Daca cititi blogul meu de mai mult timp, ati aflat deja ca sunt o mare sustinatoare a modei verzi, sau altfel spus slow fashion, sau sustainable fashion. In ultimii doi ani am devenit mult mai atenta si mai sensibila la felul cum ma imbrac si la hainele pe care le port. Am devenit mai selectiva cum si de unde imi cumpar hainele, de unde provin hainele mele si cum imi mentin garderoba. Industria modei, prin insasi existenta ei, este o mare consumatoare de resurse naturale, ceea m-a facut sa devin o consumatoare de moda mult mai sensibila la mediu si la resursele naturale.
Pentru mine aceasta schimbare de atitudine si mentalitate a survenit acum aproape doi ani, cand am citit cartea Overdessed de Elizabeth Cline, in care autoarea depicteaza probleme ecologice si economice majore cauzate de industria modei rapide, fast fashion, atat in societatea occidentala, unde moda rapida este consumata, cat si in tarile in curs de dezvoltare unde aceasta este produsa. Daca va aduceti aminte, anul trecut am scris un articol dedicat acestei carti, si cum aceasta carte m-a facut sa-mi schimb parerea despre felul in care ne imbracam si consumam moda.
Sa fii eco-friendly in obiceiurile vestimentare nu presupune un efort iesit din comun si nu este ceva greu de incorporat in viata noastra si in felul cum ne imbracam. Eu personal o fac in mai multe feluri, fara sa imi fie afectat stilul vestimentar sau portofelul, si in articolul de azi mi-am propus sa scriu despre cateva feluri in care putem sa imbratisam sustainable fashion.
Nu cumpara mai multe haine noi doar de dragul shoppingului, ci doar daca ai nevoie de ele
Am doua dulapuri pline ochi de haine. Sunt haine pe care le-am cumparat in ultimii 10 ani de cand locuiesc in Canada, si alte cateva pe care le-am adus cu mine din Romania si inca le mai port, in starea lor originala sau modificate. Anul trecut am ajuns la concluzia ca am tot ce-mi trebuie, ca am suficiente haine in garderoba, ba chiar mai mult decat suficiente, si mi-am propus sa nu mai cumpar haine noi, sau cel putin sa reduc shoppingul de haine. Una din rezolutiile mele de Revelion pentru 2016 a fost exact aceasta – mi-am propus sa nu imi mai cumpar haine noi, avand in vedere ca am deja tot ce-mi trebuie in materie de haine, incaltaminte, bijuterii, accesorii. Nu spun ca nu mai am de gand sa intru niciodata intr-un magazin de haine sau mall, ci doar ca nu mai vreau sa cumpar alte topuri cand am deja vreo 30, sau 40 (nici nu stiu cate), sau sa cumpar o rochie noua cand am deja 20, pentru toate ocaziile. Motivul pentru care am adunat atat de multe haine in garderoba in ultimii 10 ani este ca atunci cand mi-am cumparat haine noi, nu am renuntat la acelasi numar de haine mai vechi, pentru a pastra o balanta in garderoba. Recunosc, am o mica problema 🙂 – imi este dificil sa renunt la haine mai vechi din garderoba, pentru ca ma atasez emotional de ele, si acestea capata valoare sentimentala pentru mine la fel de mare ca si cea vestimentara. Dar cand am facut totusi trieri de garderoba, am renuntat la acele haine care nu imi mai veneau sau care erau afectate de defecte ireparabile (cum ar fi pete care nu mai ieseau etc.). Dar de cand am inceput sa fac refashion, n-am mai renuntat la hainele nepurtabile din categoriile mentionate mai sus, ci le-am reconditionat si le-am dat un aspect nou. E greu sa gestionezi o garderoba care creste pentru ca ii adaugi piese noi, dar nu elimini unele piese vechi, asa ca una din metode de a rezolva aceasta situatie este sa reduci shoppingul la minim si sa porti ceea ce ai deja in garderoba. Revenind la rezolutia mea de Revelion din acest an de a nu mai cumpara haine noi, pana acum, in cele 6 luni care au trecut deja, m-am tinut de cuvant si am cumparat foarte putine haine, spre deosebire de obiceiurile mele de shopping din anii trecuti. De exemplu, mi-am luat de curand o camasa alba, genul de camasa alba pe care o porti la serviciu cu sacou negru, sau la interviuri, pentru ca mi-am dat seama ca n-am nicio camasa alba clasica in garderoba. Da, era o piesa necesara in garderoba, una din piesele basic, de care chiar aveam nevoie in garderoba. Sau o pereche de pantaloni negri, ca cei pe care ii aveam nu imi mai veneau. Dar am suficiente rochii si bluze si topuri si fuste, asa ca deocamdata (anul acesta cel putin) nu voi mai cumpara din acestea. N-am eliminat shoppingul de tot, dar l-am redus considerabil.
Shop your own closet – poarta toate hainele pe care le ai deja in garderoba, in diverse combinatii
Strict legat de sfaturile din categoria de mai sus, daca nu mai cumperi haine noi si nu mai adaogi piese noi in garderoba, alternativa cea mai evidenta este, bineinteles, sa porti hainele pe care le ai deja in garderoba. Si sa le porti pe toate, (aproape) fara exceptie, pe cat posibil. Este exact ceea ce fac eu acum. Daca mi-am propus sa nu mai cumpar haine noi, port toate hainele pe care le am deja in garderoba, fara exceptie. Mi-am facut obiceiul sa port toate hainele, atat la serviciu cat si in afara programului de lucru, toate fara exceptie, si in felul acesta am constatat ca port intreaga garedroba in decurs de sase luni, ceea ce inseamna ca fiecarei piese ii vine randul sa fie purtata de doua ori pe an. De asemenea, acest obicei imi permite sa port de fiecare data o alta tinuta – niciodata nu ma imbrac de doua ori la fel, pentru ca de fiecare data port acea haina intr-o alta tinuta, alta combinatie. Sa nu-ti mai cumperi haine noi nu inseamna sa te imbraci la fel in fiecare zi – daca ai deja o garderoba numeroasa, combinatiile pot fi nelimitate, chiar si atunci cand ai decis sa reduci shoppingul la minim sau sa-l elimini de tot.
Buy less, wear more
Rostul hainelor intr-o garderoba este sa fie purtate, nu sa stea la intuneric agatate pe umeras. Daca iti cumperi o haina noua, poart-o, cat de des si cat de mult posibil. Decat sa cumperi cate o haina noua in fiecare zi pe care sa o porti o data si pe urma sa uiti de ea, cumpara mai putine haine si poarta-le mai mult. Unul din principiile vestimentare ale generatiei noastre este “nu port aceeasi tinuta si a doua zi”, ceea ce este perfect adevarat si cu care sunt in totalitate de acord. Dar nu vorbim aici despre garderobe compuse dintr-o singura rochie, o singura camasa, o singura fusta, o singura bluza etc., ci despre garderobe suficient de numeroase care sa nu ne creeze niciun fel de crize vestimentare, si care sa nu ne forteze sa purtam aceeasi tinuta si a doua zi. Nimeni nu spune sa porti rochia preferata si a doua zi, dar poti sa o porti din nou fara probleme saptamana urmatoare, sau in doua saptamani, sau intr-o luna, si in felul acesta hainele tale nu vor fi de unica folosinta pe care sa le porti o data, sau de trei ori, si pe urma sa uiti de ele pe umeras, ci haine pe care te poti baza oricand, si pe care le poti purta de multe ori, ani la rand.
Un alt truc la care poti sa recurgi ca sa cumperi mai putin si sa porti mai mult este sa-ti porti tinutele in diferite locuri, in diferite situatii. Majoritatea femeilor prefera sa nu-si repete tinutele si sa nu fie vazute fiind imbracate de doua ori la fel, si iarasi sunt de acord cu acest principiu. Nici eu nu ma imbrac de doua ori la fel. Dar asta nu inseamna ca imi cumpar haine in fiecare zi ca sa nu ma imbrac de doua ori la fel, sau ca port o haina o sigura data si pe urma nu o mai imbrac niciodata, nu. Unul din principiile mele vestimentare este never ever wear the same shirt in the same place. Imi repet rochiile si tinutele fara nicio problema, dar in diferite locuri si diferite situatii, fiind in contact cu diferiti oameni, astfel incat niciodata nu sunt vazuta imbracata de doua ori la fel, de aceiasi oameni in acelasi context. Altfel, ma bucur sa port aceeasi rochie de mai multe ori, daca e o preferata de-a mea, cum sa nu! 🙂 Si mai ales, daca accesorizezi aceeasi rochie altfel de fiecare data cand o porti, deja ai eliminat problema aceleiasi tinute, caci cu accesorii diferite, intr-un context diferit, nici nu mai e aceeasi tinuta! Asa ca data viitoare cand esti tentata sa-ti cumperi o rochie noua, ce-ar fi sa te uiti in garderoba si sa scoti de pe raft una din cele 20 de rochii pe care le ai deja sa pe care nu ai mai purtat-o de 6 luni.
Cumpara de la magazine thrift, vintage, consignatie
In loc sa cumperi haine noi, opteaza sa cumperi haine care au fost deja fabricate, haine existente deja, si da o a doua viata hainelor second hand. Atunci cand cumperi haine noi de la mall, creste si cererea pe piata pentru haine noi, ceea ce mareste presiunea pe angajatii din fabricile de confectii din China si Bangladesh sa le produca, cu efecte inevitabile asupra economiei globale si mediului. Cu cat mai multe haine noi sunt produse in fabricile de confectii din intreaga lume, dar mai ales din Asia Pacific unde este concentrata industria usoara, cu atat este mai mare consumul de resurse naturale pentru ca acele haine sa fie produse. Iar resursele naturale cum ar fi apa si padurile sunt epuizabile, si intr-o buna zi Terra va ramane fara ele daca nu ne schimbam obiceiurile consumeriste. Alternativa este sa reduci cererea pentru haine noi, si implicit impactul negativ asupra mediului, prin a cumpara haine din magazinele de tip thrift, second hand, vintage, magazine de consignatie. Nu doar ca vei contribui la protejarea mediului, dar sa faci shopping in magazine vintage, second hand si consignatii este o vanatoare incitanta de comori, piese pe care nu le vei vedea la nimeni altineva in oras, ceea ce te va ajuta sa ai un stil unic, spre deosebire de hainele noi de la mall care uneori par trase la indigo. Eu insami am devenit o cumparatoare avida la magazinele Value Village, un lant de magazine thrift din Canada, si cumpar de acolo din mai multe motive – pentru ca imi pasa de mediu, pentru ca ma incanta vanatoarea de comori, pentru ca la Value Village am mai mai multe sanse sa gasesc haine fabricate in Canada pe care le apreciez foarte mult, si pentru ca Value Village imi da posibilitatea sa gasesc piese irezistibile care ma ajuta sa am un stil unic, piese pe care nu voi vedea pe nimeni altcineva purtand prin oras.
Cumpara local – haine fabricate local, create de designeri locali
Ador moda canadiana – hainele fabricate in Canada si de la designeri canadieni sunt preferatele mele, si le apreciez in mod deosebit. Sustin moda canadiana atat de mult cat pot – nu doar port haine canadiene, dar si tin o legatura stransa cu industria modei din Canada, sunt conectata cu multi designeri canadieni, scriu despre ei cu scopul sa le sustin munca. Fa acelasi lucru pentru industria modei din zona si tara in care locuiesti – cumpara local si sustine-i pe creatorii de moda locali, ca lanturile fast fashion cum ar fi Zara si Mango si H&M si Walmart si Forever 21 fac destui bani, sa nu le plangem de mila, si mai consuma si o gramada de resurse naturale. Sa sustii moda locala inseamna sa protejezi economia locala – adica mai multe joburi locale, printre alte beneficii. Pentru mine Value Village, lantul de magazine thrift, este o sursa grozava de inspiratie, caci de acolo am cumparat foarte multe din hainele fabricate in Canada pe care le am in garderoba, niste piese absolut irezistibile pe care le iubesc, si care pe de asupra nu m-au costat o avere! In mall-uri, din nefericire, nu mai gasesc haine fabricate in Canada (am mai mentionat asta in trecut), ci doar duds-uri facute pe banda rulanta in tarile din Asia Pacific. De cand am inceput sa cumpar mai frecvent de la Value Village, am descoperit designeri si branduri din Canada cum ar fi Joseph Ribkoff, Lori Ann Montreal, Kim & Co, Algo, Citrine, Marallis Collection, D’Allaird’s, FashionMax. Alti designeri canadieni de la care am cumparat sau pe care i-am sustinut pe blog sunt Lucian Matis, Christopher Bates, Pink Tartan, David Dixon, Christopher Paunil, Linda Lundstrom, si altii. Lucian Matis este un designer canadian de origine romana, s-a nascut la Sibiu si a emigrat in Canada in 1999, iar in 2007 s-a lansat in lumea modei, la Toronto. Una din rochiile mele preferate din garderoba este semnata Lucian Matis, fabricata in Canada, si o am de trei ani.
Nu cumpara fast fashion
Problemele cele mai mari cu brandurile fast fashion sunt consumul mare de resurse naturale, practici de productie lipsite de etica, si nu in ultimul rand calitatea scazuta a produselor care face ca hainele sa nu reziste mai mult de un sezon. Zara, H&M, Mango, Forever 21, Old Navy, Target, Walmart, si altii din aceeasi gasca, sunt cei care isi produc hainele in tarile sarace din Asia Pacific, cum ar fi Bangladesh, China, India, Sri Lanca, Filipine, Cambodia, unde angajatii fabricilor de confectii muncesc cate 13-14 ore pe zi fara pauze, fara zile libere, fara concediu, fara aer conditionat, cu salarii de $43 pe luna, ca europenii si americanii sa poata sa mearga saptamanal la shopping sa cumpere toale ieftine. In 2010 H&M a lansat o rochie in colectia de toamna-iarna din acel sezon care a costat $4.95. Un drum cu trenul pana in centrul Toronto-ului cand merg la serviciu ma costa mai mult de atat. Daca o rochie a costat $4.95 in America de Nord, imaginati-va cu cat a fost platita persoana care a confectionat-o in fabrica de confectii din Bangladesh unde a fost facuta rochia. De cand am devenit sustainable fashion conscious, adica de doi ani, am redus la minim shoppingul la magazinele fast fashion, dar nu l-am eliminat de tot; as fi ipocrita sa spun ca n-am mai cumparat deloc. Doar ca nu am renuntat la acele haine dupa trei purtari, ci continuu sa le port si acum. Poate ca suna un pic dur “nu mai cumpara haine de la Zara, Mango, H&M”, pentru ca stiu ca sunt branduri apreciate si au multi fani in intreaga lume, si stiu ca multi dintre cei care citesc acest blog isi fac cumparaturile la Zara, Mango, H&M and the likes si nu ii judec, dar nu e nevoie sa cadem in extreme. Daca esti dispusa sa reduci shoppingul de haine de la aceste branduri, nu neaparat sa-l elimini de tot, deja ai facut un pas inainte spre o garderoba mai verde. Calitatea slaba ar trebui sa fie un alt factor care sa te convinga sa nu mai cumperi moda rapida – decat sa cumperi trei rochii fast fashion care sa se desireze dupa trei purtari, mai bine cumperi o rochie creata de un designer local care sa reziste in timp si sa te tina ani la rand. Be a smarter shopper.
Fii deschisa sa porti haine din materiale artificiale si evita sa porti blanuri si piele naturale
Am haine outerwear din toate aceste categorii – piele naturala si artificiala, blanuri naturale si artificiale; dar si incaltaminte din piele naturala si artificiala, precum si fuste din piele naturala. Pe cele naturale le am de cativa ani si le tot port, iar in ultimii ani n-am mai cumparat haine de piele si blana naturala, ci m-am orientat spre variante ecologice. De asemenea, printre gecile si hainele mele de blana si piele sunt atat piese cumparate noi in magazinele traditionale, cat si comori vanate la Value Village. Stella McCartney este una din creatoarele de moda care a imbratisat practici eco in designul pe care il executa, si a renuntat la a incorpora piele naturala in creatiile ei. Daca vrei neaparat haine de piele si blanuri naturale si nu te incanta, din punct de vedere estetic, cele artificiale, o solutie mai blanda cu mediul este sa le cumperi second hand, pentru ca deja au fost create, pentru ca deja exista in circuitul modei, in loc sa cumperi o geaca de piele sau o haina de blana noua care necesita resurse noi pentru a fi create si produse.
Dress outside the box – poarta haine si in afara scopului lor original, pe cat posibil
Fii deschisa unor combinatii vestimentare neobisnuite si poarta-ti hainele, pe cat posibil, si in afara scopului lor original. Pune-ti creativitatea si imaginatia la contributie, si in felul acesta vei avea o garderoba mai bogata, fara sa fie mai numeroasa. Este o practica sustenabila la care recurg si eu destul de des, imi place sa port aceeasi haina in mai multe feluri, atunci cand designul acesteia o permite. De exemplu, am purtat unele fuste din garderoba mea pe post de topuri, in combinatie cu sacouri. Fustele care se preteaza la a fi purtate ca topuri sunt fustele mulate, din materiale subtiri, precum tricotul. Am purtat rochii si pe post de fuste, in combinatie cu un pulover sau o camasa si o curea subtire. Conditia ca o asemenea combinatie sa functioneze este ca rochia sa fie cat de cat mulata, ca sa nu creeze un efect bulky in partea de sus, sub pulover sau sub camasa.
Inchiriaza rochii de ocazie, in loc sa le cumperi
Rochiile de ocazie, cele pe care le porti la nunti, banchete, si alte evenimente simandicoase, sunt, cele mai multe ori, rochii pe care le porti o singura data, la evenimentul pentru care au fost cumparate, dupa care iti dai seama ca nu mai ai unde sa le porti. Dar nu trebuie neaparat sa fie asa. Eu de fapt am incercat, pe cat posibil, sa imi port rochiile de ocazie mai mult de o data, cand am mers la un eveniment monden unde stiam ca va fi un alt grup de oameni decat cei cu care m-am intalnit la evenimentul precedent, ghidandu-ma si in cazul evenimentelor mondene, la fel ca si in situatii mai casual, de principiul meu vestimentar de baza never ever wear the same shirt in the same place. Dar chiar si asa, rochiile mele de ocazie au fost purtate nu de zeci de ori, ci poate de 2-3 ori fiecare. O solutie pentru aceasta problema ar fi, decat sa cumperi o rochie de ocazie noua pe care sa o porti o singura data sau de 2-3 ori, este sa inchiriezi o rochie de la cei care ofera servicii specializate in aceasta sfera, si in felul acesta nu te vei mai simti vinovata ca ai dat o caruta de bani pe o tinuta de ocazie pentru care nu mai ai ocazii sa o porti, care o data purtata, sta somera in garderoba, iar raportul pret/numar de purtari este in defavoarea ta.
Inspira-te de garderoba sotului/iubitului
Aceasta sugestie s-ar putea sa nu fie pentru toata lumea si sa nu fie pe gustul tuturor, dar daca esti deschisa sa incerci un stil vestimentar neconventional, ce-ar fi sa te lasi inspirata de partea dreapta a dressingului tau? Eu fac asta fara nicio problema – port camasile, tricourile, pantalonii scurti ai sotului. Secretul sa poti face hainele sotului sa functioneze si pentru garderoba ta este sa pastrezi o singura piesa androgina in tinuta, de exemplu camasa, sau tricoul, sau pantalonii scurti, iar restul tinutei sa fie compuse din elemente feminine (accesorii, bijuterii, pantofi cu toc), pentru a crea o tinuta balansata. Vrei doar sa te inspiri de moda barbatilor, nu sa arati ca un barbat, asa ca este important cum incorporezi acea piesa masculina in tinuta ta care se vrea totusi feminina. De exemplu, am purtat o camasa de-a sotului in combinatie cu blugi evazati, botine platforma, poseta, curea leopard, si straturi de bijuterii la gat. Un alt exemplu de tinuta inspirata de moda barbatilor a fost un tricou al sotului, fusta tutu, centura, poseta, ciorapi mati, bijuterii in straturi la gat. Daca vrei sa dai dovada de mai mult curaj vestimentar, moda barbatilor ne ofera inspiratie pentru tinute mai neconventionale.
Doneaza hainele pe care nu le mai porti
In era fast fashion multi americani, din comoditate, arunca hainele nedorite la gunoi. What a waste! Niciodata n-am facut asta, si mai ales n-am sa o fac de acum inainte. Hainele nedorite pot fi donate la fundatiile de caritate care le colecteaza pentru a le vinde in magazinele second hand si pentru a veni in sprijinul comunitatii locale prin diferite programe sociale. In America de Nord cele mai mari lanturi de magazine second hand unde pot fi donate hainele sunt Value Village, Salvation Army si Goodwill, iar Value Village sunt preferatii mei. In Romania mai obisnuiam sa donez haine la Crucea Rosie. O alta optiune este pur si simplu sa le faci cadou rudelor sau prietenelor, daca acestea le sunt pe plac. Imi place sa o cadorisesc pe nepoata mea cu acele haine care mie nu imi mai vin; ultima oara am bucurat-o cu blugi albi Gap si pantaloni de piele Gap.
Vinde hainele pe care nu le mai porti
Online sau offline, cum iti iese mai bine. eBay este un site unde lumea vinde orice, inclusiv haine. In Canada site-uri precum Craigslist si Kijiji sunt platforme unde se poate vinde si cumpara orice, pe categorii, de la haine la barci. Nu sunt familiara cu site-urile din Romania care faciliteaza vanzari si cumparari personale, dar am auzit ca poti sa faci asta pe Ocazii.ro. Iar daca vorbim de optiunile offline, am vazut mai multe bloggerite din Romania care fac asta la Chic Bazar, si chiar de curand Andreea Balaban a facut-o – evenimentul pentru ea a fost un succes. Ma bucur mult pentru Andreea. Vad mai mereu anunturi pe Facebook despre targuri de haine organizate la care te poti inscrie ca participant, unde poti sa vinzi hainele si accesoriile de care nu mai ai nevoie si carora ai vrea sa le gasesti o alta garderoba care sa le iubeasca, si gasesc aceste evenimente foarte laudabile.
Swap parties
Ce sunt “swap parties”? Sunt petreceri de haine si accesorii unde poti sa vii cu obiectele tale vestimentare de care nu mai ai nevoie si pe care ai vrea sa le schimbi, si unde poti gasi altele pe plac. Principiul este urmatorul – se aduna un numar de persoane, sa zicem 30 femei, si fiecare dintre ele aduce haine si accesorii pe care ar vrea sa le schimbe cu altele, sa zicem pana in 20 obiecte, dupa cum stabilesc organizatorii. Vii cu 20 haine & accesorii, le lasi pe celelalte participante sa-si aleaga din lucrurile pe care le-ai adus, si tu la randul tau iti alegi ce-ti place din ce au adus celelalte 29 persoane. N-am fost niciodata la un swap party, dar as vrea sa merg, cand mi se iveste o astfel de ocazie.
Repara-ti hainele, in loc sa le arunci
Daca rochia ta preferata a ramas fara un nasture, acesta nu e un motiv suficient sa renunti la acea rochie, nu-i asa? Nasturele poate fi reatasat si rochia reparata, ca noua. Acelasi lucru este valabil si pentru alte defecte minore care pot fi reparate cu usurinta cu ac si ata, cum ar fi un tiv desfacut. De altfel, stiu foarte bine ca in Romania nu se obisnuieste sa se renunte la haine asa pur si simplu doar pentru ca a cazut un nasture, dar sa stiti ca in America sunt oameni care arunca haine la gunoi sau in cel mai bun caz le trimit la Goodwill doar pentru ca acele haine au defecte minore cum ar fi un nasture cazut, si nu se obosesc sa puna mana pe un ac si un fir de ata ca sa coase acel nasture, ci mai degraba renunta de tot la acea haina, ceea ce gasesc trist. Toata criza asta vestimentara si fast fashion din ultimele doua decenii a survenit din cauza faptului ca cei din lumea occidentala au ajuns sa trateze hainele ca pe un bun consumabil, ca pe ceva “disposable”, pe care il folosesti de trei ori si dupa aia il arunci la gunoi, in loc sa aiba grija de haine si sa le pastreze ani de zile. Iar daca o haina necesita o reparare mai complicata si nu te descurci singura, apeleaza la o croitoreasa.
Refashion
Aceasta este metoda mea preferata de a-mi recicla garderoba, prin refashion. Daca o haina nu imi mai vine, sau nu imi mai place, sau are defecte ireparabile cum ar fi pete care nu mai ies, ii voi schimba aspectul si o voi transforma in ceva nou. Am masina de cusut, si am inceput sa fac refashion acum aproape doi ani. Pana acum am reconditionat sau transformat foarte multe haine din garderoba mea, sau haine pe care le-am cumparat de la Value Village pentru proiecte de refashion, si le-am dat un aspect nou, fie ca m-am plictisit de ele asa cum aratau, fie modelul nu ma avantaja, fie vroiam sa le elimin defecte vizibile – rochii au fost transformate in fuste, sau bluze, sau bolerouri; pulovere au fost transformate in bolerouri sau au primit un aspect nou; etc. Poti sa faci asta singura daca este un hobby care te-ar pasiona si daca ai masina de cusut; sau poti sa faci asta cu ajutorul unei croitorese.
Cumpara haine fair trade
Fair trade, adica piata onesta, este un termen care se refera la a produce haine in conditii optime pentru cei care fabrica aceste haine, manual sau automatizat, cu respect pentru munca acestor lucratori, precum si cu plata unui salariu care sa le asigure un trai decent. Exista branduri de haine care se declara fair trade si care se angajeaza sa respecte aceste principii fata de cei care le produc hainele. De obicei brandurile fair trade colaboreaza cu diferite comunitati dezavantajate din tarile subdezvoltate sau in curs de dezvoltare, tari din Asia si Africa, iar membrii acestor comunitati dezavantajate care fabrica hainele fair trade sunt sustinuti prin salarii din care acestia pot sa-si acopere costul vietii si prin diverse programe sociale cum ar fi acces la educatie, acces la sanatate, protejarea membrilor vulnerabili ai societatii cum ar fi femei, copii, batrani, etc. O haina fair trade va fi, evident, mai scumpa decat o haina fast fashion, pentru ca implica si alte considerente decat cele strict financiare dupa care se ghideaza fast fashion, dar merita sa cumparam fair trade, pentru a sustine cresterea nivelului de trai a celor care fac aceste haine. Pentru mine fair trade este deocamdata un teren nefamiliar, nu cunosc niciun brand fair trade daca e sa va spun acum pe sleau, dar in general citesc tot ce imi pica in mana despre sustainable fashion, si fair trade este un segment al modei sustenabile despre care vreau sa ma informez si sa invat mai mult.
Cumpara haine de la branduri eco-friendly
Unele branduri se angajeaza sa fie mai transparente in privinta practicilor de productie pe care le aplica, in privinta materialelor pe care le folosesc, unde isi fabrica hainele, si in ce conditii. Scopul lor este sa-si produca hainele fara impact major asupra mediului si fara consum enorm de resurse naturale cum ar fi apa. Este important sa sustinem aceste branduri, caci asta inseamna ca sustinem protejarea mediului. Pentru mine deocamdata este un teren nefamiliar, caci, desi am auzit de branduri eco-friendly, nu prea le cunosc; dar este un segment al modei sustenabile despre care vreau sa invat mai multe, la fel ca si fair trade.
Depinde de fiecare dintre noi cat de mult ne implicam si ce alegeri facem pentru o garderoba mai sustenabila. Poti imbratisa sustainable fashion prin a recurge la oricare din trucurile pe care le-am exemplificat mai sus, sau la toate aceste trucuri. Eu una sunt o convertita, si practic aproape toate cele descrise mai sus, cu cateva exceptii. Daca articolul pe care tocmai l-ai citit te-a pus pe ganduri si te-a facut sa renunti la unele practici de shopping si sa le imbratisezi pe cele despre care ai citit aici, atunci eu sunt multumita, iar acest articol si-a atins scopul.
In final as vrea sa va intreb – voi in ce fel practicati sustainable fashion? Poate ca faceati si inainte unele lucruri din cele despre care ati citit aici si n-ati realizat ca sunt practici sustenabile, dar este in puterea noastra, a fiecareia dintre noi, sa aducem mediului o contributie cat de mica prin a fi constiente cum ne imbracam, cum avem grija de garderoba noastra si ce fel de consumatoare de moda suntem.
Photo credit: Google Images
Welcome! Bine ati venit! A bilingual blog about fashion, style, beauty, trends, celebrities, movies, books, travels and more
I also write for / Scriu si pentru
Friday, June 17, 2016
Sustainable fashion – trucuri pentru o garderoba mai verde si un stil vestimentar mai constient
Labels
Christopher Bates,
David Dixon,
Elizabeth Cline,
fast fashion,
Joseph Ribkoff,
Lucian Matis,
moda,
Overdressed,
Pink Tartan,
refashion,
slow fashion,
sustainable fashion,
thrift shopping,
Value Village,
vintage
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
foarte interesant acest articol, l-am citit pana la capat si chiar am avut grija de hainele pw care le-am avut ..am incercat intotdeauna sa le asortez in diferite combinatii si sa nu le arunc sau sa imi bat joc de ele.Daca un lucru nu imi mai place sau chiar nu-l mai port deloc il donez poate cineva chiar are nevoie de ajutor.Felicitari inca odata
ReplyDeleteMultumesc frumos pentru comentariu, apreciez parerea si ma bucur sa aud ca tot mai multor oameni le pasa de acest subiect.
DeleteTe mai astept si la alte articole!
un articol foarte interesant din care ar trebui sa retinem anumite lucruri, multumim!
ReplyDeleteBuna Coco, ma bucur ca ti-a placut.
DeleteSa ai un weekend frumos!
Un articol util si binevenit pentru ca noi femeile in general cumparam mai multe haine decat ajungem sa purtam!
ReplyDeleteBine ai venit pe blog Mikyangel daca este prima ta vizita aici, si multumesc pentru comentariu.
DeleteTe mai astept cu drag!
Eu nu mi-am aruncat niciodata hainele, le-am donat, mereu au gasit pe cineva interesat de ele. Iar pe cele mai vechi le repar si le port in continuare. Dar nu pot spune ca am foarte multe haine. Imi cumpar destul de rar, si cu toate astea mai des decat alte prietene.
ReplyDeleteBuna draga Nice, ma bucur sa te vad, multumesc pentru vizita si comentariu. Ma bucur sa aud cand cineva nu este disrespectful fata de haine. Cand vad ca unii oameni in jurul meu trateaza hainele de parca ar fi lucruri de unica folosinta, ma intristeaza. In magazinele thrift din Canada sunt multe haine noi, cu eticheta pe ele. Ca si cumparator, bineinteles ca te bucuri sa gasesti o haina noua, cu eticheta pe ea, dar din perspectiva celei care a donat-o la Value Village, a cumparat-o si n-a purtat-o niciodata, a adus-o la Value Village cu eticheta pe ea, de ce a mai cumparat-o?
Delete