I also write for / Scriu si pentru


I also write for / Scriu si pentru

Revista Tango Romania


Monday, February 14, 2011

Un an


Astazi se implineste un an de cand am inceput sa scriu acest blog. Intr-un an de zile s-au intamplat foarte multe lucruri frumoase in viata mea legate de faptul ca am inceput sa scriu, iar experienta mea s-a imbogatit din multe puncte de vedere.

Nu am avut niciodata ocazia sa va spun despre faptul cum m-am hotarat sa scriu acest blog. Acum cred ca este o ocazie potrivita sa va impartasesc acest lucru, caci vroiam sa o fac demult.

Primul impuls de a face jurnalism l-am avut acum 9 ani. Pe vremea aceea eram profesor intr-o scoala generala in Romania. Prietenii mei imi cunosteau stilul de a ma exprima in scris si m-au incurajat de multe ori sa incep jurnalism, astfel incat m-au convins sa-mi incerc norocul in acest domeniu. In acea perioada unul din colegii mei de breasla era si corespondent la un ziar local de la mine din oras. Am apelat la el pentru o vorba buna care sa ma ajute sa-mi fac o intrare la acel ziar local in calitate de jurnalist/corespondent/colaborator/freelance writer – imi doream sa scriu; dar dansul m-a refuzat si nu mi-a acordat ajutorul pe care i l-am cerut. Refuzul lui m-a descurajat si dupa aceea nu am mai incercat sa fac nimic pentru inceperea unei cariere de jurnalist/freelance writer. Anii au trecut, si am ignorat impulsul de a incepe sa scriu pe care l-am avut atunci; mai tarziu m-am mutat in Canada si multe lucruri din viata mea s-au schimbat, pana in punctul cand s-a nascut copilul meu.

Am inceput sa scriu la inceputul anului 2010, cand eram in concediu de maternitate. Rasfoiam odata niste materiale promotionale pe care le primisem prin posta, materiale care contineau informatii despre cursuri online de freelance writer. Si mi-am adus aminte ca in urma cu 8 ani imi doream sa fac jurnalism si sa scriu. Mi-am dat seama ca acum este un moment bun sa incep sa o fac, si in mai putin de 24 ore aveam blogul creat si primul articol scris. M-am gandit ca un blog personal ar fi un inceput bun, si o punte spre oportunitati ulterioare. And the rest is history…

In ultimele 12 luni m-am gandit de multe ori ca imi doream sa fi inceput sa scriu mult mai devreme, decat dupa 8 ani de cand am avut acea prima (si singura) incercare esuata de a testa terenul jurnalistic. Ma gandeam ca a trecut atat de mult timp si de-abia anul trecut am inceput sa scriu, cand as fi putut fructifica toti acesti ani daca nu ma lasam descurajata atunci, sau daca nu renuntam la visul meu. Dar pe de alta parte ma gandesc la vorba aia “toate la timpul lor”, si probabil acum a fost momentul bun sa incep sa scriu, avand in vedere ca am fost in concediu de maternitate si timpul liber mi-a permis sa o fac.

Moda este una din marile mele pasiuni, si am decis sa scriu in exclusivitate despre moda, precum si alte subiecte legate de moda. Dorinta mea de a scrie despre moda a fost legata si de faptul ca in anii petrecuti in Canada de multe ori am fost tentata sa imi iau un job in industria modei din Toronto; dar acestea nu sunt chiar atat de disponibile sau accesibile, asa ca pana la urma am ramas in finante. Si daca nu am putut sa am un job in moda, m-am hotarat sa scriu despre moda. In felul acesta am gasit compromisul ideal si intr-un fel sau altul mi-am indeplinit dorinta – sa faci jurnalism de moda inseamna intr-o anumita masura sa ai un job in moda.

Si iata-ma un an mai tarziu, la vremea bilanturilor. Din februarie trecut, de cand am inceput sa scriu despre moda, am avut ocazia sa invat foarte multe lucruri noi. Informarea mea venea in primul rand din documentarea pentru articolele mele. Nici unul din articolele mele nu a fost scris “dupa ureche”, ci au fost documentate corespunzator. De multe ori mi-a facut placere sa scriu si despre propriile mele experiente, cum de altfel fac majoritatea autorilor de bloguri. Acum de exemplu stiu mult mai multe despre moda din Canada, dar si din lume – designeri canadieni, branduri canadiene, evenimente din lumea modei din Toronto si Canada, shopping canadian.

Datorita faptului ca scriu despre moda, am inceput sa fiu invitata si sa iau parte la diverse evenimente de moda din Toronto. In acest an am cunoscut profesionisti din domeniul modei care mi-au solicitat prezenta la mai multe evenimente in calitate de freelance writer. Nu am putut participa la toate evenimentele la care am fost invitata, dar am onorat majoritatea invitatiilor. De exemplu, am fost invitata la ultimele doua lansari de colectii Swarovski din Toronto, in septembrie si noiembrie 2010, si probabil voi fi invitata si la urmatoarele evenimente de acest gen organizate de Swarovski. O alta lansare de colectie la care am fost prezenta a fost Tilley Endurables, tot in noiembrie 2010. Le-am cunoscut pe scriitoarele Lauren Weisberger si Sophie Kinsella, care au venit la Toronto pentru lansarea celor mai recente carti ale lor, Last Night at Chateau Marmont (in august) si respectiv Mini Shopaholic (in septembrie). Dar cel mai important eveniment de moda la care am participat anul trecut a fost Saptamana Modei din Toronto, editia Martie-Aprilie 2010.

Tot in 2010, in august, m-am alaturat revistei Tango am inceput sa scriu Blogul Tango. Ma simt onorata sa scriu alaturi de Alice Nastase si Simona Catrina, pe care le admir foarte mult, si carora profit de ocazie sa le multumesc pentru caldura cu care m-au primit in familia revistei Tango. Iar acum cateva zile am aflat ca Alice a lansat un concurs de bloguri Tango, si in curand vom putea citi trei noi bloguri pe portalul revistei.

Mi-am facut multi prieteni in blogosfera si am avut ocazia sa cunosc oameni deosebiti, pe ai caror bloguri imi face placere sa revin in fiecare zi. Iar de curand am acordat un interviu portalului DivaHair.ro, avand ca subiect produsele bio.

Va multumesc tuturor pentru ca imi sunteti alaturi, caci fara voi nu as putea sa ma numesc scriitoare. Va multumesc din nou pentru fidelitatea cu care imi cititi articolele, atat cele in romana, cat si cele in engleza; atat cele de pe blog, cat si articolele de pe celelalte pagini ale mele unde scriu. Va multumesc ca intrati aici in fiecare zi, ca imi impartasiti gandurile si impresiile, ca imi comentati articolele. Va multumesc pentru sustinerea si prietenia voastra, si sper sa imi fiti alaturi si de acum incolo.

A voastra, Victoria West.

14 comments:

  1. Draga Victoria, ma bucur sa fiu prima care iti ureaza La multi ani :) si mult succes pe mai departe. Pe noi ne leaga mai multe lucruri (si sper sa ne lege si mai multe pe viitor) si printre ele ar fi si faptul ca am pornit blogurile in aceeasi perioada. Eu tocmai "sarbatoresc" un an de SUA si in curand si un an de blogging. Desi eu m-am apucat de scris din cu totul alte motive, pana la urma a inceput sa-mi faca placere sa schimb informatii cu cei din jur, si sa cunosc oameni noi. Nu m-am gandit niciodata ca o sa ajung sa fiu citita de peste 100 de persoane zilnic si pana la urma e chiar un sentiment placut. Asa ca, happy blogging in continuare si sper sa ne regasim in mediul virtual multi ani de acum incolo ;) Te pup!

    ReplyDelete
  2. foarte frumos scrii, te cites si in Tango . iti doresc cat mai multe realizari si sa fii sanatoasa !!te pup, imi esti draga.

    ReplyDelete
  3. La multi ani draga Victoria !!! Iti doresc si de acum incolo multe articole la fel de bine documentate despre moda !
    Am citit zilele trecute review-ul tau despre Lipstick Jungle si m-am decis sa-l urmaresc...pacat ca romanul inca nu este adus in Romania !
    O zi frumoasa ! Te pup :)

    ReplyDelete
  4. Felicitări pentru realizările tale din ultimul an! La mulți ani! Cât mai multe bucurii în acest domeniu și în celelalte domenii din viața ta!

    ReplyDelete
  5. Mersi mult Americanca. Da, imi aduc aminte foarte bine ca am inceput blogurile amandoua cam in aceeasi perioada, doar la cateva zile diferenta. Si eu sper sa ne lege multe lucruri pe viitor, asa cum ne-au legat pana acum, atat in lumea virtuala cat si cea reala. Si poate ne intalnim in curand, ca acum suntem mult mai aproape una de alta. :) Te pup si eu, si de asemenea happy blogging si tie!

    ReplyDelete
  6. Mersi Modniza pentru cuvintele calde, si ma bucur ca ma citesti si pe Tango. :) Te pup si numai bine!

    ReplyDelete
  7. Mersi Pixxie pentru mesaj si pentru urari.
    Cat priveste cartile lui Candace Bushnell, sa stii ca "One Fifth Avenue" a fost tradusa in romana, "Clubul de pe Fifth Avenue" la editura Polirom, colectia Chic. O recomand, e superfaina. Am scris si pe blog despre aceasta carte, dar in engleza, daca vrei sa arunci un ochi.

    http://fashionstylebeautyandmore.blogspot.com/2010/06/one-fifth-avenue-by-candace-bushnell.html

    ReplyDelete
  8. Buna Magda si mersi pentru urari. Iti doresc si tie toate cele mai bune, si by the way, felicitari pentru noul tau blog. Te pup si numai bine!

    ReplyDelete
  9. La cat mai multi ani blogului tau si tie la fel, frumoaa Victoria !! A trecut deja un an !!!
    Primeste o imbratisare de la prietena ta de pe forumul Avantaje Mi_Cris ...Cristina

    ReplyDelete
  10. Buna Cristina, ma bucur foarte mult sa te vad din nou, si multumesc pentru urari. N-am mai intrat demult pe Avantaje, mi-e dor de fetele de acolo, o sa intru zilele astea. :) Te pup si numai bine!

    ReplyDelete
  11. felicitari si la cat mai multe realizari pe viitor!xx

    http://www.theprovocativecouture.com/

    ReplyDelete
  12. Buna Alina, multumesc ca ai intrat aici si multumesc pentru urari. Te mai astept cu drag. :)

    ReplyDelete
  13. La multi anisori blogului si nu numai lui,si tie in primul rand!
    Imi aduc aminte de primul impact cand am dat de blogul tau "wow ce talent are tipa,scrie intr-un fel aparte".
    Pupici si la cat mai multe postari in continuare!

    ReplyDelete
  14. Multumesc mult Andreea, pentru urari si pentru pentru apreciere. Pentru mine inseamna foarte mult cand primesc astfel de aprecieri. Te pup si eu. :)

    ReplyDelete

Thank you for your comments!