inainte sa ajung acasa, m-am oprit la magazinul Value Village din Whitby. Si am vazut aceasta poseta Kate Spade ($40), pe care am cumparat-o fara sa stau pe ganduri o clipa.
 |
| Kate Spade |
Cand am vazut-o, primul gand care mi-a trecut prin cap a fost Saptamana Modei Toronto din luna martie! Va fi perfecta pentru a o purta la cele show-uri la care am fost invitata in aceasta editie Toronto Fashion Week, Christopher Bates si The Heart Truth Fashion Show. And I rocked it indeed! Poseta nu mi-a placut doar mie, dar si copilului meu Alex (cred ca a fost atras de culori), care mai ca ar fi vrut sa si-o insuseasca, de parca ar fi o jucarie. :) Il mai las sa se joace prin casa cu ea.
Urmatoarea mea vanatoare de comori la Value Village a avut loc la vreo doua saptamani dupa aceea. Intr-una din zile am primit un comunicat de presa de la reprezentantii Relatii Publice ai lantului Value Village care anunta o reducere de 50% la toate articolele din magazin (haine, incaltaminte si accesorii) pentru data de 25 februarie. Am publicat un articol despre aceasta zi de reduceri pe Examiner.com unde scriu o rubrica de moda, dar in acelasi timp ma gandeam oare ce-ar sa profit si eu de aceasta ocazie, si sa merg la Value Village in ziua cu 50% reducere? Avand in vedere experienta mea recenta cu poseta Kate Spade, m-am gandit ca merita sa mai merg acolo si poate cine stie, mai gasesc alte comori.
Zis si facut. In ziua respectiva, dupa serviciu, m-am oprit la Value Village din Whitby. Cand am intrat in magazin, am mers direct la raftul cu posete. M-am ales cu acest rucsac Burberry si cu aceasta geanta Gloria Vanderbilt. Rucsacul avea pretul de $25, iar geanta $10, si luand in considerate reducerea de 50%, am platit pe ele $12.50, respectiv $5. Multumesc pe aceasta cale echipei Value Village ca mi-au dat de stire despre aceasta zi de reduceri. :) Cand am ajuns acasa, sotul meu m-a vazut cu punga de shopping si mi-a zis: “Ti-ai luat chestii la reducere de la Value Village?” Pentru ca auzise si el reclame la radio cu reducerile de 50% la magazinele Value Village.
 |
| Burberry |
 |
| Gloria Vanderbilt |
Si in sfarsit, cel mai recent “treasure hunting” pe care l-am facut la Value Village a fost weekendul trecut. La fel cum am procedat si data trecuta, primul lucru pe care l-am facut cand am intrat in magazin a fost sa merg direct la raftul cu posete. Si uitati-va ce am gasit – o poseta Gucci ($30) si o poseta Vera Wang, din colectia Simply Vera ($25).
 |
| Gucci |
 |
| Vera Wang |
Gucci este de departe cea mai pretioasa gaselnita a mea de pana acum – sunt atat de fericita ca am dat de ea! Este intr-o stare foarte buna si arata perfect. De fapt este un model vintage, dar a rezistat bine de-a lungul timpului. Are o bareta lunga si o port cross-body, si imi incap toate lucrurile esentiale in ea – portofel, card-holder, chei, servetele, telefon, carnetul de cecuri, o mini-agenda (de ceva timp am renuntat sa port agende de marime normala in geanta, si port agende mai mici, de marimea unui carnetel), un pix, un ruj. In afara de asta, acum sunt la moda posetele si gentile mici (si cel mult medii), iar gentile XXL sunt out. E un trend folositor cred eu, caci ne va face sa avem o geanta mai usoara si sa fim mai selective cu privire la “bagajul” pe care il caram in fiecare zi cu noi, si sa nu consideram chiar toate maruntisurile a fi importante si de nelipsit (chitante vechi de un an de zile, cineva?), asa cum de multe ori avem obiceiul atunci cand purtam o geanta mare pe umeri.
Geanta Vera Wang este cam de aceeasi marime ca si Gucci. Fiind cu blanita (faux-fur), e mai degraba o geanta pentru sezonul rece decat pentru primavara-vara, dar zilele acestea la Toronto e inca frig, asa ca pana se incalzeste de-a binelea, cu siguranta voi apuca sa o port.
Cand am cumparat aceste doua posete weekendul trecut, am mai vazut altele doua care mi-au atras atentia – o geanta Franco Sarto color-blocking (putin mai mica decat geanta mea Gloria Vanderbilt), $7; si o poseta Rosetti New York, $14. Dar cand le-am inspectat cu mai multi atentie, mi-am dat seama ca nu merita sa le cumpar (chiar daca erau foarte ieftine), caci erau prea uzate. Oricum aveam deja doua posete in cos, si mi-era de ajuns.
O sa mai merg la Value Village si probabil voi mai cumpara genti, daca mai gasesc comori ca cele descrise mai sus, numai sa nu devina o dependenta. :) Nu ca n-as avea deja un raft intreg de genti in casa (peste 20, diferite marimi, culori si branduri), dar ma incanta prea mult acest thrill atunci cand gasesc asemenea bijoux-uri ca sa rezist tentatiei. Da, exista riscul sa-mi cumpar mai multe genti decat am nevoie, dar partea buna este ca nu dau o mica avere pe ele. Si asa cum port in fiecare zi o alta tinuta, tot asa port in fiecare saptamana o alta geanta (chiar in fiecare zi nu am timp sa-mi schimb toate lucrurile dintr-o geanta in alta, asa ca o fac o data pe saptamana, in timpul weekendului). Saptamana trecuta am purtat Gloria Vanderbilt, saptamana aceasta port Gucci, saptamana viitoare voi purta Vera Wang, dupa care voi lua la rand si celelalte genti pe care le am in garderoba.
Photo credit: Victoria West
Subscribe to:
Posts (Atom)