Iata ca a mai trecut un an din viata noastra. Ne uitam in urma si ne intrebam, cand dumnezeu au trecut 12 luni asa de repede, ca parca mai ieri ciocneam cupele de sampanie de Revelionul trecut.
Cum-necum, suntem iarasi fata in fata cu un an nou. Ca de obicei, dar si cu toata sinceritatea, ne dorim si va dorim un an nou cat mai bun, mai bun decat cel care tocmai a trecut, un an care sa ne aduca si sa va aduca prosperitate, fericire (orice n-ar insemna fericirea pentru fiecare dintre noi), bucurii in suflet si in case, si tot ce ne-am dorit pana acum dar inca nu am realizat.
Si daca tot urmeaza noaptea de Revelion, cum procedam? Eu si clanul meu vom merge la o petrecere pentru noaptea dintre ani aici la mine in cartier, la prietenii si vecinii mei, cu care ma simt aproape ca in familie. La fel am facut si de Craciun. Si pentru ca suntem ca in familie, acest sezon de sarbatori l-am cam petrecut in blugi, dar in schimb am compensat cu restul tinutei in registru elegant – bluze, bolerouri, cizme stilettos, accesorii, etc. Pentru seara aceasta ma gandeam sa procedez la fel, adica sa recurg la comozii blugi combinati cu ceva frumos, desi mai am timp sa ma razgandesc in favoarea unei rochii.
Anul trecut am petrecut noaptea de Revelion acasa, cu familia mea si cativa prieteni. In timp ce faceam pregatirile de rigoare pentru petrecerea casnica, mi-am dat seama ca nu mai facusem Revelionul acasa in familie de 10 ani. De 10 ori la rand mi-am petrecut noaptea dintre ani la petreceri gazduite de alti prieteni, la munte sau la restaurante, si Revelionul de anul trecut a fost primul dupa un deceniu in care am ciocnit cupa de sampanie la mine in casa. Era si firesc, cu un bebelus de numai trei luni.
Va doresc distractie placuta deseara si sa ne auzim cu bine. La multi ani!
Welcome! Bine ati venit! A bilingual blog about fashion, style, beauty, trends, celebrities, movies, books, travels and more
I also write for / Scriu si pentru
Friday, December 31, 2010
Thursday, December 30, 2010
Revista Flare Canada, ianuarie 2011
In unul din articolele mele precedente va spuneam ca m-am abonat la revista canadiana de moda Flare, care a devenit preferata mea. In acel articol spuneam despre numarul din decembrie 2010, iar astazi vreau sa va spun cateva cuvinte despre urmatorul numar al revistei, cel din ianuarie 2011.
Ceea ce apreciez foarte mult la aceasta revista este ca ne ofera multe detalii pertinente la moda pret-à-porter, si nu doar high-fashion. E o revista din care chiar te poti inspira, si este adresata femeilor cu buzunare atat de marime medie, cat si mare. De exemplu, coperta acestui numar prezinta trei modele – romanca Irina Lazareanu, estoniana Tiiu Kuik si nativa Republicii Dominicane Arlenis Sosa. Fetele sunt incantatoare. Si cum sa nu imi placa revista si sa nu ma simt mandra ca de pe coperta acesteia ma priveste o compatrioata de-a mea, foarte draguta de altfel (vezi poza, bruneta din stanga).
Cele trei modele (este doar o coincidenta ca nici una din ele nu s-a nascut in Canada, dar in acelasi timp o dovada ca in Tara Artarului e loc pentru toata lumea) de pe coperta acestui numar ne prezinta un brand canadian get-beget – Joe Fresh Style. Moda si stil nu inseamna neaparat preturi mari si nume sonore de designeri, iar acest brand care se gaseste in magazinele canadiene si care are preturi foarte prietenoase (cu oferta pentru femei, barbati si copii) este o dovada a acestui fapt. Joe Fresh Style isi prezina noile colectii la fiecare Saptamana a Modei din Toronto, de doua ori pe an. Am fost si eu tentata de acest brand, si mi-am luat acum cativa ani o gecuta Joe Fresh Style crem foarte draguta, la fabulosul pret de $20.
Dar sa revin la revista. Ce am mai gasit in acest numar? In calitate de partener media al Saptamanii Modei din Toronto, Flare a fost si de data aceasta acolo. Nu am fost prezenta la ultima LG Fashion Week din octombie, asa ca un update a fost binevenit. Am citit cateva articole faine in Flare din ianuarie cum ar fi Get Over It despre iertare ca act de sine-vindecare, sau The Written Word despre scrisul de mana ca mijloc de comunicare pe cale de disparitie (din pacate).
In rest, multe outfituri frumoase pentru toate ocaziile, beauty tips, noutati din lumea modei, ultimele evenimente de pe scena modei din Toronto si Canada, si multe altele.
Ceea ce apreciez foarte mult la aceasta revista este ca ne ofera multe detalii pertinente la moda pret-à-porter, si nu doar high-fashion. E o revista din care chiar te poti inspira, si este adresata femeilor cu buzunare atat de marime medie, cat si mare. De exemplu, coperta acestui numar prezinta trei modele – romanca Irina Lazareanu, estoniana Tiiu Kuik si nativa Republicii Dominicane Arlenis Sosa. Fetele sunt incantatoare. Si cum sa nu imi placa revista si sa nu ma simt mandra ca de pe coperta acesteia ma priveste o compatrioata de-a mea, foarte draguta de altfel (vezi poza, bruneta din stanga).
Cele trei modele (este doar o coincidenta ca nici una din ele nu s-a nascut in Canada, dar in acelasi timp o dovada ca in Tara Artarului e loc pentru toata lumea) de pe coperta acestui numar ne prezinta un brand canadian get-beget – Joe Fresh Style. Moda si stil nu inseamna neaparat preturi mari si nume sonore de designeri, iar acest brand care se gaseste in magazinele canadiene si care are preturi foarte prietenoase (cu oferta pentru femei, barbati si copii) este o dovada a acestui fapt. Joe Fresh Style isi prezina noile colectii la fiecare Saptamana a Modei din Toronto, de doua ori pe an. Am fost si eu tentata de acest brand, si mi-am luat acum cativa ani o gecuta Joe Fresh Style crem foarte draguta, la fabulosul pret de $20.
Dar sa revin la revista. Ce am mai gasit in acest numar? In calitate de partener media al Saptamanii Modei din Toronto, Flare a fost si de data aceasta acolo. Nu am fost prezenta la ultima LG Fashion Week din octombie, asa ca un update a fost binevenit. Am citit cateva articole faine in Flare din ianuarie cum ar fi Get Over It despre iertare ca act de sine-vindecare, sau The Written Word despre scrisul de mana ca mijloc de comunicare pe cale de disparitie (din pacate).
In rest, multe outfituri frumoase pentru toate ocaziile, beauty tips, noutati din lumea modei, ultimele evenimente de pe scena modei din Toronto si Canada, si multe altele.
Saturday, December 25, 2010
Craciun fericit!
Vreau sa incep prin a va ura tuturor un craciun cat mai frumos, care sa va faca sa simtiti din plin spiritul magic al sarbatorilor de iarna, si care sa va umple inimile de lumina si bucurie! La multi ani tuturor celor care citesc acest blog, si va doresc sa aveti parte de sarbatori minunate! Va multumesc din suflet ca imi sunteti alaturi in fiecare zi, si sper sa imi fiti alaturi si in anul si in anii urmatori.
Toti prietenii mei din blogosfera au impartasit din gandurile lor frumoase de craciun, astfel incat m-au facut sa vreau sa va impartasesc si eu, la randul meu, din gandurile si bucuriile mele de craciun din acest an. Mi-am dat seama demult ca magia craciunulului si a sarbatorilor de iarna chiar exista, este reala, daca tu insuti esti cel care ii permite magiei sa iti intre in casa si in suflet; vei avea parte de magia craciunului daca tu insuti esti cel care creeaza acea magie. Si asta imi place sa fac in fiecare an – sa aduc magie in casa mea si sa ma las invaluita in spirirul sublim al sarbatorilor. Desi fiecare craciun al meu este diferit, adica cel de anul trecut nu a fost la fel ca si cel de anul acesta si nu va fi la fel ca cel de anul viitor, unele lucruri sunt la fel, cum ar fi dragostea pentru familia mea si pentru persoanele care imi sunt dragi, precum si atmosfera de sarbatoare pe care o invitam in casa noastra in fiecare an in prag de craciun.
Unul din momentele mele preferate legate de craciun este, bineinteles, impodobirea bradului. In anii trecuti nu luam brad chiar de fiecare craciun, dar de cand mi s-a nascut copilul, tin in mod special la aceasta traditie. Nu conteaza cat de mare sau mic este bradul, cu cate globuri si betele este ornat, ci conteaza magia pe care pomul de craciun o aduce cu sine in casele noastre.
Sarbatorile ca sarbatorile, dar cand e vorba de lucruri mai lumesti, am fost “de serviciu” la job pana in ultima clipa, adica pana in ziua de ajun, 1.30pm. Desi e perioada sarbatorilor, nu avem cum sa ne eschivam de indatoririle zilnice cum ar fi sa mergem la job sau sa ducem copilul la gradinita, asa ca am avut grija sa facem pregatirile de sarbatori din timp, ca sa nu ne ia ajunul prin surprindere, iar ultimele cumparaturi le-am facut ieri dupa amiaza dupa job. Petrecerea de ajun la care am fost invitati aseara era programata sa inceapa la 6pm, asa ca am facut sarmalele in timp record – in circa 2 ore combinatia de sarmale era pregatita, invelita in foi de vita si pusa la cuptor.
Gazdele petrecerii de aseara au fost niste prieteni de-ai nostri, care ne sunt si vecini; asa ca am putut sa lasam sarmalele in cuptor la foc incet, si sa mergem la petrecere, cu intentia sa mai trecem pe acasa din cand in cand, pentru a le verifica.
Unul din prietenii nostri s-a costumat in Mos Craciun, pentru a le aduce daruri copiilor. Si-a intrat in rol foarte bine, si s-a descurcat grozav, chit ca a jucat rolul Mosului pentru prima oara in viata. Era atat de realist, incat puteai sa-l confunzi cu usurinta cu adevaratul Mos din Laponia. :) Cand i-a venit randul baiatului meu sa-si primeasca darurile de craciun, as fi vrut ca Mosul sa il ia in brate ca sa le fac o poza; dar Mosul era prea nefamiliar pentru copilul meu de un an si 3 luni, incat l-a facut sa se sperie si sa planga, asa ca am renuntat la poza. Anul trecut in schimb, Alex a stat fara probleme in bratele Mosului. Evident, era prea mic (3 luni) ca sa inteleaga ce se petrece in jurul lui si sa se sperie de barba dalba si haina rosie. M-am consolat cu ideea ca va mai avea si alte ocazii sa stea in bratele lui Mos Craciun, si va mai face poze cu Mosul cand va creste mai mare.
In seara asta suntem invitati la o alta petrecere, iar maine o sa le facem o vizita nasilor lui Alex. Luni si marti vom avea liber, o minivacanta de craciun, suficient timp cat sa ne incarcam bateriile pentru saptamana viitoare si perioada urmatoare.
Craciun fericit tuturor!
Saturday, December 04, 2010
Revista Flare Canada, decemrbie 2010
De curand m-am abonat la revista canadiana de moda Flare, incepand cu decembrie curent pana in noiembrie viitor. Flare este cea mai importanta revista de moda in Canada, si este supranumita Canada’s Fashion Authority. Avand in vedere ca nu exista Vogue Canada, si de fapt canadienii citesc Vogue USA (e ca si cum nu o cumparam noi, dar i-o cerem vecinei Lenuta in fiecare luna, care e abonata la Vogue, sa ne delectam si noi), Flare este echivalentul nostru local al revistei Vogue. Unul din lucrurile importante pe care il stiu deja despre revista Flare este ca se numara printre partenerii media constanti ai fiecarei LG Fashion Week din Toronto. De asemenea, se implica in fiecare editie a festivalului TIFF, Toronto International Film Festival (ultima editie a caruia a avut loc anul acesta in septembrie).
M-am abonat pe la mijlocul lunii noiembrie, si primul numar pe care urma sa-l primesc era cel din decembrie. Confirmarea online pe care am primit-o atunci cand mi-am facut abonamentul imi spunea ca primul meu numar urmeaza sa soseasca la adresa mea in 4-6 saptamani, si asteptam cu nerabdare sa treaca cele 4-6 saptamani sa o primesc. Mi-a sosit tocmai spre sfarsitul lunii, weekendul trecut.
In schimb, asteptarea indelungata m-a facut sa o savurez si mai mult. A trecut destul de mult timp de cand nu am mai cumparat o revista de moda (mai obisnuiam sa cumpar InStyle), caci de obicei rasfoiesc revistele online. Mi s-a facut dor sa rasfoiesc o revista glossy in editie print, si astfel m-am hotarat sa imi fac un abonamnet Flare pe un an de zile.
Numarul de decembrie, fiind dedicat perioadei sarbatorilor, a fost mai voluminos decat este revista de obicei – 226 pagini de moda, frumusete, stil, tendinte, noutati shopping, tips, parfumuri, stiri despre celebritati, si multe altele in acelasi registru, ca orice revista de moda de altfel.
Revista prezinta nu doar high fashion, dar si moda la preturi accesibile. De exemplu, am gasit mai multe outfituri de la branduri canadiene cu preturi mici si medii cum ar fi Smart Set, Jacob, Aldo; dar si branduri internationale cum ar fi Gap, H&M, Zara, Mango, Banana Rebublic, si multe altele. Cu alte cuvinte, revista este adresata tuturor femeilor, nu doar celor cu buzunare foarte adanci.
Un alt insight curios din revista din aceasta luna a fost participarea Flare la TIFF. Nu am urmarit indeaproape evenimentele de la festivalul TIFF din septembrie, asa ca paginile revistei mi-au compensat “ignoranta” si am aflat ce s-a intamplat, cine a fost si cum s-a imbracat lumea la TIFF. A fost multa lume buna la festival, printre care si Robert de Niro. De ce il mentionez pe Robert de Niro? In septembrie, la festival, purta barba, un look cu care nu il mai vazusem pana acum; iar felul cum arata la TIFF m-a facut sa imi aduc aminte de colegul meu de matematica de la scoala unde am predat in Romania. Colegul de mate, daca citesti blogul, sa stii ca semeni cu Robert de Niro. :) Alte vedete care au venit la TIFF anul acesta au fost Nicole Kidman, Eva Mendes, Jennifer Garner, Freida Pinto, Dev Patel, Hilary Swank, Natalie Portman, Liv Tyler, Milla Jovovich, si altii.
Aseara am avut inca o supriza – deja am primit prin posta si numarul din ianuarie 2011. Nu este la fel de voluminoasa ca si numarul din decembrie de sarbatori, dar asta nu ma impiedica sa o savurez din plin. Inca nu am apucat sa o rasfoiesc in intregime, dar in schimb am remarcat ca pe coperta acestui numar este prezentata un model romanca, Irina Lazareanu, imagine a brandului canadian Joe Fresh Style, un brand care isi prezinta noile colectii la fiecare saptamana a modei din Toronto, un alt motiv de mandrie pentru cei din industria modei din Canada.
www.flare.com
Saturday, November 20, 2010
Colectia Lanvin for H&M
Astazi magazinele H&M lanseaza noua colectie in colaborare cu celebrul designer Lanvin, Lanvin for H&M. Fiind una din acele colectii H&M in colaborare cu designeri, cum deja ne-a obisnuit faimosul brand suedez cu alte colectii din anii precedenti (cum ar fi colectiile in colaborare cu Roberto Cavalli, Jimmy Choo, Karl Lagerfeld, Madonna, Stella McCartney), eram nerabdatoare si curioasa in privinta noii colectii Lanvin for H&M, si mi-am propus sa merg la shopping la H&M atunci cand urma sa se lanseze colectia.
Prima oara am considerat prudent sa nu merg la H&M chiar in ziua lansarii, pe 20 noiembrie, ci mai tarziu; caci mi-am imaginat ca in prima zi va fi prea aglomerat pentru pragul meu de toleranta. Dar pe de alta parte, pe masura ce se apropia ziua lansarii, deveneam tot mai nerabdatoare in privinta colectiei; iar in afara de aceasta, 20 noiembrie fiind intr-o sambata, mi-am dat seama ca oricum am mai mult timp liber pentru cumparaturi in weekend decat in timpul saptamanii, asa ca pana la urma m-am hotarat sa merg la H&M astazi, in ziua lansarii colectiei. Cat de rau sau de aglomerat poate fi, ma gandeam, mai ales ca voriam sa merg la mall-ul in apropierea caruia locuiesc, Fairview Mall, deci n-as fi facut un efort de deplasare prea mare.
De fapt, habar n-aveam cat de rau poate fi. Stiam dinainte ca noua colectie va fi disponibila doar in unele magazine H&M, si nu in toate. Magazinul de la Fairview Mall fiind destul de mare, am presupus (for granted, ca si cum mi se cuvine) ca va participa la evenimentul Lanvin for H&M, din oficiu. Totusi, ca sa fiu sigura ca nu ies din casa degeaba, am sunat mai intai la H&M de la Fairview Mall, sa ma asigur ca noua colectie este disponibila si acolo.
Turns out, nu este. Persoana care mi-a raspuns la telefon mi-a adus la cunostinta ca noua colectie, atat de asteptata de cumparatori, nu este disponibila si in buticul lor. Magazinele din Toronto participante la eveniment sunt cele din mall-urile Toronto Eaton Centre, Yorkdale Mall, Bloor Street (pentru cei care cunosc orasul). No Lanvin at Fairview Mall. In afara de aceasta, am aflat de la fata cu care am vorbit ca magazinele H&M si-au deschis astazi usile la 8am (mai devreme decat de obicei), pentru a-i acomoda pe toti doritorii sa cumpere noua colectie Lanvin. Am mai aflat ca a fost foarte multa lume -- nu ca m-a surprins, ma asteptam la asta. Dar ceea ce m-a surprins in schimb, este ca intreaga colectie s-a si vandut in prima zi, si ca n-a mai ramas nimic (si nici macar nu se incheiase ziua, era 3pm cand am aflat toate astea); iar unii cumparatori au mers la magazin cu o seara inainte (adica aseara, fiind vineri), la 9.30pm, ca sa formeze coada pentru a fi primii care intra dimineata in magazin.
Waw, now that is something. Fanii H&M au fost atat de nerabdatori si de incantati in legatura cu lansarea colectiei Lanvin, incat au stat in fata usii magazinelor o noapte intreaga, doar-doar sa fie siguri ca reusesc sa intre in magazin sa cumpere noua colectie. Pana acum am auzit de povesti din astea doar la televizor, in diverse documentare de pe Discovery. Si acum am trait sa o vad si pe asta. N-am vazut la propriu cu ochii mei, si nu am fost acolo martora la coada lunga de la intrare, dar mi-a fost suficient sa aud la telefon. Daca as fi mers astazi sa cumpar Lanvin for H&M la unul din magazinele participante la eveniment (toate fiind la o distanta considerabila de domiciliul meu, ca sa nu mai pun la socoteala si factorul ca as fi luat copilul cu mine), cel mai probabil scenariu ar fi fost ca as fi ajuns acolo; as fi descoperit coada lunga-lunga de la intrare; as fi stat pe ganduri daca sa ma pun la coada si sa astept sau nu; m-as fi hotarat hai totusi sa astept, daca tot am ajuns aici; coada s-ar fi miscat prea incet; copilul meu nu ar fi facut fata unui asemenea stres; mi-as fi pierdut rabdarea, m-as fi umplut de nervi si de frustrare sau si mai rau, colectia s-ar fi vandut in intregime inainte sa apuc sa intru in magazin, si as fi ramas doar cu dezamagirea ca am pierdut timpul de pomana si m-am ales cu nimic.
Asa ca bine ca n-am mai mers. Intr-un fel, dupa ce am dat acel telefon la Fairview Mall, m-am simtit usurata ca magazinul H&M de acolo nu gazduieste colectia, si nu a mai fost nevoie sa ma deplasez, iar la celelalte mall-uri oricum nu aveam de gand sa merg, cel putin nu astazi. Chiar daca reusesc sa ajung zilele urmatoare la vreun magazin H&M de la alte mall-uri, nu stiu daca mai am sansa sa gasesc ceva din colectia Lanvin, caci aceasta s-a vandut astazi pe nerasuflate. Mi-ar fi placut sa cumpar o tinuta Lanvin for H&M, dar daca nu e posibil, asta este, nu e un capat de lume. Ma bucur totusi pentru cei care au reusit sa faca azi shopping la H&M, si au pus mana pe noua colectie.
Labels
cumparaturi,
evenimente,
H and M,
Lanvin,
moda
Sunday, November 14, 2010
Reia Studio Sample Sale
Acum cateva saptamani am primit un email din partea managerei Reia Studio Sample Sale, Christy. Reia Studio Sample Sale e un studio de moda din Toronto, situat in districtul modei din Toronto, care organizeaza sale-uri de haine si bijuterii semnate de un numar de creatori de moda, de doua ori pe an, pentru colectiile de vara si iarna. In emailul ei, Christy imi spunea ca Reia Studio urmeaza sa organizeze un nou eveniment de vanzari cu reduceri, colectia de toamna-iarna, in decursul primei saptamani din noiembrie (in perioada 4-6 noiembrie). De asemenea, ma intreba daca as fi dispusa sa scriu un articol despre acest eveniment pe pagina mea de pe Examiner.com, si ma invita sa vin la Reia Studio in perioada evenimentului. Nu am refuzat-o, si am scris un articol pe Examiner.com/Fashion despre acest eveniment. De asemenea, mi-am propus sa merg si eu la Reia Studio la cumparaturi, caci eram curioasa ce au de oferit.
Asa ca weekendul trecut, sambata pe 6 noiembrie, am iesit cu bebe in oras si am mers la Reia Studio. Acolo am cunoscut-o pe Christy, managera cu care comunicasem in prealabil prin email. Oferta de articole expuse la eveniment cuprindea haine, incaltamine, accesorii, bijuterii. Printre designerii ai caror creatii faceau parte din oferta Reia Studio se numarau Alexander McQueen, Stella McCartney, Miu Miu, Lanvin, Yves Saint Laurent, Dries Van Noten, Givenchy, Michael Kors, si altii.
Din oferta de haine sau incaltaminte nu mi-a atras atentia nimic in mod deosebit, dar in schimb mi-au placut foarte mult bijuteriile. Am vazut mai multe coliere, inele si bratari de o frumusete deosebita. Am cunoscut-o pe creatoarea lor, Rita Dobberstein, care era prezenta acolo. Am stat putin de vorba, si dansa mi-a aratat mai multe coliere create de ea. Erau cu adevarat exquisite, incat imi venea sa le cumpar pe toate. Pana la urma, am ales doua coliere. Iar ca bonus, am primit o posetuta din partea Reia Studio.
Mi-am propus sa mentin o comunicare mai stransa cu Rita, si m-am gandit ca pe viitor sa scriu mai multe articole despre bijuteriile pe care le creaza.
Dupa ce am plecat de la Reia Studio, am intrat intr-un alt magazin din districtul modei din Toronto, Branded Boutique. Oferta lor cuprinde mai multe marci de blugi, dar si haine, incaltaminte, accesorii si genti semnate de creatori de moda cum ar fi Cavalli, Coach, Dior, Dolce & Gabbana, Fendi, Ferragamo, Givenchi, Jimmy Choo, Miu Miu, Prada, Lacoste, BCBG, Bench, Diesel, Seven For All Mankind, Juicy Couture, si alte branduri. De obicei, oferta lor cuprinde reduceri de 30%-80%. Nu mi-am cumparat nimic, dar m-am gandit sa mai intru pe viitor la ei. Acum cateva luni am avut ocazia sa scriu un articol despre Branded Boutique pe Examiner.com.
In continuare, am mers la mall-ul meu preferat din centru, Toronto Eaton Centre. Am intrat la Victoria’s Secret, care este cel de-al doilea magazin din Toronto, deschis luna trecuta, dupa ce primul magazin VS a fost deschis in august la un alt mall din Toronto. Era foarte multa lume la VS, cum se intampla de obicei la noile magazine. Nu mi-am propus sa iau nimic, doar am vrut sa arunc un ochi, mai ales ca am facut deja cumparaturi la Victoria’s Secret acum doua luni.
Mi-am incheiat ziua de shopping la librarie, si mi-am luat doua carti din seria Chicken Soup for the Soul – Chicken Soup for the Woman’s Soul si Chicken Soup for the Mother and Daughter Soul.
Saturday, November 06, 2010
Tilley Endurables
Saptamana aceasta am fost invitata la un eveniment de moda prezentat de Tilley Endurables, un brand canadian de tinute “adventure”. Am primit un email de la reprezentantii PR ai firmei, in care ma invitau sa particip la evenimentul organizat in centrul Toronto-ului, si mi-am confirmat participarea fara sa ezit. Evenimentul a fost conceput de stilista Linda Gaylard, si a prezentat colectia de primavara-vara 2011 Tilley Endurables.
Pana acum acest brand nu imi era cunoscut, dar cu aceasta ocazie mi-am imbogatit atat experienta, cat si cunostintele de moda canadiana. Cand am ajuns acolo, am cunoscut-o pe Linda, stilista Tilley, dar si pe reprezentantele PR ai brandului. Colectia expusa la eveniment a prezentat outfit-uri de primavara-vara, precum si o linie de palarii si accesorii pentru cap.
Linda mi-a facut un tur al colectiei, si mi-a spus cateva cuvinte despre fiecare outfit pe care l-a creat pentru colectie. Conceptul Tilley este unul foarte diferit de felul in care moda este perceputa in general. Standardele Tilley sunt calitate, comoditate, imbracaminte practica si rezistenta, imbracaminte “adventure”. Colectiile Tilley sunt pentru calatorii, vacante, iesiri in natura, weekend-uri la cabane. Cei care poarta Tilley sunt cei care traiesc spiritul de aventura, sunt cei care calatoresc mult, cei care prefera o vacanta cu cortul in sanul naturii, si nu intr-un hotel de 5 stele dintr-o metropola aglomerata si cosmopolita. Dar in acelasi timp, Tilley este un brand de haine urban chic, adaptabile in multe ocazii, de la sport aventurier la elegant.
Si nu numai atat. Hainele Tilley sunt fabricate in totalitate in Canada, este un brand “pur sange” canadian. Cu doar doua exceptii (sosete fabricate in USA si un model de palarie fabricat intr-o alta tara), tinutele Tilley sunt in intregime canadiene. No made in China, no made in India, no made in Bangladesh. De asemenea, brandul ofera garantie pe viata pentru haine, precum si asigurare pentru furt sau pierdere. Daca haina Tilley pe care o porti ti se uzeaza, iti va fi inlocuita pe gratis. Daca o pierzi, vei plati doar 50% pentru a cumpara una noua. De asemenea, hainele Tilley ofera protectie solara – tesaturile din care sunt fabricate produsele Tilley contin SPF 50+.
Inainte sa plec, mi-au facut cadou o sapca Ivy Tilley maro, unisex, foarte chic, dar si comfortabila. Sapca este asigurata pe viata, precum si contra furt/pierdere. La fel ca si toate palariile si accesoriile pentru cap Tilley, are si un buzunar secret in interior. In afara de sapca Ivy, am mai primit o pereche de sosete negre; precum si cataloage Tilley si un memory stick cu poze.
Pentru mai multe informatii accesati Tilley.com.
Colectia pentru femei Tilley:
Colectia pentru barbati Tilley:
Sapca Ivy Tilley pe care am primit-o:
Sursa poze: Tilley Endurables
Wednesday, November 03, 2010
Halloween
Duminica trecuta de Halloween tot am vazut prin oras copii costumati in cele mai nostime personaje, colindand la usile cu dovlecei si vrajitoare. Cum se intalmpla in fiecare an pe 31 octobrie, Toronto a rasunat de “Trick or treat”, iar saculetii colindatorilor erau doldora de bomboane si dulciuri.
Pentru mine si prietenii mei Halloween-ul este un prilej de a merge la petrecere. Cel mai notabil chef de Halloween l-am avut acum 3 ani, costumatia obligatorie. In seara cu pricina, ne-am adunat cu totii la locul petrecerii, unul din prietenii nostri fiind gazda chefului de Halloween din acel an. A fost o petrecere de pomina, pe care o tinem minte bine cu totii si acum. Costumele purtate la acea petrecere au fost atat de inedite si hilare, incat pe cativa dintre prietenii mei nici nu i-am recunoscut din prima. Vrajitoare, clovni, ingeri decazuti, Scarie Movie characters, regine medievale, personaje din lumea antica, samurai, gheise, Jack Sparrow, arabi, jamaicani, monstri, vampiri, cowboys, etc. Cel mai haios costum a fost un soarece prins in capcana. La inceput nimeni nu putea sa-si dea seama in ce s-a deghizat prietenul nostru; tot ne uitam la el in incercarea sa descoperim personajul din el, pana cand cuiva i-a picat fisa: “It’s a mouse!”
Cat ma priveste pe mine, eu am fost ingerul decazut al petrecerii. Costumul meu a constat intr-o rochie neagra, cu maneci transparente evazate, si accesorizata cu aripi negre si aura neagra, dar si o peruca rosie ca focul, cu cornite. Mi-am completat machiajul cu gene false fosforescente. M-am inspirat de la modelul de pe ambalajul costumului, si am purtat ciorapi plasa negri si stilettos negri. In prima parte a petrecerii am purtat peruca rosie cu cornite, iar mai tarziu am inlocuit-o cu aura neagra. Sotul meu a fost deghizat in personajul din Scarie Movie. Dupa miezul noptii toata lumea a inceput sa renunte la costume pentru haine mai comode, iar petrecerea a tinut pana dimineata.
Tot in acel an, am cumparat o veioza in forma de dovlecel, pe care, ati ghicit, o folosesc o data pe an, in noaptea de Halloween.
In anul urmator Halloween-ul a fost iarasi prilej de petrecere pentru noi. Cu o saptamana inainte de petrecere, ne-am intalnit mai multi prieteni la un restaurant din Toronto, si dupa ce am luat masa am mers cu totii la un magazin specializat in costume de Halloween si alte baluri mascate, pentru a ne lua costume. Am incercat sa nu fiu curioasa sa vad ce costume isi iau prietenii mei, ca sa nu stric surpriza haioasa de a vedea cine si cum urma sa se deghizeze la petrecere. Singurul sneak preview pe care l-am avut la iesirea din magazin a fost un costum de Jack Sparrow. Eu mi-am ales un costum de vampirita (rochie neagra asortata cu mov, maneci evazate, guler detasabil mov in model medieval, centura mov). Cum am facut si in anul precedent, modelul de pe ambalajul costumului mi-a servit drept inspiratie, si mi-am accesorizat costumul cu o peruca blonda. La petrecerea de Halloween din acel an am fost blonda pentru prima oara in viata. Sotul meu si-a ales un costum de Dracula; si asa cum formam un cuplu perfect in viata reala, la fel a fost si la petrecerea de Halloween.
Alte costume notabile de la acel chef au fost Officer Joanna Bribe, Doctor Killer, albinuta, clasicele vrajitoare, monstri, si multe altele. Cel mai reusit costum a fost cel de albinuta, care arata atat de bine, incat ar fi castigat cu usurinta orice concurs de costum de bal mascat, o adevarata capodopera de Halloween.
Anul trecut in preajma Halloween-ului copilul meu avea doar cateva saptamani, si nu am mers la o petrecere de Halloween. Iar anul acesta ne-am adunat doar la o petrecere foarte restransa, fara costume.
Sunday, October 24, 2010
Saptamana Modei Toronto, octombrie 2010
In perioada 18-23 octombrie 2010 a avut loc o noua Saptamana a Modei la Toronto, cu numele oficial LG Fashion Week Beauty by L’Oréal Paris. Anul acesta am avut ocazia sa merg la LG Fashion Week din martie-aprilie 2010, dar nu am reusit sa-mi planific participarea si la aceasta saptamana care tocmai s-a incheiat. Desi mi-ar fi placut sa merg si la aceasta saptamana a modei, ma consolez cu ideea ca voi mai avea multe alte ocazii sa o fac, anul viitor si in alti ani, de doua ori pe an.
Un alt motiv pentru care nu regret asa de mult faptul ca am omis Toronto Fashion Week din aceasta luna este ca designerul meu preferat, David Dixon, nu si-a prezentat noua colectie in aceasta saptamana. Desi o face aproape la fiecare TFW (a facut-o inclusiv la cea din martie-aprilie 2010), de data aceasta David Dixon nu a fost prezent. Imi doresc sa merg la un show al sau pe viitor, cand va mai prezenta la Toronto Fashion Week. Voi merge si cu alte ocazii la TFW, si mi-am propus sa vad show-ul lui David Dixon macar o data.
Revenind la Saptamana Modei care tocmai s-a incheiat, au fost prezentate in cadrul acesteia colectiile de primavara/vara pentru 2011. Motto-ul Saptamanii Modei a fost The Style of Power. Alti designeri si branduri canadiene consacrate care si-au prezentat noile colectii in cadrul acestei saptamani au fost Pink Tartan, Joe Fresh Style, Holt Renfrew, Sears, colectiile carora pot fi vazute de obicei de fiecare data la TFW. Pink Tartan s-a dovedit a fi cea mai proeminenta prezenta la Saptamana Modei Toronto Octombrie 2010 (ar fi fost David Dixon in alte circumstance, daca nu era absent la eveniment). Dar au fost si multe nume noi – designeri canadieni la inceput de cariera, numele carora imi erau nefamiliare pana nu demult, si de-abia acum incep sa aflu mai multe despre ei: Denis Gagnon, Wayne Clark, Jessica Jensen, Alexander Berardi, Marthe Aimé, Sarah Stevenson, si altii.
Partenerii media ai evenimentului au fost revista Elle Canada, revista Flare, revista Fashion, ziarul Toronto Star, si altii. Printre sponsorii TFW s-au numarat LG, L’Oréal Paris, Joe Fresh Style, Sears, Town Shoes, Yorkdale Mall, Holt Renfrew, DHL, Rowenta, Peroni Italy, Kentwood.
Un alt motiv pentru care nu regret asa de mult faptul ca am omis Toronto Fashion Week din aceasta luna este ca designerul meu preferat, David Dixon, nu si-a prezentat noua colectie in aceasta saptamana. Desi o face aproape la fiecare TFW (a facut-o inclusiv la cea din martie-aprilie 2010), de data aceasta David Dixon nu a fost prezent. Imi doresc sa merg la un show al sau pe viitor, cand va mai prezenta la Toronto Fashion Week. Voi merge si cu alte ocazii la TFW, si mi-am propus sa vad show-ul lui David Dixon macar o data.
Revenind la Saptamana Modei care tocmai s-a incheiat, au fost prezentate in cadrul acesteia colectiile de primavara/vara pentru 2011. Motto-ul Saptamanii Modei a fost The Style of Power. Alti designeri si branduri canadiene consacrate care si-au prezentat noile colectii in cadrul acestei saptamani au fost Pink Tartan, Joe Fresh Style, Holt Renfrew, Sears, colectiile carora pot fi vazute de obicei de fiecare data la TFW. Pink Tartan s-a dovedit a fi cea mai proeminenta prezenta la Saptamana Modei Toronto Octombrie 2010 (ar fi fost David Dixon in alte circumstance, daca nu era absent la eveniment). Dar au fost si multe nume noi – designeri canadieni la inceput de cariera, numele carora imi erau nefamiliare pana nu demult, si de-abia acum incep sa aflu mai multe despre ei: Denis Gagnon, Wayne Clark, Jessica Jensen, Alexander Berardi, Marthe Aimé, Sarah Stevenson, si altii.
Partenerii media ai evenimentului au fost revista Elle Canada, revista Flare, revista Fashion, ziarul Toronto Star, si altii. Printre sponsorii TFW s-au numarat LG, L’Oréal Paris, Joe Fresh Style, Sears, Town Shoes, Yorkdale Mall, Holt Renfrew, DHL, Rowenta, Peroni Italy, Kentwood.
Sunday, October 10, 2010
Blog Tango
Am deosebita placere sa va invit pe noul meu Blog Tango, pe care am inceput sa-l scriu de curand, gratie sprijinului lui Alice Nastase, editor in chief al Revistei Tango din Romania. Am fost foarte incantata cand Alice m-a primit in echipa Tango si mi-a gazduit noul blog, si ma bucur foarte mult ca am ocazia sa incep aceasta colaborare cu Revista Tango. Blogul a intrat live pe 23 septembrie si este visibil pe prima pagina a revistei.
De asemenea, profit de ocazie sa ii multumesc lui Alice pentru increderea pe care mi-a acordat-o, precum si caldura cu care m-a primit in familia Tango. O admir pe Alice de mult timp, si o consider mentorul meu. Ii citesc cu regularitate cele doua bloguri, Coffechat si Tango. Ii admir sinceritatea cu care scrie, si de multe ori m-a inpsirat.
Sper sa va simtiti la fel de bine pe noul meu Blog Tango cum v-ati simtit si aici. Subiectele pe care le voi dezbate pe Blogul Tango vor continua traditia blogului de fata, subiecte care m-au consacrat (imi place sa cred) ca freelance writer – moda, frumusete, stil, tendinte, precum si alte subiecte legate de acestea. Ca de obicei, parerile si comentariile sunt binevenite. Va astept cu drag!
http://victoria.revistatango.ro/
http://www.revistatango.ro/
Bloguri noi, iubiri vechi de Alice Nastase
De asemenea, profit de ocazie sa ii multumesc lui Alice pentru increderea pe care mi-a acordat-o, precum si caldura cu care m-a primit in familia Tango. O admir pe Alice de mult timp, si o consider mentorul meu. Ii citesc cu regularitate cele doua bloguri, Coffechat si Tango. Ii admir sinceritatea cu care scrie, si de multe ori m-a inpsirat.
Sper sa va simtiti la fel de bine pe noul meu Blog Tango cum v-ati simtit si aici. Subiectele pe care le voi dezbate pe Blogul Tango vor continua traditia blogului de fata, subiecte care m-au consacrat (imi place sa cred) ca freelance writer – moda, frumusete, stil, tendinte, precum si alte subiecte legate de acestea. Ca de obicei, parerile si comentariile sunt binevenite. Va astept cu drag!
http://victoria.revistatango.ro/
http://www.revistatango.ro/
Bloguri noi, iubiri vechi de Alice Nastase
Saturday, October 02, 2010
Glamour in Toronto
I started a freelance writing career about 8 months ago, my writing focusing on fashion and other topics related to fashion. Since then, my life in Toronto became more glamorous, due to the fact that I write about fashion, no doubt about that.
At a certain time I was tempted to start a career in fashion, and to get a fashion job in Toronto. But after numerous attempts to find a Toronto based job in the Canadian fashion industry I realized it’s not that easy to enter the glamorous, fabulous, fascinating yet hard to access fashion field. So I found the best compromise – since I couldn’t get a job in fashion, I started to write about fashion. Writing about fashion could be considered a fashion job as well, so I’m happy with the way I am in direct contact with the Canadian and North-American fashion industry right now.
Now that I write about fashion, I have already a certain number of followers and readers, and I am referring to my personal blog, as well as other online publications I write for. At the very beginning of my writing career I started to contact PR departments of different brands, labels, websites to require permission of using their photo galleries for my articles. Some of them gave me the permission, some of them did not, some of them didn’t even reply to my emails.
But speaking of those who gave me the permission to use their photos in my article writing, fortunately our communication didn’t stop at that first email exchange regarding photos. I started to build professional relationships with PR representatives of many sound names in the fashion industry, and I am glad to share with you that it comes very handy now, after months of writing about fashion.
I started to be invited to different glamorous, fashion related events in Toronto. I attended some of them, while I wasn’t able to attend others; but the bottom line is that I have enriched my Toronto life from the perspective of a fashion consumer and a fashion writer by being a part of the Canadian fashion industry and some of its hot happenings.
My first glamorous event I attended this year was Toronto Fashion Week, due to the fact that I got myself on the right newsletter list which allows me to find out well in advance about important fashion events in Toronto. Besides the Fashion Week itself, I also had the opportunity to attend a couple of fashion shows in Toronto presented by young up-and-coming Canadian designers.
I had another interesting experience some time ago. I received an email from a PR manager whom I didn’t know, but who probably saw my articles about fashion and my email address which I made public. He invited me to cover a fashion event taking place at one of Toronto’s malls, Scarborough Town Centre. The rock icons Disturbed were coming to Toronto to help celebrate the opening of a new Hot Topic store in Toronto. Unfortunately I was not able to attend this event due to my family responsibilities, but instead I covered the event and wrote an article about it on my fashion column from Examiner.com.
Then another fabulous event took place in Toronto, this time a book signing. Lauren Weisberger, the best-seller author of the acclaimed novel The Devil Wears Prada, came to Toronto in August 2010 to launch her latest book Last Night at Chateau Marmont. The event was held at one of Indigo bookstores from downtown Toronto. I didn’t miss this one. I was very excited to meet one of my favorite writers, and I got her autographs on 3 of her books (including the new one).
I also would like to share with you another glamorous experience of mine I had in Toronto. During Toronto International Film Festival September 2010 Swarovski organized a jewelry show-room at Four Seasons Hotel from Toronto. The purpose of the event was to give the opportunity to celebrities coming to TIFF to view and borrow Swarovski jewelry for upcoming red carpet events. As a fashion writer, I was invited to cover this event, and of course I didn’t miss it. I was given a tour of the collection by one of the representatives of the label, Pierrick. The collection presented by Swarovsky at Four Seasons was absolutely stunning. It was the newest collection from Swarovski, called Under the Blue, with exquisite necklaces, rings, bracelets and other jewelry. Another impressive accessory presented there was the silver clutch Samantha Jones wore in Sex and the City-2. I was also showed a customized clutch for Eva Longoria, bearing her name engraved on an elegant plate accessorizing the interior of the clutch. I was allowed to take pictures, so I photographed every single piece of jewelry displayed there. During the tour I took the pleasure to show off my knowledge about Swarovski, as I recognized some of the jewelries from the Under the Blue collection, the Louise set, Samantha Jones’ silver clutch, and so on; and Pierrick, my guide, was very impressed. But at the end of the meeting I was even more impressed when I received a gift from Swarosvki – a purse accessory with Swarovski crystals.
The next glamorous event I attended was the meeting with Sophie Kinsella at one of Indigo bookstores of Toronto. The event took place last month, on September 24, at the same bookstore where Lauren Weisberger came to meet her fans one month prior. Sophie came to Toronto to sign her newest book from her Shopaholic series, Mini Shopaholic (the 6th book featuring Becky Bloomwood).
The next Toronto Fashion Week (LG Fashion Week) is just around the corner, a few weeks away (October 18-23). I would like to attend it of course, but I’m not sure I will be able to. The tickets are already on sale, for those who want to attend the most important fashion event in Toronto of the year. If I miss this fashion week, surely there will be other opportunities to go, for the next ones. For more information about the upcoming Toronto Fashion Week, as well as ticket information, please visit the official website, LG Fashion Week.
Other fashion events will take place in Toronto, and I intend to be there. I may not be able to attend all of them, but I am going to be a part of at least some of them.
Photo: www.fashionstylebeautyandmore.blogspot.com
Monday, September 27, 2010
Sophie Kinsella in Toronto
In unul din articolele mele precedente va spuneam ca Sophie Kinsella urmeaza sa vina la Toronto pentru promovarea celei mai recente carti ale sale, Mini Shopaholic (cea de-a 6-a carte din seria Shopaholic), lansarea oficiala a careia a avut loc in librarii si pe Amazon pe 21 septembrie. Evenimentul a avut loc vineri seara, pe 24 septembrie, la una din librariile Indigo din centrul Toronto-ului.
Am asteptat cu mare nerabdare aceasta intalnire, pentru care m-am pregatit din timp. Vroiam autografele scriitoarei pe 4 carti ale ei, inclusiv pe cea noua care urma sa fie lansata in librarii.
La data si ora stabilita am venit la librarie (eram cu Alex), dar ma astepta o surpiza – era foarte (-foarte-foarte) multa lume acolo. Libraria era plina. Sophie Kinsella nici nu aparuse pentru inceperea evenimentului, si coada pentru autografe se formase deja. La inceput nici nu mi-am dat seama cat de lunga era coada; si m-am gandit sa o vad mai intai pe Sophie, sa astept pana citeste fragmentul de carte (cum se procedeaza de obicei la lansari de carte), si pe urma, cand Sophie incepe autografele, sa ma pun si eu la coada.
Sophie a venit la 7 si cateva minute (imediat dupa ce am cumparat cartea), si toata lumea s-a bucurat sa o vada. Au inceput aplauze, exprimari de bucurie, etc. Inainte sa inceapa autografele, Sophie ne-a povestit mai multe despre vizita ei la Toronto, si despre noua sa carte. Ne-a spus ca ii place la Toronto, si ca este foarte atasata de publicul sau canadian. Ne-a mai spus ca i-a placut sa mearga la cumparaturi in Toronto, si ca a fost foarte incantata sa faca shopping la Holt Renfrew – cel mai luxos, elegant si exclusivist magazin din Toronto. Ne-a mai spus ca ii place moda canadiana, si ca poarta o tinuta semnata de desigeri canadieni. Fusta pe care o purta era semnata Pink Tartan, o creatoare de moda canadiana care isi prezinta noile colectii la fiecare Saptamana a Modei din Toronto. Mi-a placut foarte mult tinuta ei, care o facea sa arate mai tanara. Luand in consideratie ca are aproape 41 ani si este mama a 4 copii (doi dintre care sunt gemeni), arata foarte bine, chiar sexy. Mi-au placut foarte mult si pantofii pe care ii purta.
Ii savuram “dulcele grai britanic” (imi place engleza britanica), in timp ce ne povestea despre noua sa carte. Ne-a impartasit ca Mini Shopaholic nu va fi ultima carte despre Becky Bloomwood, ca personajul ei favorit se va mai intoarce, si ca la sfarsitul cartii Mini Shopaholic vom descoperi aluzii cu privire la urmatoarea carte, cea de-a 7-a, despre Becky.
Sophie ne-a mai spus cat de incantata a fost atunci cand a fost ecranizata cartea sa Confessions of a Shopaholic; de asemenea, a mai mentionat ecranizarile altor doua carti ale sale din seria stand-alone – Can You Keep a Secret? (cu Kate Hudson in rolul principal) si The Undomestic Goddess, ambele aflandu-se acum in pre-productie (cam de mult timp, ce-i drept; cele 2 filme se prevad a fi lansate in 2011). Ne-a mai spus ca a avut ocazia sa asiste la filmarile Confessions of a Shopaholic, in speta la doua scene – scena cu facturile Visa de la inceputul filmului si cea cu magazinul Danny & George de unde Becky si-a cumparat la reducere celebra esarfa. Ne-a mai spus ca i-a placut foarte mult de Isla Fisher in rolul lui Becky Bloomwood.
Dupa care au urmat autografele. In mod normal, Sophie ar fi trebuit sa citeasca un fragment din noua sa carte; dar deoarece era prea multa lume in librarie si toti vroiau autografele ei, s-a sarit peste aceasta etapa si s-a trecut direct la autografe. In acel moment am mers si eu la coada pentru autografe, si de-abia atunci am realizat cat de lunga este. Coada serpuia printre rafturi, fiind organizata de angajatii librariei, si ocupa intregul spatiu alocat intalnirii cu scriitoarea. Dar mi-am imaginat ca se va misca repede. In timp ce fanii asteptau sa ajunga la Sophie pentru autografe, poze, si pentru a sta de vorba cu ea, moderatorul evenimentului organiza diverse mici concursuri, premiile pentru care constau in carduri cadou de la librarie. Am castigat unul din aceste concursuri si am primit un gift card. Dupa aproximativ o ora am realizat ca nu am ajuns nici macar la jumatatea cozii. Copilul meu dadea semne de oboseala, si mi-am dat seama ca nu mai pot sta foarte mult. Cu regret, am fost nevoita sa plec si sa renunt la autografele lui Sophie Kinsella. Dar cel putin sunt bucuroasa ca am avut ocazia sa o intalnesc.
De-abia astept sa citesc noua carte a lui Sophie Kinsella. Acum citesc Eat, Pray, Love de Elizabeth Gilbert; dar imediat ce o termin, ma apuc de Mini Shopaholic. De-abia astept sa mor de ras, la fel cum m-au amuzat si celelalte 5 carti despre Becky Bloomwood.
Cateva poze de la eveniment:
Sursa poze: www.fashionstylebeautyandmore.blogspot.com
Sunday, September 26, 2010
O zi de cumparaturi la Toronto
Weekendul trecut am iesit la cumparaturi cu bebe. M-am hotarat sa imi acord o zi intreaga pentru shopping (mie si lui bebe) si sa ne delectam impreuna la o tura relaxanta de cumparaturi. De cand mi s-a nascut copilul, nu am mai avut prea multe ocazii sa merg la shopping, si nu mai fusesem la cumparaturi in adevaratul sens al cuvantului de cateva luni.
Sunt abonata la newsletter-ul Toronto Sample Sales, care organizeaza sale-uri lunare in diferite locatii din Toronto. In cadrul vanzarilor de reduceri organizate de Toronto Sample Sales se pot cumpara haine, posete si accesorii de la diferite branduri si case de moda cum ar fi Coach, Jimmy Choo, Miu Miu, Dolce & Gabbana, Yves Saint Laurent, Givenchy, Prada, Christian Dior, Versace, Fendi, Salvadore Ferragamo, Alexander McQueen, Roberto Cavalli, Galliano, Lacoste, BCBG, Diesel, si alte branduri. Am primit un email anuntand un nou sale cu reduceri de 40%-80%, organizat de TSS in perioada 16-18 septembrie la hotelul Sheraton din centrul Toronto-ului. Mi s-a parut tentant, si m-am hotarat sa merg sambata, pe 18 septembrie. Eram foarte curioasa sa vad ce are de oferit TSS in materie de haine si posete de la casele de moda mai sus mentionate, si cat de fabuloasa este oferta lor in realitate, caci anuntul cu siguranta suna fabulos.
Am mai primit notificari de sale-uri de la TSS si luna trecuta de exemplu, cand s-a organizat un eveniment similar de reduceri, dar intr-o alta locatie a orasului; si pentru ca era prea departe de mine, nu am mers. Dar de data aceasta, avand in vedere ca evenimentul s-a desfasurat intr-o locatie din centru convenabila pentru mine, m-am hotarat sa merg.
Eram foarte nerabdatoare si curioasa in acelasi timp sa vad cum va fi aceasta experienta de shopping a mea, daca va fi una utila, sau daca va fi dezamagitoare. Uneori acest gen de sale-uri sunt cu dus-intors, nu sunt ceea ce par, si eram in garda din acest punct de vedere. Nu ma asteptam la minuni, dar totusi ma asteptam sa gasesc ceva pe placul meu.
Ei bine, am ajuns acolo. Totul era bine organizat si frumos aranjat, pe sectiuni de branduri si pe sectiuni de articole – posete, blugi, rochii, tricouri, etc. Primul lucru la care m-am uitat a fost raftul cu posetele. Zeci si zeci de posete de la cele mai mari case de moda din lume, cum spunea si anuntul pe care il primisem de la TSS prin email. Am inceput sa inspectez posetele si preturile acestora. Preturile erau in sute de dolari, si sincera sa fiu erau mai mari decat ma asteptam. Sa ne intelegem corect. Orice geanta Fendi, Dolce & Gabbana, Yves Saint Laurent, Salvadore Ferragamo, si de la alte case de moda mai sus mentionate poate depasi cu usurinta mia de dolari. Iar preturile afisate la TSS erau $299, $359, $399, $499, cu mult mai ieftin decat in orice magazin high-class unde se vand produsele acestor case de moda, cum ar fi Holt Renfrew din Toronto sau Saks 5th Avenue din New York. Numai ca… dupa o inspectie mai amanuntita mi-am dat seama ca acele genti nu merita cele 3-4 sute de dolari afisate acolo. Gentile pentru sale de la TSS erau… triste. Nu aratau grozav, nu aveau modele care sa te faca sa cazi pe spate, si nu pareau de cea mai buna calitate fata de ceea ce ofera de obicei designerii respectivi. Am tinut cont si de posibilitatea sa fie fake-uri, si le-am inspectat cu atentie in incercarea de a-mi da seama daca nu cumva chiar sunt fake-uri, sau daca sunt originale. N-am descoperit nimic din ce ar putea sa-mi tipe “fake”, nu era nici una “Made in China”, nu avea nici una emblema sau logo-ul respectivei case de moda (usor) modificate pentru a pacali ochiul neexperimentat, deci pareau originale in regula. Si totusi, nu m-a atras nici una, nu mi-a spus nici una “Sunt a ta, trebuie sa ma ai”. Modelele nu erau cine stie ce atragatoare sau frumoase. Si atunci m-am convins din nou care este “dublul tais” al acestor sale-uri care anunta reduceri de pana la 80% pentru haine si accesorii de la mari case de moda – cum nu e padure fara uscaturi, tot asa si marii designeri mai dau rateuri in creatiile lor, iar rateurile nu ajung in magazinele high fashion din marile capitale ale modei din lume, ci la sale-uri de genul celor organizate de Toronto Sample Sales. M-am convins ca nici o geanta de acolo, de la TSS, nu merita 400 de dolari, asa ca nu mi-am luat nici una.
Am trecut la rafturile cu haine. Si din nou, nu am fost impresionata cine stie ce. Mi-a fost destul de greu sa aleg ceva care sa-mi fie pe plac cu adevarat. M-am oprit la raftul BCBG. Vroiam o rochie neagra mai simpla, genul Little Black Dress, pe care sa o pot accesoriza in egala masura pentru ocazii de seara si de zi. Mi-am ales 5 rochii, modele si culori diferite, trei dintre ele fiind negre. Dar cand am mers sa le probez, nu mi-a placut nici una. Fiecare dintre ele s-a dovedit a a avea cate un cusur mai mic sau mai mare, asa ca am renuntat la ideea. Dupa care m-am mai uitat si la celelalte rafturi, dar nu am gasit nimic pe placul meu, asa ca am plecat de acolo fara sa-mi cumpar nimic. La fel ca si in cazul gentilor de la TSS, nici hainele de acolo nu erau din acelea care ar face furori in magazine, motiv pentru care nici nu au ajuns in magazine.
Cum am si banuit de la bun inceput, sale-urile de acest gen chiar sunt cu dublu tais. Desi am avut si experiente bune la sale-uri (Guess de exemplu), aceasta s-a dovedit a fi o experienta dezamagitoare. Nu cred ca o sa mai merg la Toronto Sample Sales, chiar daca o sa mai primesc anunturi despre sale-uri viitoare.
Din fericire, acea zi nu aveam de gand sa o petrec doar la TSS, si nu urma sa ma intorc acasa cu nimic altceva decat dezamagirea timpului pierdut de pomana pe la Hotel Sheraton in centrul Toronto-ului. Urmatoarea mea vizita a fost la Toronto Eaton Centre, mall-ul meu preferat, situat tot in centru, foarte aproape de Hotel Sheraton. Am mers la libraria mea preferata Indigo din mall, si mi-am luat 2 carti de Jane Green – The Beach House si Second Chance. In afara de aceasta, cu ocazia vizitei mele la Toronto Eaton Centre am aflat ca un nou magazin Victoria’s Secret urmeaza sa se deschida acolo in noiembrie 2010. Mai multe detalii despre noul magazin nu se cunosc deocamdata, dar acestea se vor afla pe parcurs. Toronto Eaton Centre este mall-ul unde ajung la cumparaturi cel mai des, si chiar ma bucur ca Victoria’s Secret va deschide acolo un nou butic, caci imi va fi mai la indemana sa cumpar Victoria’s Secret pe viitor. Imi plac lenjeria si costumele de baie de la Victoria’s Secret, si ma bucur de posibilitatea de a cumpara de la acest brand nu doar online cum faceam pana acum, dar si din magazine.
De la Toronto Eaton Centre m-am deplasat la un alt mall, Yorkdale Mall. Aici nu ajung prea des (cam o data pe an), din cauza locatiei cam indepartate si neconvenabile pentru mine. Dar de data aceasta m-am hotarat sa merg la Yorkdale Mall pentru a vedea noul magazin Victoria’s Secret care s-a deschis deja aici, pe 26 august 2010. Este primul magazin VS care s-a deschis in Canada si in Toronto. Exista deja buticuri Victoria’s Secret PINK in Toronto (unul dintre care este situat tot la Yorkdale Mall), cu oferte limitate doar la colectia PINK; dar este prima oara cand se deschide la Toronto un butic VS. Modelul brazilian Adriana Lima care este Victoria’s Secret angel a venit la Toronto pe 26 august pentru celebrarea deschiderii noului butic VS de la Yorkdale Mall, iar fanii acesteia au avut ocazia sa primeasca autograful ei. Colectiile VS care sunt prezente la noul butic de la Yorkdale Mall sunt Body by Victoria, Dream Angel, Very Sexy, Miraculous, BioFit, The Nakeds, Sex Little Things, The Lacie, Cotton Lingerie; si o intreaga serie de cosmetice. Dar in schimb, nu sunt costume de baie. Poate vor aparea la vara, cand vine urmatorul sezon estival.
Cum ma si asteptam, era foarte multa lume la VS. Un nou magazin tot timpul trezeste interesul si incantarea cumparatorilor, care vin buluc sa vada si sa cumpere. Culorile curcubeice ale colectiilor de lenjerie de pe rafturi te ademeneau si iti faceau cu ochiul, fiind irezistibile. Mi-am luat cateva piese din colectia Cotton Lingerie, in diferite culori, cel mai mult dintre care mi-au placut cele pe turcoaz. Deoarece totalul cumparaturilor mele au depasit un anumit prag, am primit cadou si un saculet de bumbac VS pentru lenjerie. Dupa aceea am intrat si in magzinul Victoria’ Secret PINK sa arunc un ochi; dar de aici nu mi-am luat nimic, caci eram deja multumita de lotul meu de cumparaturi de la Victoria’s Secret.
E un lucru grozav ca Victoria’s Secret a decis sa deschida magazine si in afara SUA (era si timpul), si este si mai grozav ca au inceput cu Toronto, spre deliciul meu si al tuturor fanelor VS din Canada. Va dati seama ca incantarea fanelor din Toronto al acestui brand este fara margini. Din punctul meu de vedere, s-au hotarat cam tarziu sa deschida magazine si in afara SUA (trebuiau sa o faca mult mai devreme), caci este un brand iubit in toata lumea si cu siguranta vor avea succes oriunde in lume unde mai decid sa deschida buticuri noi. Dar e bine si asa. Sa speram ca pe viitor vor deschide buticuri noi si in Europa, si de ce nu, in Romania.
Mi-am incheiat ziua de shopping la un magazin pentru copii, The Children’s Place, unde am luat hainute noi pentru Alex.
Poza: www.fashionstylebeautyandmore.blogspot.com
Labels
Alex,
cumparaturi,
genti,
moda,
shopping,
Toronto Sample Sales
Sunday, September 05, 2010
Sophie Kinsella vine la Toronto
Saptamana trecuta Lauren Weisberger a vizitat Toronto pentru lansarea celei mai recente carti ale sale, Last Night at Chateau Marmont; iar acum este randul unei alte scriitoare de literatura chic sa vina in metropola noastra – Sophie Kinsella.
Intr-un articol precedent de-al meu scriam ca Sophie Kinsella va publica anul acesta o noua carte din seria Shopaholic, cea de-a 6-a, cu titlul Mini Shopaholic. Lansarea oficiala a cartii va avea loc pe 21 septembrie cand va aparea in librariile din Toronto, iar intalnirea cu Sophie Kinsella va avea loc in seara de 24 septembrie, vineri, 7pm, la una din librariile Indigo din Toronto (aceeasi librarie in care am avut ocazia sa o intalnim pe Lauren Weisberger).
Asa cum nu am ratat intalnirea cu Lauren Weisberger, la fel mi-am propus sa ajung si la intalnirea cu Sophie Kinsella. Ma bucur foarte mult de aceasta oportunitate, mai ales ca vestea despre vizita lui Sophie Kinsella la Toronto a fost o surpriza pentru mine, deoarece dansa a mai venit la Toronto pentru lansarea unei alte carti de-ale sale acum 3 ani (intalnire pe care am ratat-o); si acum am presupus ca va fi putin probabil ca va veni la Toronto din nou, deoarece mi-am imaginat ca va alege alte orase pentru turneul sau de carte.
Cert este ca in doar cateva saptamani Sophie Kinsella va veni din nou la Toronto, si de data aceasta voi fi acolo sa o vad. Am in biblioteca toate cartile ei – cele 5 carti din seria Shopaholic publicate precedent si cele 4 carti din seria stand-alone (Can You Keep a Secret?, The Undomestic Goddess, Remember Me? si Twenties Girl). De asemenea, am in biblioteca o parte din cartile pe care le-a scris cu numele ei real Madeleine Wickham. Nu voi putea lua cu mine toate cele 12 carti ale ei pe care le am ca sa primesc autografe pe ele, dar tin sa am autografele ei pe cate o carte reprezentativa a ei – Confessions of a Shopaholic, prima ei carte din seria Shopaholic; Can You Keep a Secret, prima ei carte stand-alone; The Gatecrasher, cartea mea preferata din seria publicata cu numele Madeleine Wickham; si bineinteles noua sa carte, Mini Shopaholic, pe care o voi cumpara la fata locului, atunci cand merg la intalnire cu scriiitoarea.
De data aceasta ma voi pregati din timp pentru aceasta intalnire, si voi avea toate cele 3 carti la indemana, ca sa sa nu patesc asa cum am patit saptamana trecuta la intalnirea cu Lauren Weisberger, cand nu reuseam sa gasesc volumul The Devil Wears Prada prin cutiile nedesfacute din noua mea casa in care tocmai ma mutasem.
Saturday, September 04, 2010
M-am intors la job
Tocmai mi s-a incheiat concediul de maternitate, si copilul meu va implini un an in cateva zile. La inceputul acestei saptamani m-am intors la birou, si de luni dimineata incoace am revenit in lumea finantelor in care am lucrat pana acum un an – fonduri de investitii, actiuni, asigurari, software-uri financiare. Am revenit la calculatorul meu de la birou, care ma astepta cu vechile mele parole de programe financiare pe care a trebuit sa le recuperez una cate una. Am revenit la clientii biroului nostru care ne asalteaza cu cereri la fel ca inainte sa plec in concediul meu de maternitate.
Lucrez in finante de 4 ani, si m-am indragostit de aceasta meserie din prima zi cand am inceput sa o practic. Am avut 3 joburi in finante in Toronto pana acum, si pe fiecare dintre ele le-am facut cu pasiune. De multe ori ma gandeam ca am norocul sa practic o meserie care imi place cu adevarat, care nu ma plictiseste, care nu ma face sa ma urc pe pereti de frustrare sau alte sentimente negative in fiecare zi de la 9 la 5. Citeam de curand un articol al Simonei Catrina despre placerea de a-ti face meseria, si la sfarsit Simona le intreba pe cititoarele ei daca isi iubesc meseria pe care au ales-o sau in care au aterizat cu sau fara voia lor. Citind articolul Simonei, mi-am dat seama ca si eu de multe ori m-am gandit la acest aspect – cat de usoara iti poate fi viata daca faci o meserie pe care o iubesti si pe care o practici din pasiune, si nu doar din nevoia de a-ti asigura echilibrul financiar si de a-ti procura painea de toate zilele, o meserie pe care altfel n-ai face-o daca ai avea aceasta optiune.
Dar in timpul anului meu de concediu de maternitate am inceput sa scriu, si pe masura trecerii timpului am descoperit ca imi place sa fac acest lucru si mai mult decat imi placea sa fac finante inainte de nasterea copilului meu. Timp de 6 luni am fost scriitor full-time, pe langa mama full-time, si fiecare articol pe care care il publicam pe blog sau pe celelate publicatii online pentru care scriu ma facea sa iubesc aceasta meserie (pe care unii ar putea-o considera “exotica”, sau “boema”, sau “prea artistica”) in fiecare zi tot mai mult. Daca acum un an imi spunea cineva ca voi ajunge sa fac ceva care sa imi placa mai mult decat finantele, nu il credeam. Dar s-a intamplat. Am descoperit ca imi place sa scriu chiar mai mult decat imi place sa fac finante.
Pe masura ce se apropia ziua in care trebuia sa mi se incheie concediul de maternitate si sa revin la birou, aveam emotii cand ma gandeam oare cum o sa ma readaptez la locul meu de munca pe care il iubeam odinioara atat de mult, caci acum exista si altceva in viata mea care imi produce o satisfactie si mai mare. Ma gandeam oare nu o sa ajung sa-mi urasc jobul financiar, acum ca am descoperit ca imi place atat de mult sa scriu? Singurul lucru care ma facea sa nu intru in panica era speranta ca placerea de a face jobul meu financiar imi va reveni, si va continua sa-mi placa la fel de mult cum imi placea inainte.
Si iata-ma ofiter financiar full-time din nou, de o saptamana. Si ce sa spun, pot sa ma laud cu vesti bune. Intuitia mea s-a dovedit a fi corecta. Dupa 5 zile petrecute la biroul de consulanta financiara unde lucrez, ma declar multumita. Placerea de a face acest job, la care ma gandeam daca o sa-mi reapara sau nu, mi-a revenit. Am reintrat in stilul de munca de alta data de la biroul nostru, si m-am reobisnuit deja cu cerintele sefului meu si cu ritmul in care se lucreaza in finantele din Toronto. Nu ma plictisesc la birou, nu ma uit la ceas din 5 in 5 minute, nu imi vine sa urc pe pereti de necaz, caci sunt ocupata, fac ceva ce imi place si nu mai simt cum zboara timpul. Mi-am gasit echilibrul atat de necesar intre jobul meu full-time in finante si cel part-time de scriitoare (caci acum nu mai am privilegiul de a fi scriitoare full-time, cum mi-a permis concediul meu de maternitate). Daca va veni vreodata ziua in care sa pot trai doar din scris, am sa renunt fara regrete la orice alta activitate profesionala. Dar deocamdata nu imi permit acest lux, asa ca imi pastrez “jobul clasic 9-5”, si timpul liber il dedic scrisului. Partea buna este ca o fac nu doar din nevoie, dar si din placere.
Mi-am scos din garderoba “moda de birou” pe care am purtat-o pana acum un an – tinute office, costume, sacouri, fuste drepte, pantaloni la dunga, pantofi cu toc. Este un alt lucru care imi place la jobul meu – tinuta obligatorie de la mine de la birou nu e deloc obligatorie pentru mine, ci una pe care o adopt cu placere, un motiv in minus sa fiu nemultumita ca lucrez in finante.
Sunday, August 29, 2010
Lauren Weisberger la Toronto
Lauren Weisberger, scriitoarea americana care a devenit celebra dupa publicarea romanului de debut The Devil Wears Prada, a venit la Toronto marti seara (24 August) pentru lansarea celei mai recente carti ale sale, cea de-a 4-a, Last Night at Chateau Marmont. Nu am ratat aceasta ocazie si am fost la intalnirea cu scriitoarea, care a avut loc la una din librariile Indigo din Toronto.
Aveam in biblioteca si celelalte 3 carti ale scriitoarei publicate precedent – The Devil Wears Prada, Everyone Worth Knowing si Chasing Harry Winston, pe care le-am citit acum 2 ani. Cand m-am hotarat sa merg la intalnirea cu Lauren Weisberger, mi-am propus sa iau cu mine cele 3 carti, sa o cumpar pe cea noua la librarie, si sa primesc autograful ei pe toate patru.
Weekendul trecut ne-am mutat la o noua locuinta; si in seara de marti, cand urma sa merg la intalnirea cu Lauren Weisberger, inca nu aveam casa in totalitate aranjata, iar biblioteca mea inca era in cutii. Am cautat cele 3 carti sa le iau cu mine la intalnirea din centru, si nu reuseam sa gasesc volumul The Devil Wears Prada. Cautam cartea frantic prin cutii fara sa dau de ea, cand imi dadeam seama ca sunt deja in intarziere si voi rata inceputul intalnirii. Nu am reusit sa o gasesc, si pana la urma am plecat cu doar celelalte doua carti asupra mea. Pe drum ma gandeam unde as fi putut sa pun The Devil Wears Prada, si pana la urma mi-am dat seama ca se afla intr-o alta cutie prin casa, de care uitasem in acel moment. Chiar mi-a parut rau ca nu am reusit sa o gasesc la timp, caci din toate cele 4 carti ale lui Lauren Weisberger vroiam autograful ei pe cea noua cel mai mult, dar si pe The Devil Wears Prada, care a lansat-o ca scriitoare pe listele best-seller.
M-am impacat cu ideea sa am doar 3 autografe in loc de 4 si m-am grabit spre libraria unde avea loc evenimentul. Cum am si presupus, am intarziat pentru inceputul intalnirii. Mai intai scriitoarea a citit un fragment din carte (am ratat citirea cu parere de rau), dupa care au urmat autografele. Cand am ajuns la librarie, toata lumea astepta la coada pentru autografe. Mi-am cumparat romanul Last Night at Chateau Marmont imediat ce am ajuns, iar dupa aceea am asteptat si eu pentru autografe. Lauren Weisberger a stat de vorba cu fiecare dintre fani, le-a raspuns la intrebari, a pus ea insasi intrebari, a facut poze, etc. Daca faptul nu se cunostea mai inainte, Lauren Weisberger este insarcinata, si toata lumea o felicita pentru bebelusul ei.
Personalul din librarie a organizat foarte bine evenimentul. De exemplu, daca vroiai autografe pe carti, una din asistente iti scria numele pe un post-it si ti-l lipea pe pagina cartii unde urma sa primesti autograful, eliminand astfel timpii morti in care ar trebuit sa-ti spui numele, sau sa il repeti la nevoie, etc. O alta asistenta le facea poze fanilor cu scriitoarea in timp ce scriitoarea le semna cartea.
Cand mi-a venit si mie randul, i-am spus ca am asteptat cu nerabdare aceasta intalnire, ca ma bucur sa o cunosc personal, ca sunt incantata de publicarea noii carti, ca am citit si celelalte 3 carti ale ei. M-a incurajat sa-i scriu un email ca sa-i spun ce cred despre noua ei carte, si chiar am sa o fac de indata ce voi citi cartea. A fost o experienta deosebita si ma bucur foarte mult ca am avut-o.
Cateva poze de la eveniment:
Autografele pe care le-am primit de la Lauren Weisberger:
Sursa poze: www.fashionstylebeautyandmore.blogspot.com
Saturday, August 14, 2010
Sase luni
Acum sase luni, pe 14 februarie 2010, am inceput sa scriu acest blog si am publicat primul meu articol, Efect 30 sau Totul despre sex de pe meleagurile mioritice. Ziua de azi, in care se implinesc cele 6 luni, ar fi trecut aproape ca pe neobservate pentru mine, daca n-as fi publicat articolul meu de astazi Victoria’s Secret si daca dupa publicare nu as fi observat ca astazi este 14 august 2010.
Daca e sa fac un bilant al celor 6 luni de cand am inceput sa scriu, trebuie sa admit ca s-au intamplat chiar mai multe lucruri (bune toate) decat ma asteptam. In 6 luni am publicat 60 de articole pe blog, 90 la suta dintre ele fiind comentate de cititorii mei. Blogul meu este urmarit de 10 persoane pana acum, ceea ce ma bucura foarte mult. Numarul comentariilor la articolele mele este de asemenea in crestere, unele dintre articolele mele avand si cate 10 comentarii. La doua luni de la infiintarea blogului am inceput sa scriu si in limba engleza, si am publicat pana acum pe blog 10 articole in engleza. Este doar o coincidenta, si nu ceva intentionat, dar se pare ca 10 este un numar norocos pentru blogul meu, si sper ca pe viitor acest numar sa creasca.
Dar nu scriu numai pe blog, ci si pentru o intreaga serie de publicatii online americane. Am inceput sa-mi extind portofoliul de scriitoare in luna mai 2010, cand am fost acceptata ca Freelance Writer de catre una din aceste publicatii, Examiner.com. Numarul lor a crescut de atunci, ceea ce ma bucura nespus. Mai mult de atat, sunt Featured Writer pentru doua din aceste publicatii – Examiner.com si AssociatedContent.com.
M-am alaturat comunitatii online a scriitoarei americane Candace Bushnell (autoarea cartii Sex and the City), la CandaceBushnell.ning.com, pe care, dupa cum scriam intr-un articol precedent de-al meu, o consider prietena mea. Am inceput sa-mi extind lista de prieteni pe pagina mea Facebook, si sunt foarte incantata sa le am printre prietenele mele de pe Facebook pe 3 scriitoare americane – Candace Bushnell, Jane Green si Stephanie Appel Lessing. Am avut foarte placuta surpriza ca Stephanie Appel Lessing sa-mi lanseze invitatia de prietenie pe Facebook (si nu vice-versa). Este autoarea a doua carti – Miss Understanding si She’s Got Issues, pe care de-abia astept sa le citesc.
Multumesc tuturor cititorilor mei pentru ca imi sunteti alaturi, caci fara voi nu as putea sa ma numesc scriitoare. Va multumesc pentru fidelitatea cu care imi urmariti articolele, atat cele in romana, cat si cele in engleza; atat cele de pe blog, cat si articolele de pe celelalte pagini ale mele unde scriu. Va multumesc ca intrati aici in fiecare zi, ca imi impartasiti gandurile si impresiile, ca imi comentati articolele. Va multumesc pentru sustinerea si prietenia voastra, si sper sa imi fiti alaturi si de acum incolo.
A voastra, Victoria West.
Victoria's Secret
Pana acum cativa ani shopping-ul online nu ma tenta de nici un fel, din mai multe motive. In primul rand, preferam shopping-ul in magazinele reale, unde puteam sa probez, sa aleg, sa ma asigur de calitatea produselor inainte de ma hotari ce sa cumpar, etc. In al doilea rand, nu aveam incredere in shopping-ul online, de teama sa nu iau tepe de genul sa comand produse care sa nu imi fie livrate, sa nu isi bata joc cineva de datele mele bancare, si alte temeri de acest fel. In al treilea rand, vroiam sa evit situatia in care ar fi trebuit sa returnez produsele in cazul in care nu-mi placeau sau nu nimeream masurile bine, iar corvoada returnarii produselor si asteptarii ca banii platiti sa-mi fie trimisi inapoi nu ma incanta deloc. Cat timp am locuit in Romania, nu am apelat niciodata la shopping-ul online.
Multe femei din Romania erau innebunite dupa Victoria’s Secret, unul dintre cele mai apreciate magazine online din lume, si tot citeam pe diverse forumuri cu audienta feminina despre experientele lor cu Victoria’s Secret. Fie faceau comenzi ele insele, fie apelau la tot felul de intermediari care profitau de popularitatea acestui brand si incasau comisioane mari pentru comenzi Victoria’s Secret, fie faceau echipe si comandau mai multe persoane pe un singur nume; dar citeam pe forumurile din Romania zeci de topicuri despre Victoria’s Secret si despre solutiile pe care fanele brandului le gaseau pentru a ajunge in posesia produselor VS atat de ravnite. Cele mai populare erau costumele de baie si lenjeria; dar si cosmeticele si parfumurile, si nu in ultimul rand, hainele pe care le vinde Victoria’s Secret.
Citind despre Victoria’s Secret pe diverse forumuri, imi dadeam seama ca ceea ce le atragea pe cumparatoarele romance ale acestui brand este de fapt elementul “inaccesibilitatii”, oportunitatea de a-si imbogati garderoba cu o piesa vestimentara care nu se gasea pe orice taraba din Romania, urmarind astfel mirajul cumparaturilor de peste ocean. Si din cauza procesului atat de complicat din Romania prin care trebuia sa treci ca sa comanzi produse Victoria’s Secret, nu am fost niciodata tentata sa o fac.
Nici cand m-am mutat in Canada in 2006, nu am sarit pe shopping online din prima, ci am preferat in continuare magazinele reale. Dar in acelasi timp imi placea sa rasfoiesc magazinele virtuale si sa aleg tinute, accesorii sau pantofi pentru sedinte ipotetice de shopping online. De asemenea, imi placea sa rasfoiesc si site-ul Victoria’s Secret, si imi placea sa ma uit printre zecile si zecile de stiluri de costume de baie, lenjerie, parfumuri, cosmetice, haine. La un moment dat am comandat un catalog Victoria’s Secret care mi-a fost trimis fara intarziere. Acum, rasfoind si catalogul, nu doar site-ul, mi-am dat seama ca ar trebui totusi sa sparg gheata cu shopping-ul online. Daca toata lumea o face, de ce sa n-o fac si eu? Mai devreme sau mai tarziu, tot recurgeam la cumparaturi in magazine virtuale, asa ca de ce nu acum? La inceputul anului 2008 mi-am facut curajul pentru prima comanda online Victoria’s Secret. Am comandat cateva piese de lenjerie, si pachetul mi-a fost trimis in doar cateva zile, chiar mai repede decat ma asteptam, astfel inlaturandu-mi pentru totdeauna orice temeri le aveam pana atunci in legatura cu shopping-ul online, care in Canada este mult mai simplu, mult mai comfortabil, si mult mai sigur ca in Romania.
Luna urmatoare am mai facut o tura de cumparaturi online Victoria’s Secret, si de data aceasta am ales costume de baie – un costum bleu cu alb deux-pièces, si un costum grena intreg.
Cam in aceeasi perioada un cuplu de prieteni de-ai mei din Toronto au plecat in SUA in vizita la un prieten de-al nostru comun, stabilit in Chicago de mai multi ani. In timp ce erau la Chicago, am vorbit pe Messenger cu ei, si cu aceasta ocazie ne-am vazut online si cu acest prieten al nostru. Prietena mea a fost incantata sa-mi imparatseasca faptul ca a fost la cumparaturi la un magazin Victoria’s Secret din Chicago, avand in vedere ca in acea perioada Victoria’s Secret avea magazine doar in SUA, nu si in alte tari. Atunci i-am impartasit si eu ca tocmai cumparasem online de la Victoria’s Secret, si au urmat glume ca nu a fost nevoie sa ma deplasez in SUA pentru cumparaturi VS.
La scurt timp dupa aceea am descoperit ca unul din magazinele La Senza din Toronto vinde Victoria’s Secret – o colectie limitata Victoria’s Secret Pink, cu lenjerie, tinute sport, tricouri, maieuri, hanurace, pantaloni de trening (din aceia pe care scrie PINK pe fund), dar si o serie de cosmetice – parfumuri, ape de toaleta, body-mist-uri, creme de corp, lotiuni de corp, unturi de corp, geluri de dus, lipgloss-uri, rimeluri, farduri pentru ochi. Pentru prima oara am avut ocazia sa cumpar Victoria’s Secret intr-un magazin real. Era si timpul sa se extinda in afara SUA. Mi-am ales lenjerie, un hanurac albastru, si o serie intreaga de produse cosmetice, dintre care cel mai mult mi-au placut parfumul Very Sexy, gelurile de dus, unturile de corp, fardurile de ochi. De asemenea, m-am gandit ca produsele cosmetice VS sunt o idee grozava de cadouri, si am profitat de aceasta ocazie sa fac cadouri Victoria’s Secret prietenelor mele din Toronto, Montreal si Romania.
Alte doua buticuri Victoria’s Secret Pink sunt acum la doua mall-uri din Toronto (Yorkdale Mall si Vaughan Mills Mall of outlets pentru cei care cunosc orasul), dar inca nu am avut ocazia sa cumpar de acolo. In schimb, luna aceasta, pe 26 august, Victoria’s Secret deschide primul butic in Toronto si in Canada, la Yorkdale Mall. Pana acum am avut posibilitatea sa cumparam la Toronto doar Victoria’s Secret Pink, cu oferte limitate la colectia Pink; de data aceasta e vorba de un magazin cumprinzand toate colectiile VS (la fel ca si magazinele din America), primul in Canada. De-abia astept sa merg la cumparaturi.
Subscribe to:
Posts (Atom)