Diavolul poarta Prada, nu se imbraca de la Prada

Fiind o femeie pasionata de moda, imi plac foarte mult filmele inspirate din cartile chic, filmele in care moda e un personaj aparte. Unul din filmele mele preferate de acest gen este The Devil Wears Prada. Prima oara l-am vazut acum 3 ani, iar un an mai tarziu am citit si cartea care l-a inspirat.

Filmul mi-a placut foarte mult. M-a fascinat lumea modei din film, studiata la microscop, intr-o maniera pseudo-fictiva. Am fost incantata de defilarea atator tinute elegante si cu nume sonore ale celor care le-au creat. Recunosc ca am urmarit filmul de foarte multe ori, cred ca de vreo 30 de ori (nu exagerez), si il am in colectia mea personala de acasa. Chiar daca l-am vazut de multe ori, nu m-a plictisit defel. Unul din efectele faptului ca l-am vazut de multe ori, este ca stiu pe de rost dialoguri intregi din film (fara sa fi facut vreun efort sa le retin). Dialoguri dintre Andrea Sachs si Miranda Priestly, Andrea si Nate, Andrea si Nigel, Andrea si Emily, etc. M-au fascinat tinutele pe care Andy le-a purtat in film, dupa ce Nigel a transformat-o din ratusca cea urata in lebada cea gratioasa, cum era “inainte” si cum era “dupa”. Cand ma uitam la film, chiar faceam un mic exercitiu – cate tinute “de dupa” a purtat Andrea in film? Din cate imi aduc aminte, vreo 14, si cel mai mult mi-a placut o anumita haina alba Chanel pe care a purtat-o prin New York la scurt timp dupa magica transformare.

Dupa ce am vazut prima oara filmul, m-a inspirat atat de mult, incat mi-am schimbat stilul vetsimentar. Pana atunci nu prea aveam curaj in vestimentatie, aveam un stil vestimentar simplu, care nu iesea in evidenta cu mai nimic, si care ma facea sa fiu de neobservat. Dar dupa ce am vazut prima oara The Devil Wears Prada, am inceput sa dau dovada de mai mult curaj in vestimentatie, sa abordez unele tinute mai extravagante, si nu regret acest lucru deloc. Chiar mi-aduc aminte de un episod amuzant, care s-a intamplat acum 3 ani. Dupa ce am vazut The Devil Wears Prada, am fost la o tura de shopping si, inspirata de filmul despre moda proaspat vazut, mi-am cumparat cateva tinute noi, mai extravagante decat cumparam de obicei, si care ma scoteau din anonimat. A doua zi dimineata cand urma sa plec la serviciu, am si imbracat noile mele achizitii. Sotul meu obisnuia sa mearga la serviciu cu vreo jumatate de ora mai tarziu ca mine, si la ora la care eu ma imbracam si ma pregateam sa plec la birou, el inca dormea. Intre timp s-a trezit, si cu ochii inca semi-inchisi, m-a vazut in noua mea tinuta, inspirata din film, si m-a complimentat, spunandu-mi ca arat foarte bine. Asta in conditiile in care el nici nu se trezise bine, nici nu apucase sa deschida bine ochii, ca a si observat diferenta dintre tinuta mea din acea dimineata si stilul meu vestimentar de pana atunci. Bineinteles ca m-am simtit flatata, si de atunci am avut si mai mult curaj sa abordez un nou stil vestimentar, mult diferit fata de cum ma imbracam inainte. Iar la cateva zile dupa acest episod, cand sotul a observat ca noul meu stil vestimentar a devenit ceva constant si nu sporadic, m-a intrebat: “Te imbracai asa si inainte sau ti-ai schimbat stilul dupa ce ai vazut filmul ala The Devil Wears Prada?”.

Am citit si cartea pe care s-a bazat filmul, dar sincer filmul mi-a placut mai mult. Este unul din putinele ecranizari pe care le-am vazut vreodata, care sunt mai reusite decat cartea sursa. Cartea mi s-a parut o insiruire haotica de intamplari fara cap si fara coada narate de autoare, intamplari fara nici o legatura intre ele; pe cand scenariul filmului mi s-a parut mult mai bine construit si legat, iar evenimentele decurgeau unul din altul. De exemplu, in carte scena cu Harry Potter este una din multele intamplari prin care trece eroina, fara vreo legatura cu ce s-a intamplat inainte sau dupa; pe cand in film Miranda o pune pe Andrea sa-i faca rost de noua carte Harry Potter ca s-o pedepseasca pentru ca a deranjat-o acasa. Bineinteles, ca in orice alta ecranizare, multe detalii din carte nu au fost incluse in film; dar acele detalii din roman care au fost lasate pe dinafara mi s-au parut atat de fara nici o noima, incat nu ma mir ca regizorul filmului a decis sa “sara” peste ele. Si eu as fi facut la fel in locul lui. Daca filmul il revad cu placere iar si iar, cartea nu ma mai atrage s-o citesc a doua oara.

Am vazut filmul in engleza, si inainte de a afla ca a rulat si in cinematografele din Romania, nici prin cap nu mi-a trecut ca ar putea fi tradus altfel decat Diavolul poarta Prada. Din punctul meu de vedere Diavolul se imbraca de la Prada e o traducere neinspirata si explicita pentru cei care habar nu au ce-i aia Prada si cu ce se mananca, dar sunt fashionablewannabe.