 |
| Photo credit: Victoria West |
Veneam odata din oras cu John si Alex, si John mi-a zis ca vecinul nostru cauta o familie pentru un pisoi. Vecinul tine casa pentru chirie, si Niles a apartinut ultimului chirias. Chiriasul s-a mutat, dar a parasit pisoiul in casa, asa ca Niles a stat singur in casa timp de vreo doua luni, iar vecinul (proprietarul casei) venea din doua in doua zile sa-l hraneasca si sa aiba grija de el. Si ii cauta o noua familie sa-l adopte. Astfel discutia despre motan a ajuns la mine si John, si cand ne intorceam din oras in acea duminica, am zis hai sa mergem la vecin sa vedem pisoiul, poate il luam noi daca ne place. Si cand l-am vazut pe Niles, OMG, da-da-da il vreau! Era perfect! Era exact asa cum mi-l doream! Negru, cu parul scurt, rasa Domestic Short Haired, baietel, sterilizat. Ne-am hotarat pe loc sa-l primim in familia noastra. Doar numele nu era tocmai cum vroiam, dar nu l-am schimbat, avand in vedere ca era deja botezat Niles, si i-am pastrat numele asa cum era.
L-am adus acasa, si cum ne asteptam, Niles era speriat de noul loc si s-a ascuns sub canapea. A stat ascuns prin casa toata ziua, dar era o reactie de asteptat din partea lui si l-am lasat in pace, sa se obisnuiasca in noua lui casa si cu noua sa familie, in ritmul lui. A doua zi fiind luni, eu si John am plecat la serviciu, iar Alex la scoala, asa ca Niles a avut toata ziua la dispozitie sa exploreze noua lui casa in voia lui. Seara cand am ajuns acasa, deja parea mai sociabil. In a doua noapte pe care a petrecut-o in casa noastra deja si-a facut loc in patul nostru, si in scurt timp si-a facut obiceiul sa doarma cu noi.
Conform actelor de identitate pe care le are de la veterinar si pe care vecinul ni le-a pus la dispozitie, are 5 ani, bubuie de sanatate si e plin de energie cum n-ai mai vazut la o pisica. Boy is he a spirited cat. Ii place sa fie mangaiat si vine la mine in brate sa il mangai, dar cand se plictiseste incepe sa zgarie si sa muste, si atunci e semn ca e mai bine sa-l las in pace, altfel ma umple de zgarieturi. Il alint asa de mult, incat are voie peste tot in casa, mai putin pe masa si prin dulapuri. Si tocmai pentru ca stie ca are aceste restrictii, incearca sa cucereasca si acest teritoriu, dar evident ca nu-l las. Si-a facut obiceiul sa intre in dulapul meu walk-in si pe urma se uita la mine, de parca ma sfideaza: "Hei uita-te la mine, sunt aici, ai ceva de comentat?" Hai, pleaca! Iar acum ca a venit vara, tanjeste sa iasa afara, si pandeste usa de fiecare data cand o deschidem ca sa iesim, si incearca sa o zbugheasca afara. Cateodata il las, dar ies si eu cu el afara pentru cateva minute “la pascut”, si stau cu ochii pe el, sa ma asigur ca nu fuge prin cartier. Am incercat sa folosesc o lesa (exista si lese pentru pisici, nu doar pentru caini), dar nu-i place, asa ca trebuie sa stau cu ochii pe el cand il las sa iasa in curte. Noire era in totalitate pisica de casa, nu-i pasa sa iasa afara, putea sa stea cu lunile in casa fara sa se apropie de usa, dar Niles este mult mai “outgoing”.
Despre feline se spune ca nu stapanul isi gaseste pisica, ci pisica isi gaseste stapanul. Niles ne-a gasit pe noi, si nu noi pe el. Vroiam un pisoi ca Niles pe care sa il primesc in viata mea dupa vreun an de cand n-o mai aveam pe Noire, dar a aparut mult mai repede, dupa doar trei luni. L-am primit cu drag si mi-am asumat responsabilitatea pentru un animal de casa din nou, chiar daca teoretic as mai fi petrecut o bucata de timp fara animal in casa. Dar ce sa fac daca m-a gasit asa de repede. Cand l-am vazut pe Niles, stiam ca acesta este motanul meu, si trebuie sa faca parte din familia mea, ar fi fost o greseala daca il lasam sa plece la altcineva. We belong together.
