Tales of the Scarf Lady of Yorkville -- Suzy Sprott

La inceputul acestei saptamani ma aflam in centrul Toronto-ului, in cartierul Yorkville. Unul din locurile unde am intrat a fost magazinul de antichitati Louis Wine Antiques de pe Strada Cumberland, despre care v-am spus mai multe in articolul meu precedent. Cand am plecat de la Louis Wine Antiques, m-am mai plimbat putin prin cartierul Yorkville, si voiam sa intru intr-un alt magazin de consignatie designer de pe Strada Cumberland, cand am fost abordata de o doamna chiar inainte sa intru in magazinul respectiv. S-a prezentat drept Suzy Sprott si avea un teanc de carti in mana. M-a intrebat daca as vrea sa cumpar una sau doua carti de-ale ei, prima dintre ele fiind o colectie de eseuri si povesti despre cartierul Yorkville, iar cea de-a doua carte fiind un volum de poezii. Mi-a captat atentia, si am petrecut cateva minute cu ea sa o ascult ce are de spus. Mi-a spus ca este scriitoare si pictorita, si ca pe vremuri, in anii ’80, vindea esarfe de matase pictate pe strada Yorkville, care este paralela cu Strada Cumberland. In unele perioade micul ei business cu esarfe pictate mergea mai bine, in altele mai rau, iar dupa o vreme i-a fost tot mai dificil sa isi mentina activitatea si sa-si vanda esarfele pictate, deoarece vanzarile ambulante pe strazile din Toronto au fost banate de primarie la un moment dat. Si in paralel, in toti acesti ani a scris un jurnal despre viata ei din cartierul Yorkville, despre esarfele ei, despre micul ei business, despre personajele care apareau si dispareau din Yorkville, unii ciudati, altii ciufuti, altii haiosi, altii periculosi, de toate felurile. Iar in 2007 a publicat acel jurnal, intr-un volum intitulat Tales of the Scarf Lady of Yorkville, cu alte editii ulterioare, cea mai recenta fiind publicata in 2016.

Photo credit: Victoria West

Si acum Suzy Sprott statea in fata mea, imi povestea despre Yorkville si despre viata ei din cartier, si incerca sa-mi vanda cartile. Mi-a spus ca m-a abordat pe mine pentru ca i-a placut cum aratam, i-a placut tinuta mea. Mi-a spus ca aratam “artsy”, si ca de obicei o atrag persoanele “artsy” cu care incearca sa intre in vorba pe strada pentru a le oferi cartile spre vanzare. In acea zi purtam o fusta cloche si o hainuta de blana vintage pana la brau cu maneci trei sferturi, so I guess I did look artsy. Deja avea atentia mea in intregime, si am fost dispusa sa o ascult pana la capat, pentru ca m-a facut curioasa. I-am spus si eu la randul meu ca sunt scriitoare, si ca am publicat o carte despre moda acum 3 ani, Bits of Fashion, care este disponibila pe Amazon. Si atunci a exclamat ceva de genul: “Pai sigur ca da, de-aia te-am abordat, intr-un fel am simtit ca avem multe in comun!”

Am petrecut urmatorul sfert de ora impreuna, si mi-a povestit mai multe despre ea. A publicat si alte carti, in afara de cele doua pe care le avea asupra ei spre vanzare, colectia de eseuri si povesti despre Yorkville si colectia de poezii. Mi-a spus ca le-a publicat in regim independent, si nu la o editura traditionala. La fel am facut si eu – cartea mea Bits of Fashion este publicata in regim independent, la Amazon, si nu la o editura traditionala. Mi-a mai spus ceva care m-a surprins foarte mult – nu are calculator, nu stie sa foloseasca un calculator, nu are adresa de email, nu a fost niciodata online. Am fost foarte surprinsa sa aud asta, sa aud ca cineva din America de Nord ar sta departe de lumea online, si mai ales ca ar rezista si ar putea sa duca o viata eminamente offline, cand noi toti muritorii de rand suntem conectati nonstop la online prin intermediul telefonului, nici macar al calculatorului, si astfel suntem prizonierii inconstienti ai telefonului destept cu acces la internet nonstop, pe care il verificam din 5 in 5 minute sa vedem daca avem un email nou, daca avem un like nou pe Facebook, sau daca avem un comentariu nou pe blog, altfel nu suntem in stare sa ne vedem de viata noastra. Modalitatea prin care Suzy tine legatura cu restul omenirii este sa vorbeasca direct cu oamenii pe strada, asa cum m-a abordat pe mine; prin telefon; si prin scrisori care pot fi trimise la adresa ei de acasa. Cu alte cuvinte, umilele si traditionalele metode de comunicare, dar si cele mai reale si mai personale, versus lumea virtuala in care traim acum. Doar in Cuba am mai intalnit oameni care nu au acces la internet si care nu au fost online niciodata, dar nu si aici in Canada – este prima oara, in 10 ani de cand locuiesc la Toronto, cand am intalnit o persoana eminamente offline in Canada. Si eu care credeam ca esti ramas in urma sa nu ai telefon mobil in ziua de azi – cunosc doua persoane in Toronto, doua foste colege de serviciu, care nu au telefon mobil, si ma gandeam oare ele cum rezista fara telefon mobil in lumea de azi, oare nu se simt depasite, ca nu tin pasul cu restul omenirii? Dar uite ca se poate si mai si – nici nu ma gandeam vreodata ca voi intalni pe cineva aici in America de Nord care si-a petrecut intreaga viata offline, fara sa se atinga vreodata de un calculator sau sa acceseze internetul, in anul de gratie 2016, dar uite ca orice este posibil, am trait sa o vad si pe asta.

Pana la urma am cumparat cartea. Am mai stat putin de vorba cu Suzy, dupa care ne-am spus una alteia o zi buna si ne-am despartit. Mi-a lasat impresia unei persoane foarte calde, cu care ti-ar face placere sa vorbesti ore in sir. Cand ne-am despartit in acea dupa-amiaza, nu eram convinsa ca nu voi vrea sa o mai vad pe viitor. In zilele urmatoare i-am citit cartea, si povestile ei din Yorkville mi-au placut foarte mult. Cartea e scrisa bine, si te face sa vezi cu ochii tai acele povesti din cartierul Yorkville care i s-au intamplat lui Suzy acum 20-30 de ani. N-am putut sa ma dezlipesc de carte pana cand am teminat-o. Experientele prin care a trecut Suzy Sprott ca artista ambulanta in Yorkville de-a lungul anilor au fost uluitoare – riscurile si vulnerabilitatile carora a fost supusa din cauza faptului ca isi vindea arta pe strada, intalnirile cu celebritati (printre care Tom Hanks, Whoopy Goldberg, Meryl Streep, Leonard Cohen, Margaret Atwood), taxele de protectie pe care a trebuit sa le plateasca interlopilor din zona ca sa poata sa-si mentina activitatea, politicile din zona Yorkville, schimbarile arhitecturale prin care a trecut cartierul Yorkville de-a lungul anilor, din 1982 incoace, cand au inceput sa fie daramate casutele mici si cochete din cartier pentru a face loc zgarie norilor, si multe altele. Am fost de-a dreptul fascinata de viata pe care Suzy Sprott a dus-o in cartierul Yorkville din Toronto in calitate de artista, ceea ce m-a facut sa vreau sa o mai intalnesc si sa mai vorbesc cu ea.

Ultima pagina a cartii contine datele de contact ale lui Suzy, adica numarul de telefon si adresa, si am sunat-o astazi, sa-i spun ca mi-a placut cartea si ca as vrea sa mentin legatura cu ea, daca nu o deranjeaza. Nu a raspuns la telefon, si i-am lasat un mesaj. Sper sa o intalnesc din nou, e o persoana care m-a fascinat si de la care as vrea sa aud mai multe povesti despre Yorkville si despre esarfele ei pictate, caci are un dar nemaipomenit de a spune acele povesti.