Am cumparat-o de la Walmart acum patru ani, si am dat $5 pe ea. Mai am una verde in acelasi model. A fost una din fustele mele preferate, caci imi placea cum imi statea cu ea, si am purtat-o destul de mult in acesti ani. Pentru o fusta fast fashion, a rezistat destul de bine. N-am apucat sa o port in nicio tinuta pe care sa o prezint pe blog, dar in schimb am purtat celalalata fusta, verde in acelasi model, pe care v-am aratat-o in povestea cu acest refashion.
Bun, sa revin la fusta grena din povestea de refashion de astazi. Nu este chiar mini-mini, are totusi o lungime decenta, si m putut sa o port la serviciu si prin oras fara probleme. Imi placea sa o port in sezonul rece, in combinatie cu ciorapi colorati, asadar vara nu am purtat-o, pentru ca nu vroiam sa o port cu picioarele goale si nu vroiam sa arat prea multa piele. Avand in vedere ca e atat de scurta, ciorapii colorati mati estompeaza efectul mini, si era ok sa o port toamna, iarna si primavara, dar nu si vara cu picioarele goale. Ultima oara am purtat-o in aceasta iarna, si in acea zi m-am pricopsit cu o pata pe ea care s-a incapatanat sa nu mai iasa, vedeti pata in poza de mai jos?
Si astfel fusta mea aproape mini a ajuns nepurtabila, si m-am hotarat sa o reconditionez, prin a-i schimba designul si a o transforma intr-o fusta creion. Aveam in garderoba si acest pulover Kenvelo.
Habar n-am daca mai exista Kenvelo in Romania, mai exista? Am cumparat acest pulover de la Kenvelo din Romania acum 10 ani, cu putin timp inainte sa vin in Canada. Acest pulover a facut parte din ultima sedinta de cumparaturi pe care am facut-o in Romania, inainte sa vin in Canada, iar data urmatoare am mai cumparat haine dintr-un mall din Toronto. Cand am cumpparat acest pulover in perioada reducerilor din acel an, adica 2006, am mai cumparat un pulover negru Kenvelo, dar un model diferit. Iar alte haine pe care le-am cumparat atunci, in ultima mea sedinta de shopping din Romania, au fost cateva piese de la Dacom Emerald (un brand romanesc), si lenjerie intima de la Jolidon. Am indesat toate acele haine in valiza si le-am adus cu mine in Canada, la scurt timp dupa aceea. Unele din acele haine le mai am si acum (cum ar fi puloverul negru Kenvelo sau doua sacouri Dacon Emerald), altele si-au trait deja veacul.
Revenind la puloverul albastru Kenvelo, ultima oara l-am purtat in aceasta toamna, prin oras. S-a ales cu pete de deodorant la axila care nu mai ieseau la spalat, asa ca l-am scos si pe acesta din circuit. Dar m-am gandit ca va putea fi transformat in altceva. Si iata ca i-am gasit o utilizare, m-am hotarat sa-l folosesc in refashionul de azi.
Am taiat fusta asa, dupa ce am intors-o pe dos, ca sa scap de pata aia buclucasa. Eticheta aia statea fix in mijlocul drumului, asa ca am renuntat si la ea.
Dupa aia, puloverul -- i-am taiat partea de jos, ca sa o folosesc la fusta. Partea de sus va merge in colectia de scrapuri, si ii voi gasi o alta utilizare, cu o alta ocazie.
Procedura pe care am folosit-o la acest refashion a fost sa elimin partile rele ale celor doua haine reconditionate, si sa folosesc partile bune prin a le coase impreuna. Mai intai am cusut de mana in patru locuri -- pe parti, in fata si in spate, ca sa fixez cele doua parti. Dupa aia am tras tiv la masina de jur imprejur, iar faptul ca cele doua parti erau prinse in patru locuri m-a ajutat ca materialul sa nu-mi fuga de sub acul masinii, si sa se suprapuna perfect. Am mai folosit aceasta procedura la acest refashion, cand am transformat doua topuri vechi in unul nou. Iata ce mi-a iesit:
Sa va spun cateva cuvinte si despre restul tinutei -- este formata atat din piese noi, cat si piese vintage/thriftuite, brand name si no name. Haina alba a fost thriftuita la Value Village acum doi ani, si o iubesc. Este in mod absolut haina mea de iarna preferata. Nu e buna pentru vremea cea mai geroasa (pentru mai frig de -15 grade Celsius port o haina de iarna mai groasa si mai solida, din piele intoarsa), dar daca vremea e doar rece si nu super geroasa, e potrivita. Ieri cand am purtat-o pentru acest photo shooting, erau vreo 10 grade cu plus afara, anul acesta ne-am bucurat de o iarna blanda aici la Toronto. Este din imitatie de piele intoarsa, si se intretine foarte usor, de aceea pot sa o port la greu -- se spala la masina si se usuca atarnata, si in 24 ore de la spalare e uscata si poate fi purtata. Nu necesita dry cleaning, si nici nu o pun la uscat in masina de uscat.
Fularul de blana este Danier si il am de cativa ani, 5 sa fie. Poseta cu blanita artificiala este Vera Wang, din colectia Simply Vera, si am thirfuit-o la Value Village acum trei ani. Bluza a fost de asemenea una din comorile descoperite la Value Village, anul trecut. Este facuta in Canada, iar eticheta spune "FashionMax & Company". Nu-mi spune prea multe aceasta eticheta, dar imi place modelul, precum si faptul ca e facuta in Canada. Magazinele thrift sunt singurul loc unde mai gasesti haine facute in Canada, ca la mall nu mai gasesti. Ciorapii grena mati sunt Walmart si ii am de 4 ani, iar botinele sunt Payless Shoe Sourse si le am de doi ani. Ochelari Oakley.
Am purtat aceasta fusta si astazi la serviciu, si mi-a fost admirata si complimentata. N-am putut sa ma abtin si m-am laudat colegelor cu noul meu refashion. :)
Ce parere aveti de noua mea fusta creion?
Sa aveti o saptamana minunata!
Photo credit: Victoria West