Soare printre nori

Toata saptamana aceasta am stat cu ochii pe prognoza meteo, in asteptarea unei zile mai calde, ca sa pot purta fustele pe care le-am cumparat saptamana trecuta si pe care vi le-am aratat in articolul meu precedent; caci va spun sincer, m-am saturat de blugi ca de mere padurete. La inceputul acestei saptamani in continuare a fost foarte frig la Toronto, in jur de -30 de grade Celsius, si am purtat pantaloni. Dar joi in sfarsit vremea a fost suficient de blanda incat sa-mi permita sa port fusta. Prognoza meteo de ieri spunea -7 C, dar eu m-am simtit ca si cum ar fi fost zero grade – dupa atatea zile cu -30 de grade, -7 C mi s-a parut a fi o binecuvantare, zici ca era primavara.

Tinuta mea de ieri de la serviciu a constat in fusta neagra “aproape tutu”, bluza rosie Vince Camuto cu bulinute-patratele albe, curea neagra lata, ciorapi mov, pantofi negri cu toc mediu. Ca accesorii, am purtat un colier si un inel statement, iar manicura mi-am facut-o cu Essie verde mint. Si preferatul meu ruj rosu. Am omis sa-mi iau bratari, caci ieri dimineata ma cam grabeam si n-am mai apucat sa le scot din casetele cu bijuterii. Dar pe de alta parte, aveam deja inelul si colierul statement, asa ca tinuta nu a fost incompleta. Iar in privinta pantofilor am trisat de fapt, caci am plecat de acasa in cizme de iarna cu pantofii in sacosa si m-am schimbat la birou, cum de altfel fac multe femei in Canada. Am mai avut si un bolero negru de lana, dar l-am luat doar ca sa ma protejeze de frig pe drum, caci la birou l-am dat jos si am stat pe parcursul zilei in bluza. 

Colegii mi-au admirat tinuta si m-au intrebat cu ce ocazie m-am imbracat asa de frumos. O tipa m-a intrebat daca merg la vreo petrecere deseara. I-am raspuns ca nu, nu merg la nicio petrecere, doar sarbatoresc vremea frumoasa de afara. Si cand am vazut ca toata lumea a presupus ca am ales acest outfit pentru vreun eveniment si nu pentru birou, mi-am dat seama ca ceva nu e in regula. Pai cum sa creada oamenii ca m-am imbracat asa pentru serviciu, daca de vreo trei luni incoace am intrat intr-o letargie vestimentara si am purtat numai blugi si tinute casual, cand de fapt termenul casual nu exista in vocabularul meu (corectie: nu a existat pana acum 3 luni, cand am inceput sa frecventez sala de sport).

O sa ma intrebati ce s-a intamplat? Cand am inceput sa fac sport (merg la o sala de langa job, in timpul orei mele de pranz), veneam la serviciu in blugi pentru ca imi era cel mai usor sa ma schimb in gear-ul meu de gym. Dar se intampla sa port blugi si in zilele cand nu mergeam la sala, caci merg la gym de 3 ori pe saptamana. Cand a venit iarna si frigul, mi-a cam pierit cheful de tinute elaborate, de rochii si fuste, si in ultimele luni colegii m-au vazut numai in blugi, si cateodata in pantaloni. Asa stand lucrurile, nu ma mir ca m-au intrebat ieri daca merg la vreo petrecere. S-a produs o fisura in stilul meu vestimentar, si acest lucru trebuie remediat cat mai repede cu putinta. Acum ca mi-a revenit cheful sa ma imbrac si in altceva decat in banalii pantaloni, trebuie sa revin la stilul meu de altadata, acel stil pe care il aveam atunci cand am inceput acest job, cand in fiecare dimineata imi gandeam outfitul minutios, si cand ma imbracam in asa fel incat sa nu-mi repet tinuta niciodata. In decursul primului an petrecut la acest job niciodata nu m-am imbracat de doua ori la fel, iar colegii ma complimentau zilnic pentru alegerile mele vestimentare, dar dupa aceea m-am lasat pe tanjala si am uitat ca am in garderoba si alte haine decat blugi. Si daca am uitam eu sa ma imbrac frumos, normal ca au uitat si colegii mei ca obisnuiam sa o fac, asa ca nu-i de mirare ca ieri m-au intrebat daca merg la vreo petrecere. Dar las’ ca remediem problema cat de curand.

La pranz am iesit prin centru, si doamne ce bine m-am simtit cu vremea asta buna! Nici nu m-am deranjat sa ma schimb in cizme, ci am mers in pantofi. Am intrat intr-un magazin de incaltaminte de pe Yonge Street si mi-am luat aceste botine – ce parere aveti de ele?

Vroiam ceva pentru primavara, sau pentru zilele mai caldute de iarna (whichever comes first), care sa fie cat de cat elegante, dar si comode, platforme daca se poate, si le-am gasit pe acestea. Magazinul avea reduceri 50%, dar acestea nu erau marcate cu reduceri, si aveau pretul de $64.99. Le-am probat, sunt foarte confortabile (cred ca voi putea si sa conduc cu ele, un aspect nelipsit de importanta pentru mine atunci cand imi iau incaltaminte noua), si m-am hotarat sa le iau. Iar cand am venit la casa pentru a plati, erau $28!!! Wow ce surpriza, de la $65 la $28 – super-reducere!

Azi e vineri, o alta zi frumoasa la Toronto, in jur de zero grade. Am purtat la serviciu fusta neagra clos cu print abstract, o bluza grena uni mulata Guess, ciorapi fuchsia, pantofi negri, iar ca accesorii, am avut un sirag de perle si o brosa vintage pe care am gasit-o in vara asta la un antiques shop. Dar n-am pus brosa in dreapta sau in stanga pe piept asa cum se poarta de obicei o brosa, ci am pus-o la mijloc, la nivelul pieptului unde s-ar afla un medalion, ca sa faca simetrie cu perlele. Am incercat astazi sa adopt un look retro din anii ’60, un stil pe care il apreciez, si cred ca mi-a reusit acest lucru. :) Stiu ca ar fi fost mai bine sa va arat si niste poze, dar din pacate nu am avut un fotograf disponibil. O poza cu o fusta pe urmeras nu spune prea multe, dar e cu totul altceva cand ai creat un look complet cu acea fusta.

In ultimele doua zile am vazut multe femei prin oras purtand fuste si rochii – way to go girls! Sa dam mana cu mana si sa ne solidarizam importiva iernii canadiene care face praf din garderobele noastre, prin a o sfida iesind pe strada in tinute atragatoare!

Am iesit si astazi la o scurta sedinta de shopping in timpul orei mele de pranz, si am mers la un magazin de incaltaminte The Shoe Company aproape de jobul meu, dar n-am gasit nimic pe gustul meu. Dar am mers si la un alt magazin, Winners, si am cumparat aceste botine.

In seara asta eu si John am iesit la un restaurant (Friday night – date night!), si aveam de gand sa port o rochie neagra pe care am cumparat-o de sarbatori dar inca n-am apucat sa o port, pe care sa o accesorizez cu ciorapi grena, pantofi cu toc si layered jewelry la gat. Dar cand am ajuns acasa, John ajunsese deja si isi pregatea tinuta, ne era foame la toti trei, si avand in vedere ca nu ne mai retinea nimic in casa, am plecat imediat, asa ca nu m-am schimbat, ci am mers la restaurant in tinuta mea retro pe care am purtat-o si la serviciu. M-am gandit ca e un outfit destul de portivit ca sa fie day-to-evening, si destul de potrivit pentru a fi purtat seara la restaurant. What a heck, daca tot am purtat o tinuta elaborata azi, m-am gandit ca nu e o idee rea sa o valorific si pentru o iesire la restaurant.

Iar saptamana viitoare se pare ca vom avea parte de zile caldute aici la Toronto, si de-abia astept sa port si celelalte fuste pe care le-am cumparat de curand. Am facut un pact cu ele – voi urmari meteo si le voi purta in zilele mai calde ale saptamanii, ca sa-mi salvez reputatia de fata stilata pe care am avut-o pana anul trecut la serviciu, iar in zilele mai reci voi merge la gym. Asa ca daca e frig, stiti unde ma gasiti – la sala de sport.

Sa aveti un weekend cat mai frumos!

Schimbari in garderoba

In ultima perioada am remarcat ca unele schimbari sunt necesare in garderoba mea, care devenise cam ticsita si avea nevoie de un refresh. Am constatat ca unele haine nu imi mai vin, altele sunt deja cam uzate, altele s-au pricopsit cu pete care nu mai ieseau, si tot asa. Mi-am dat seama ca e cazul sa fac o curarenie generala in garderoba, sa elimin hainele care nu isi mai au locul acolo, sa le trec in revista pe cele care raman, si eventual sa merg la shopping pentru cateva piese noi.

Dulapul meu de haine este un walk-in closet destul de spatios, cu hainele mele pe o parte si hainele sotului meu pe cealalta. Iar cand am constatat cat de incarcata si stuffy este partea mea, am decis ca e cazul sa fac o triere serioasa printre hainele mele, ceea ce am facut weekendul trecut.

Am scos rand pe rand toate hainele din garderoba – rochii, fuste, bluze, camasi, topuri, pantaloni, blugi, sacouri, costume etc., si le-am inspectat pe fiecare pentru o prima triere, sa vad ce pastrez si ce nu. Am pus de o parte toate hainele care nu imi mai vin, care s-au uzat, s-au patat sau care nu imi placeau pur si simplu; iar aceasta categorie am mai impartit-o in doua – la unele din ele, cele uzate, patate si cele care nu imi mai placeau am renuntat de tot si le voi duce la un centru de colectare a hainelor (pentru scopuri second-hand, ajutor umanitar, etc.), iar pe celelalte deocamdata le pastrez, pentru ca sunt intr-o stare buna si in continuare imi plac, doar ca nu imi vin, dar este foarte posibil ca peste cateva luni sa imi vina bine din nou. Pe acestea din urma le-am pus intr-un alt dulap din casa, unde sa nu ma impiedic de ele in fiecare zi. Nu sunt pregatita sa renunt la unele haine cum ar fi blugii mei albi Gap de exemplu, sau o rochie de vara inflorata Suzy Shier, asa ca m-am gandit sa le pun de-o parte, pentru ca vara viitoare s-ar putea sa le port din nou.

In ultimii zece ani am avut schimbari bruste in greutate la intervale scurte de timp – o data la cateva luni sau la un an constatam ca am slabit mult sau am luat in greutate. Si in consecinta, o parte din hainele mele deveneau nefunctionale. In primii ani petrecuti in Canada renuntam cu foarte mare usurinta la hainele care nu imi mai veneau in urma acestor schimbari bruste in greutate. Cand descopeream ca nu mai incap intr-o pereche de blugi, sau pantaloni, sau o fusta, gata, imediat le impachetam si le trimiteam la Goodwill. Partea mea preferata in urma acestor trieri era pretextul de a merge la cumparaturi pentru haine noi. Dar cu timpul mi-am dat seama ca ma ingras si slabesc prea des ca sa renunt de tot la atat de multe haine. Asa ca m-am invatat minte, am inceput sa fiu mai cumpatata si sa nu mai renunt la haine doar pentru ca nu imi mai veneau la un moment dat, ci am adoptat o noua politica de garderoba – daca o haina imi place, este in stare buna, dar nu imi vine pentru ca am luat in greutate sau am slabit, o pun de-o parte si o pastrez pentru cand o voi putea purta din nou. Astfel, imediat dupa ce l-am nascut pe Alex am pus de-o parte intr-un colt al garderobei o cutie mare de haine care nu imi mai veneau. In doi ani dupa ce am nascut am dat jos, rand pe rand, toate kilogramele in plus pe care le-am acumumulat in timpul sarcinii, si pe parcurs am scos la interval acea cutie cu haine pe care o pusesem de-o parte, iar acum voi proceda la fel.

Cat priveste hainele pe care le-am pastrat in garderoba, si pe acestea le-am impartit in doua categorii – piese vestimentare pe care le pot purta atat la serviciu, cat si in timpul liber (adica piesele multifunctionale); si piesele pe care le pot purta doar in timpul liber. Cand am finalizat trierea si m-am uitat la noua mea garderoba, curatata de atatea carpe inutile, am exclamat wow! Acum am ceva mai putine haine in dulap, dar garderoba mea arata atat de fresh! Si pentru ca am renuntat la un numar de haine, am ramas si cu multe umerase goale. Nu pot sa va spun ce satisfactie am avut cand am strans toate umerasele alea “somere” si le-am dus intr-un alt dulap din casa, unde sa nu ma impiedic de ele in fiecare zi, si sa le tin acolo pana cand vor fi imbracate din nou. Acum imi este mult mai usor sa-mi aleg tinuta in fiecare dimineata, cand nu stau sa rascolesc intr-un dulap prea incarcat si ticsit cum era pana in weekendul trecut, cand trebuia sa ma uit prin toata garderoba pana sa ma hotarasc cu ce sa ma imbrac.

Cand m-am angajat anul trecut la actualul meu job, mi-am propus sa port toate hainele pe care le am in garderoba, toate pana la una, fara nicio exceptie, pentru ca m-am gandit ca ar fi o idee buna sa dau dovada de diversitate vestimentara – sa port in fiecare zi o alta tinuta, pentru cat mai mult timp posibil. Un alt motiv pentru care m-am gandit sa fac acest exercitiu a fost faptul ca inainte de a incepe acest job, am avut o perioada de 7 luni in care am stat acasa intre doua slujbe, cand evident ca nu ieseam din casa chiar in fiecare zi, si cand am purtat doar unele din hainele din garderoba mea; iar o mare parte din ele, neglijate, nu au mai fost scoase din dulap cu lunile, iar pe unele din ele nu le mai purtasem de cativa ani. Asa ca, atunci cand am avut un pretext sa ies din casa in fiecare zi, adica sa merg la un job, mi-am propus sa port toate hainele pe care le am in garderoba, fara sa repet nicio tinuta. Stilul meu vestimentar si outfiturile pe care le alegeam mi-au fost admirate de colegi de multe ori si nu era zi sa nu fiu complimentata pentru cum aratam. La inceput ma gandeam oare cat timp imi va lua sa port toate hainele din garderoba, fara sa repet nicio tinuta? Eram nerabdatoare sa le trec in revista pe toate, sa inchei prima runda a garderobei, ca sa vad cat timp va dura. Si a durat 5 luni, un rastimp in care am purtat absolut toate hainele din garderoba mea, fara sa ma imbrac vreodata de doua ori la fel. Bluzele, camasile si rochiile, adica “tops”, le-am imbracat cate o singura data in aceste 5 luni; iar pantalonii, blugii, fustele si sacourile, adica “bottoms”, le-am purtat de mai multe ori (nefiind la fel de numeroase ca si hainele pentru partea de sus a corpului, “tops”). In primul an si ceva petrecut la actualul meu job am “traversat” garderoba mea de trei ori, timp in care nu m-am imbracat niciodata de doua ori la fel, deoarece la runda a doua si a treia am creat tinute si combinatii diferite fata de cum am purtat aceleasi haine prima oara cand am inceput jobul; cu alte cuvinte, niciodata nu am purtat aceeasi bluza cu aceeasi fusta de exemplu.

O colega mi-a spus odata ca a observat ca am multe haine. Da, este adevarat, i-am raspuns, am multe haine, dar asta si pentru ca le port pe toate si nu neglijez nici una. Daca ai face efortul sa porti toate hainele pe care le ai in garderoba, inclusiv pe alea pe care le omiti si nu le-ai purtat demult, sau zac intr-un colt al dulapului tau si ai uitat de ele, ti-ai da seama ca si tu ai multe haine, trebuie doar sa le porti. Stiti cum se spune printre fashioniste, before going to shopping, shop your own closet. Cu alta ocazie aceeasi colega mi-a spus ca stilul meu o inspira si ar vrea sa fie fashion girl, ca mine. Si i-am spus: “You want to be a fashion girl? I can make that happen. Stick with me, I’ll hook you up” (din intamplare, imi este foarte draga aceasta colega a mea si in scurt timp am devenit prietene). Am inceput sa o iau cu mine la evenimente mondene din Toronto si i-am deschis ochii spre o lume despre care ea nu stia ca exista. M-a insotit la toate petrecerile mondene la care am putut sa merg cu un invitat. A mers cu mine pana acum la trei petreceri Swarovski, si a fost foarte incantata sa primeasca niste cadouri superbe de la Swarovski, cum ar fi un pandativ si o bratara, fiecare in valoare de peste $100 (am observat ca le poarta pe ambele cu drag). A vazut noile colectii Swarovski impreuna cu mine cu patru luni inainte ca acestea sa apara in magazine sau online. Am luat-o cu mine la intalniri cu designeri din Toronto. Vroiam sa vina cu mine la Toronto Fashion Week (am fost invitate ambele la o prezentare de moda), dar spre ghinionul ei a intarziat si nu a putut fi prezenta la show. I-am promis ca o voi lua cu mine la urmatoarea Saptamana a Modei. Anul trecut i-am facut cadou editia de septembrie 2012 a revistei Vogue, care a fost cea mai mare editie Vogue publicata vreodata in 120 de ani de existenta a revistei, o editie aniversara, 916 pagini. Cand i-am dat-o, i-am spus: “Pastreaza revista asta, sa n-o arunci, in cativa ani va deveni o piesa de colectie si va valora cat o mica avere”. M-am bucurat sa am “a partner in crime” la petrecerile mondene din Toronto, la care, inainte s-o o cunosc pe ea, mergeam singura, ceea ce imi lasa un gust dulce-amarui – glamul acestei lumi sclipitoare in care traiesc de cativa ani nu era suficient de glam pentru mine, daca il gustam singura. Vroiam pe cineva alaturi de mine la toate aceste evenimente mondene cu fite si cocktailuri, cineva care sa fie la fel de pasionat de moda ca mine, chiar daca avea mai putine cunostinte despre lumea modei decat am eu (nu ma deranjeaza asta absolut deloc, imi place si sa o invat, nu doar sa o duc de colo-colo la show-uri de moda si prezentari de colectii), si am cunoscut-o pe ea. Cu prietenele mele din Toronto nu puteam sa calatoresc impreuna cu acest tren, din diferite motive – fie au si ele vietile lor ocupate, cu familii, copii, joburi; fie pur si simplu nu au aceleasi pasiuni ca mine. Dar mi-am gasit prietena de “distractie mondena” unde ma asteptam cel mai putin. Iar de sarbatori mi-a dat o felicitare de Craciun pe care a scris: “Thank you for opening my eyes to fashion, Merry Christmas”.

Dar sa revin la subiect. Cum spuneam mai sus, intr-un an si ceva de cand lucrez la actualul meu job nu am repetat nicio tinuta, pana cand acest obicei m-a plictisit si m-a obosit. Nu mai am dorinta, la fel ca acum un an, sa apar la serviciu intr-o noua tinuta pe care n-am mai purtat-o niciodata. Nu mai vreau ca in fiecare dimineata alegerea outfitului sa fie un efort de memorie pentru mine ca sa-mi aduc aminte ce bluza cu ce fusta am combinat, si ce combinatii inca nu am facut, ca astazi sa aleg o tinuta diferita. I just want to be for a while. Iar acum este momentul potrivit sa ma debarasez de acest obicei care intre timp a devenit obositor, avand in vedere ca am facut curatenie in garderoba si am renuntat la o parte din haine. Nu mai am la fel de multe haine ca anul trecut, dar cele pe care le-am pastrat inca sunt suficient de multe ca sa nu ma loveasca nicio criza vestimentara. In vara aceasta am purtat rochii aproape in fiecare zi – imi place foarte mult sa port rochie, este outfitul meu preferat, mai ales pe timp de vara. Nu ma deranjeaza sa repet rochiile la fiecare doua-trei saptamani – sunt frumoase si vreau sa fie vazute, nu sa fie scoase din garderoba doar de trei ori pe an.

Va multumesc ca ati avut rabdarea sa cititi acest articol. Sa aveti o zi minunata!

Moda mea de ieri si de azi - Partea a II-a

Voi continua drumul amintirilor despre moda mea de ieri si de azi cu anii mei de maturitate. In anii facultatii stilul meu vestimentar a inceput sa prinda mai mult contur. In facultate, mi-aduc aminte, am devenit mai selectiva la capitolul blugi. Nu ma mai incantau toate turcismele si chinezariile care se gaseau pe piata. Am inceput sa cumpar blugi de firma, si preferatele mele din perioada facultatii au fost Lotus, Little Big, Gass. Erau niste branduri foarte populare in a doua jumatate a anilor ’90 cand am fost studenta. Dintre toti blugii pe care i-am purtat in acea perioada, o pereche Little Big au fost preferatii mei, pe care mi i-am luat in anul 3 de facultate. Erau bleu deschis, cu talie joasa (in acea perioada a venit moda blugilor cu talie joasa), si aratam incredibil de sexy in ei. In acelasi timp, au fost cei mai longevivi blugi pe care i-am avut vreodata, caci i-am purtat mai bine de 4 ani si jumatate.

Cand eram in anul 2 de facultate, a fost moda “tractoarelor”. Poate va amintiti de acei pantofi si sandale cu tocuri inalte si groase, si cu talpa groasa. Erau extrem de comozi. Mi-am luat o pereche de sandale “tractoare”, de piele, albe. Erau atat de comozi, incat puteam sa-i port toata ziua prin oras fara sa obosesc, desi aveau tocul inalt de 10cm.

In vara lui ’99 (eram in anul 4 de facultate) l-am cunoscut pe sotul meu. In seara in care l-am cunoscut, am purtat o rochie lunga de vara, vaporoasa, inflorata, pe care mi-o cumparasem cu doar cateva zile inainte. Era noua mea rochie preferata. Sotul meu m-a placut cum aratam in acea rochie, si a inceput sa ma curteze. La scurt timp dupa aceea am inceput sa iesim impreuna, iar acum avem 8 ani de casnicie si un copil de 10 luni. Port acea rochie si acum, dupa 11 ani de cand am cumparat-o; a devenit o rochie vintage pentru mine. Nu m-am indurat sa renunt la ea dupa atatia ani din cauza valorii sentimentale pe care o are pentru mine, caci a jucat un rol nelipsit de importanta in viata mea de cuplu. Si sunt pregatita sa o mai port si de-acum inainte, caci e intr-o stare la fel de buna ca atunci.

In vara lui 2001 Romania a fost invadata de mov. Vedeam o mare de mov peste tot in oras. Toata lumea purta mov. Era atat de mult mov in jurul meu, incat a devenit obositor. Mi-aduc aminte ca am vazut odata o tipa prin oras imbracata in mov din cap pana in picioare: bluza mov, pantaloni trei sferturi mov, poseta mov, sandale mov, si de parca excesul de mov nu era de ajuns, era vopsita in cap mov. Nu mi-a venit sa cred ca vad asa ceva. In vara movului am avut o reactie de respingere la noua tendinta mov si nu mi-am luat nimic mov. Acel stil a fost in mod clar un trend foarte proeminent care ar deveni demodat si depasit odata cu incheierea sezonului. Si am avut dreptate – in sezonul urmator nu s-a mai purtat mov, si ma bucuram ca am fost inteleapta sa nu cheltui bani pe o haina (sau pe mai multe haine) pe care as fi putut sa le port doar de cateva ori; iar dupa aia, daca ar fi fost sa ies cu ele pe strada, as fi aratat demodata si caraghioasa intr-o tinuta out. Invazia movului din 2001 a fost o lectie foarte importanta pentru stilul meu vestimentar, care m-a invatat sa nu-mi cumpar haine uni-sezon, ci sa urmez modele clasice in vestimentatie pe care sa le pot purta mai mult de un sezon.

Tot in 2001 am cunoscut o croitoreasa foarte talentata, la care mi-am facut la comanda mai multe rochii de seara si costume office. Rochiile de seara le-am purtat la nunti, banchete si alte evenimente asemanatoare, iar costumele office le-am purtat la diverse ocazii de zi. Tinutele custom-made aveau 2 mari avantaje pentru mine – unicitatea lor era unul dintre ele, iar un alt avantaj era pretul per total mai mic decat al rochiilor de seara si al costumelor care se gaseau in magazine la vremea respectiva. In acea perioada ma costa mai ieftin sa imi comand o rochie eleganta decat sa o cumpar de la magazin.

In 2003 m-am indragostit de rosu. Sa nu credeti ca purtam rosu din cap pana in picioare, nu. Dar mi-am cumparat multe haine si accesorii rosii – pulovere, bluze, esarfe. Multe dintre ele le am si acum. In acea perioada eram profesor in invatamantul preuniversitar, si o colega de-a mea de la scoala, despre care se stia ca poarta rosu, a remarcat rosul in vestimentatia mea, si intr-un mod neinspirat mi-a dat de inteles ca e geloasa ca port rosu. Am ignorat-o in totalitate, caci mi s-a parut de-a dreptul infantil din partea ei sa se supere pe mine ca am aceleasi preferinte cromatice ca si ea (ca doar nu o imitam, doamne fereste).

In 2005 mi-am luat o haina de primavara culoarea untului de la Asco Bacau. Era foarte eleganta, si am fost foarte incantata cand mi-am cumparat-o. Era o haina care te scotea din anonimat, si care te facea sa fii in centrul atentiei. Cand o purtam prin oras, intorceam privirile dupa mine. Sotul meu era gelos cand vedea alti barbati urmarindu-ma cu privirea. Daca va aduceti aminte de filmul The Devil Wears Prada, unul din outfiturile lui Andy Sachs pe care le-a purtat prin New York (si care mi-a placut cel mai mult) a fost o anumita haina alba Chanel, care era apropiata ca stil si model cu haina mea culoarea untului cumparata din Bacau pe care o aveam si eu in garderoba, motiv pentru care mi-a placut aceasta haina a lui Andy cel mai mult, dintre toate tinutele pe care le-a purtat in film.

Tot in 2005 a fost invazia roz din Romania. La fel ca si cu movul din 2001, toata lumea dintr-o data s-a imbracat in roz. Am avut un deja-vu roz dupa cel mov la 4 ani diferenta. Cand ieseai pe strada, vedeai numai roz in fata ochilor. In speta, s-au purtat foarte mult niste costume roz (sacou si pantaloni) si niste bluze cu volanase roz. S-au mai purtat si pantofi roz, posete roz… Trei colege de-ale mele de cancelarie s-au si grabit sa-si achizitioneze haine roz din noul trend, ca sa fie foarte la moda bineinteles. La festivitatea de incheiere a anului scolar au venit toate trei imbracate la fel, roz din cap pana in picioare. Rozul din 2005 a fost un alt trend uni-sezon, la fel cum s-a intamplat cu movul din 2001. Vazandu-le pe colegele mele purtand roz din cap pana in picioare, ma gandeam oare ce vor face cu aceste tinute in anul urmator, cand rozul va iesi din moda? Le vor purta in continuare, cu riscul ridicolului demodat, sau vor uita de ele? Si mi-am primit raspunsul in anul urmator – nu le-am mai vazut purtand acele costume roz si acele bluze cu volanase roz, lasandu-le probabil sa someze in garderobele lor, dupa ce au cheltuit destul de multi bani pe acele haine uni-sezon. Ca o paranteza, imi aduc aminte ca acele bluze roz cu volanase se vindeau cu 900,000 lei vechi in magazine in acea vara, iar costumele roz au costat si mai mult de atat, bineinteles. In acea vara mi-am cumparat o singura bluza roz, dar un model mult mai simplu decat marea majoritate a bluzelor roz care s-au purtat atunci, astfel incat port si acum acea bluza, datorita faptului ca nu a facut parte din acel trend foarte proeminent din vara lui 2005. In rest am preferat sa nu exagerez cu rozul, ca sa nu ma inec in marea roz care a invadat Romania acum 5 ani.

In vara lui 2005 s-a deschis primul magazin Kenvelo de la mine din oras. Prima oara am fost incantata de noul brand care a venit la noi in urbe, dar in curand am fost demagazita. Majoritatea hainelor Kenvelo nu erau atat de grozave. Multe dintre ele erau chiar urate. Mi-aduc aminte de o colectie Kenvelo care era sub orice critica – nuante spalacite, materiale care se scamoseaza cu usurinta, si alte gogomanii de genul asta. Multe dintre bluzele si topurile din acea colectie aratau mai mult ca niste pijamale decat outfituri cu care sa iesi pe strada. Mi-am luat doar 3 piese de la Kenvelo (un top si doua bluze), caci in rest nu mi-a placut nimic in mod deosebit. Modelele de blugi erau in schimb ceva mai atragatoare. M-a tentat sa-mi iau blugi Kenvelo, dar am auzit foarte multe review-uri proaste despre acestia, ca se deterioreaza repede, ca se decoloreaza denimul, asa ca m-am abtinut sa-mi cumpar blugi Kenvelo. Nu mi-am mai cumparat nimic de la Kenvelo de atunci, si nu am devenit un client fidel Kenvelo.

In schimb, un alt magazin din Bacau unde mi-a facut placere sa fac shopping a fost Dacon Emerald. Poate unii dintre voi stiu ca Dacon Emerald este un brand romanesc, din Iasi, care in 2005 avea magazine in 4 orase din tara – Iasi, Bacau, Oradea si Cluj. Nu stiu daca brandul s-a mai extins de atunci si in alte orase din Romania. E un brand de haine elegante, absolut irezistibile. Mi-am luat in acel an o bluza, un costum, un sacou, doua perechi de pantaloni. Colegele mele de serviciu m-au admirat indelungat pentru noile mele tinute Dacon Emerald. Unele din acele haine le port si acum.

In acea perioada aveam deja stilul vestimentar foarte bine definit. Tinutele mele erau elegante sau office, dar si casual atunci cand era cazul. Odata o eleva de-a mea din clasa a 8-a mi-a spus ca (citez) imi admira foarte mult stilul vestimentar, ca dintre toate profesoarele din scoala sunt cea mai stilata si mai asortata, si ca ii place de mine cel mai mult cum ma imbrac.

In 2006 m-am mutat in Canada. In Toronto am descoperit ca moda de aici este foarte diferita de cea din Romania. In primul rand, aici nu vezi doi oameni imbracati la fel. Nu exista fenomenul modelor de turma. Iar in doilea rand, shopping-ul si moda de aici au o cu totul alta dimensiune fata de Romania. Totul e la un nivel mult mai inalt si mult mai classy decat in Romania. In prima perioada petrecuta in Toronto am purtat hainele aduse din Romania (multe din ele mi-au fost admirate), dar cu timpul am inceput sa descopar magazinele si brandurile din Canada.

N-o sa ma opresc prea mult la habiturile mele de moda din ultimii 4 ani petrecuti in Canada, caci le-am descris deja in articolele mele anterioare. Voi mentiona doar cateva detalii.

Spre sfarsitul anului 2006 am inceput sa lucrez in finante, si acest lucru a avut o oarecare influenta asupra garderobei mele. Am inceput sa port zilnic tinute office, prin natura jobului meu. Vizitele la mall s-au indesit pentru a-mi completa garderoba cu tinute adecvate jobului meu.

In 2007 m-am indragostit de alb. Mi-am cumparat foarte multe haine albe in acea vara, “tot tacamul” – sacou cu maneci scurte, fusta, pantaloni, top, camasa, bluza, pantaloni scurti, geanta, pantofi, sandale. Majoritatea dintre aceste haine le port si acum. Albul face parte din clasic, si va fi oricand in trend pe timp de vara.

Tot in 2007 am facut o pasiune pentru bolerouri, si de atunci mi-am cumparat foarte multe, in diferite modele si culori. Am descoperit un vintage boutique downtown Toronto de unde mi-am cumparat cele mai multe dintre bolerouri. Le gasesc o inventie geniala – pot fi asortate in foarte multe feluri, si de asemenea pot avea un rol de accessoriu – cu un bolero poti schimba o tinuta in totalitate.

In 2008 am inceput sa practic shopping-ul online. Inca nu am curajul sa cumpar haine online de teama sa nu nimeresc masurile potrivite, dar am cumparat pana acum fara sa ezit costume de baie, lenjerie, posete, bijuterii, pantofi, cadouri, filme, carti, si altele. Si mai ales, de cand sunt in concediu de maternitate si am grija de copil, nu mai am timp sa merg la mall-uri la fel ca inainte, asa ca shopping-ul online a devenit o alternativa foarte buna pentru mine.

Iar in 2010 am inceput sa scriu despre toate acestea.

Moda mea de ieri si de azi

Prietena mea Americanca mi-a lansat o provocare, si am acceptat-o. La indemul ei, m-am hotarat sa fac un drum in trecut, pentru a-mi aduce aminte si a impartasi cu cititorii mei unele din habiturile mele de moda pe care le-am avut de cand eram copil si pana la maturitate.

Am sa incerc sa-mi depan amintirile in ordine cronologica. Dintotdeauna mi-a placut sa port rochii (chiar si atunci cand eram la gradinita), si acest lucru imi place si acum. Rochia este outfitul meu preferat, si port rochie aproape tot timpul; aleg pantaloni sau blugi doar atunci cand este necesar.

Pana la varsta adolescentei mama se ocupa de garderoba mea. Ea imi cumpara si imi alegea hainele, si de cele mai multe ori imi placeau alegerile ei. Cand am depasit pragul copilariei am inceput sa colind magazinele si sa-mi aleg hainele singura. In anii adolescentei inca nu aveam un simt al modei foarte definit (acesta mi s-a dezvoltat ceva mai tarziu), dar incercam si eu sa fac ce pot ca sa am o garderoba atragatoare.

Rochiile copilariei mele au fost din acelea cu volanase si fundite, foarte girly, pe care le-am iubit foarte mult, si in care ma simteam foarte speciala atunci cand le purtam. Prima dintre ele de care imi aduc aminte era una galbena, pe care am avut-o pe la 5-6 ani. Imi aduc aminte ca mi-a fost cumparata pentru a o purta la o nunta in familie, si m-am simtit tare tantosa in rochia mea noua la acea nunta. O alta rochie a fost una roz, cu nelipsitele volanase si fundite. Cred ca aveam 6 ani cand am purtat-o, si imi placea la nebunie. Imi mai aduc aminte de o rochie bleu, custom-made, pe care am purtat-o cam in aceeasi perioada ca si cea roz mai sus mentionata.

Cand am implinit 9 ani, am primit de la parintii mei de ziua mea o rochie superba, pe care am indragit-o foarte mult, si am purtat-o atat cat s-a putut. Era o rochie albastra, intr-un model foarte girly (cu un fermoar lung la spate), care la acea varsta m-a facut sa ma indragostesc de ea. O purtam la ocazii speciale cum ar fi vizite, teatru (parintii mei tocmai incepusera “sa ma scoata in lume” la teatru si alte evenimente sociale), nunti, precum si alte ocazii asemanatoare.

Cand am implinit 10 ani, parintii mi-au facut cadou de ziua mea primul meu ceas de mana. Colegii mei de clasa incepusera deja sa poarte ceasuri, si imi doream si eu sa am ceas de mana. Asa ca parintii mei mi-au facut hatarul si de ziua mea la 10 ani am primit primul meu ceas.

Tot la 10 ani, mi-aduc aminte de o pereche de sandale rosii pe care le-am avut, si care imi placeau la nebunie. Imi placeau atat de mult, incat nu-mi mai venea sa le scot din picioare.

Sora mea mai mare s-a casatorit cand aveam 11 ani. Mama mi-a cumparat o rochie verde spre turcoaz pentru nunta surorii mele. Atat culoarea, cat si modelul rochiei mi se pareau foarte trendy, astfel incat a devenit outfitul meu preferat. La fel ca si rochia albastra de la 9 ani, si aceasta am purtat-o foarte mult, caci imi era tare draga.

Cand aveam 13 ani, am purtat o geaca de culoarea crem, fabricata in Polonia. Se intampla imediat dupa ‘90, cand au inceput sa intre pe piata hainele de import. Eram foarte mandra de geaca mea Made in Poland, care pe de asupra avea si un model foarte reusit. Odata cu hainele de import intrate pe piata noastra locala, a venit si fudulia hainelor din strainatate, si toata lumea a fost atinsa de acest microb. Era reactia la scuturarea sistemului comunist de pe umerii nostri, un sistem in care o pereche de blugi de firma era Nirvana. Mi-aduc aminte ca eu si colegele mele de clasa ne dadeam mari una in fata alteia care mai de care: “Geaca mea e importata de acolo”, “Rochia mea e adusa de dincolo”, “Fusta mea e Made in…”, si tot asa.

Tot in perioada aparitiei hainelor de import, dupa ’90, au inceput sa apara si modele de turma. Cum aparea ceva in magazine, cum se umplea tot orasul de acele outfituri. Am fost si eu marcata de trendurile de turma de atunci, la fel ca si toata lumea din jurul meu. Mi-aduc aminte de leggings cei negri luciosi, care au aparut pe piata prin ’92 daca imi aduc aminte bine. Toata lumea purta leggings cu fusta sau cu rochii-tricou, rochii-pulover, etc. Erau leggings de toate culorile posibile – negru, alb, galben, rosu, verde, albastru… Am purtat si eu leggings din aia negri la acea vreme. Si vreti sa va spun ca au revenit in moda acum? Acei leggings sunt acum in magazinele din Toronto, identici cu cei care s-au purtat la inceputul anilor ’90. Mi-am luat si eu de curand o pereche, si ii port cu fuste si rochii scurte. Un exemplu clar ca moda revine si se reinventeaza; niciodata n-as fi crezut ca voi purta o haina pe care am mai purtat-o o data cu aproape 20 de ani urma. Diferenta fata de atunci este ca la Toronto nu vezi pe toata lumea imbracata la fel, asa cum se intampla atunci, cand eram acasa. In afara de aceasta, acel model de leggings luciosi care se purtau atunci in toate culorile, acum e disponibil in magazinele din Toronto doar pe negru.

O alta moda de turma din anii ’90 a fost moda diferitor tipuri de blugi care s-au perindat unul dupa altul. Blugi elastici, blugi skinny (o alta moda care s-a reinventat acum, dupa mai bine de 15 ani), blugi evazati, si alte stiluri de blugi carora nu mai tin minte cum li se spunea atunci. Cum aparea un model nou de blugi pe piata, cum imi luam si eu. Nu conta ca mai cunosteam 15 fete care purtau blugi identici – daca imi placeau, ii luam; mai ales ca la acea vreme inca nu aveam simtul modei definit.

In clasa a 8-a am purtat pentru prima oara pantofi cu toc. Primii mei pantofi cu toc au fost de fapt o pereche de sandale cu toc mic. In ultimii ani de scoala generala si in liceu am purtat doar pantofi cu toc mic sau mediu, iar tocuri inalte am inceput sa port ceva mai tarziu.

Tot in clasa 8-a mi-am luat o haina scurta de blana faux-fur, culoarea verde deschis spre turcoaz. Aceste haine de iarna aveau mare succes la vremea respectiva, si se purtau la greu. Cand am cumparat-o, era de fapt sfarsit de sezon de iarna (prin aprilie), si am gasit-o la un pret foarte bun. Mi-a placut foarte mult acea haina, si chiar daca era faux-fur, era foarte eleganta si chic, iar culoarea imi placea la nebunie. Deoarece am cumparat-o in aprilie, nu am avut ocazia sa o port imediat, caci primavara se instalase de-a binelea si se incalzise deja afara. Speram sa mai fie zile reci in perioada imediat urmatoare, ca sa pot purta noua mea haina, dar am avut ghinion din acest punct de vedere, si a trebuit sa astept urmatorul sezon rece pentru a o imbraca. Si ce credeti? Cum a venit toamna urmatoare, de-abia am asteptat sa o port chiar din primele zile reci. O alta haina de iarna pe care am purtat-o in acea perioada, si care a fost printre preferatele mele, a fost un cojocel cu blana interioara, genul acela de cojoace de piele intoarsa pe exterior si cu blana pe interior care s-au purtat in Romania in anii ’80 si ’90.

In clasa a 9-a am descoperit sacourile, si mi-am dat seama cat de bine ma avantajeaza un sacou bine croit. Spuneam intr-un articol precedent de-al meu ca imi plac tinutele office, si atunci cred ca a fost prima oara cand am inceput sa port sacouri si costume office (sacou si fusta, sacou si pantaloni). Tot cam in aceeasi perioada cand am purtat primul meu sacou, mi-am facut si o coafura frantuzeasca. Dintr-o data am venit la scoala cu un look total nou – coafura noua si tinuta noua, care ma faceau sa arat foarte diferit (si mult mai bine) ca pana atunci. Mi-aduc aminte ca profesoara mea de engleza nu inceta sa ma complimenteze pentru noul meu look, si pentru cat de bine aratam in noile mele tinute.

In liceu m-am indragostit de negru. Aveam bluze negre, fuste negre, pantaloni negri, malete negre, pulovere negre, pantofi negri. Apreciam si aspectul practic al negrului, si usurinta de a combina negrul cu alte culori, caci aproape orice culoare merge bine cu negru. Am continuat sa port negru si la facultate, dar si mai traziu. Port si acum negru, dar intr-o masura mai mica decat in alti ani.

(Va urma.)

Evolutia unei garderobe

M-am mutat in Canada acum 4 ani. Primul meu job din Toronto a fost la un supermarket, un job de casier, pe care l-am obtinut la o luna de cand am venit in America de Nord. Era genul de joburi carora aici li se spune joburi de supravietuire, adica joburi mai accesibile noilor veniti in Canada, joburi unde nu ai nevoie de recomandari, sau de experienta si pregatire profesionala obtinute in Canada.

Sa va povestesc putin despre prima mea experienta profesionala din Canada. Fiind la inceput de drum, si stiind dinainte regulile societatii canadiene, eram constienta ca n-are rost sa pierd timpul cu CV-uri trimise pe la zgarie-norii din downtown Toronto (nu ca nu mi-ar fi placut sa incep un job in unul din acestea). Eram realista in legatura cu perspectivele pe care le aveam atunci, cand inca nici nu apucasem sa invat bine orasul in care tocmai ma mutasem. Asa ca am inceput sa explorez un segment al pietii muncii din Toronto accesibil noilor canadieni, asa cum eram si eu atunci. Se intampla in aprilie 2006. Primul pas pentru a obtine in job in Toronto a fost trimiterea CV-ului la companii din domeniul retail – magazine, mall-uri, supermarketuri. Cel mai mult m-ar fi incantat sa ma angajez intr-un mall, un magazin de haine sau un magazin de cosmetice. Daca tot trebuia sa o iau de la zero, si daca tot eram in postura sa trec prin etapa “jobului sub pregatirea mea”, cel putin imi doream sa fac un lucru care sa imi placa, unde sa-mi desfasor pasiunea pentru moda.

Una din strategiile de a obtine un job in acest domeniu pe care le-am aplicat a fost o vizita la unul din marile mall-uri din Toronto, Yorkdale Mall. Inarmata cu o duzina de CV-uri, am intrat la fiecare magazin din mall unde am vazut anuntul “Angajam”. Am aplicat la Zara, Mango, Tommy Hilfiger, Suzy Shier, si la alte buticuri. Ceream sa vorbesc cu managerii magazinelor, le inmanam CV-ul, le spuneam cateva cuvinte despre mine, le raspundeam la intrebari, si primeam promisiunea ca CV-ul meu va fi revizuit si voi primi un telefon in cazul in care se va lua o decizie in legatura cu aplicatia mea. Unii dintre managerii cu care am vorbit ma intrebau si de recomandari, si atunci mi-am dat seama ca uite dom’le, in Canada cateodata ai nevoie de recomandari ca sa obtii chiar si un job de supravietuire. Dezavantajul meu era ca nu aveam recomandari profesionale canadiene de nici un fel, avand in vedere ca ma aflam in Toronto de mai putin de o luna si nu cunosteam pe nimeni care ar fi putut sa ma recomande pentru un asemenea job (sau pentru oricare alt job), iar recomandarile personale din partea prietenilor nu erau luate in consideratie. Imi aduc aminte ca atunci cand am aplicat la Tommy Hilfiger, managera magazinului m-a intrebat iarasi de recomandari. I-am oferit recomandari profesionale din Romania, pe care dansa le-a refuzat politicos. Am plecat de la Tommy cu aceeasi promisiune ca CV-ul meu fa vi revizuit si eventual voi fi sunata. Ceea ce nu s-a intamplat.

Au trecut mai multe zile, si nu am primit nici macar un singur telefon de la Yorkdale Mall pentru a fi invitata la interviu. A fost o dezamagire, dar nu am fost descurajata, ci am continuat sa trimit CV-uri pentru alte joburi. Prietenii mei cu mai multa experienta in Canada mi-au spus ca motivul pentru care nu am fost sunata de nimeni de la acel mall era ca mi-am mentionat si studiile superioare pe CV, iar angajatorii din acest domeniu prefera oameni fara studii, care nu si-ar da demisia dupa 2 luni pentru un job la un nivel mai inalt, potrivit unei persoane cu studii superioare. In cazul in care m-as fi angajat la acel mall, nu intentionam neaparat sa-mi dau demisia dupa doar doua luni, dar asta nu m-a ajutat sa-mi gasesc un job acolo. Poate ca prietenii mei aveau dreptate, si intr-adevar acesta a fost motivul pentru care nu am fost chemata la nici un interviu la Yorkdale Mall, dar n-am avut ocazia sa aflu daca intr-adevar asa a fost. Am decis totusi sa nu elimin rubrica studiilor din CV-ul meu pentru a aplica in continuare la alte joburi, deoarece nu aveam experienta profesionala canadiana cu care sa fi putut inlocui diploma de licenta pe CV-ul meu.

Urmau sarbatorile de Paste din acel an, si am mers la cumparaturi la unul din supermarket-urile din Toronto. Am vazut si acolo anuntul “Angajam”, si mi-am zis sa imi incerc norocul si aici, daca tot ma aflam la fata locului. Am lasat o aplicatie pentru job, si in urmatoarea jumatate de ora am fost sunata pentru a fi chemata la interviu. In ziua stabilita am avut interviul la supermarket, iar o saptamana mai tarziu am fost sunata din nou, de data aceasta pentru a mi se oferi un job de casier, pe care l-am acceptat. Nu era tocmai un job in domeniul modei, dar totusi am considerat sa-l accept, decat sa mai caut la alte mall-uri, unde nu mi-ar fi acceptat nimeni referintele romanesti.

Am inceput jobul la supermarket la o luna dupa ce am venit la Toronto. Eram foarte incantata de prospectul inceperii unui job nou, mai ales ca s-a intamplat atat de repede. Si culmea, de data aceasta nu am avut nevoie de recomandari, si nu s-a speriat nimeni de studiile mele superioare. Tocmai lasasem in urma 6 ani de invatamant in Romania, asa ca jobul meu la supermarket a fost o schimbare binevenita. Ceea ce m-a incantat cel mai mult la noul meu job a fost elementul schimbarii si al noutatii. Chiar m-am simtit bine “sa schimb mediul”, si nu imi faceam probleme ca deocamdata trebuie sa fac un job sub pregatirea mea. Eram optimista in legatura cu viitorul meu in Canada, si imi spuneam ca toate se vor intampla la timpul lor, inclusiv evolutia mea profesionala. Era doar o etapa, pe care o voi fi depasit la momentul potrivit. Imi aduc aminte si acum de primele zile de la supermarket. Mergeam de placere la noua mea slujba, si nu mi-a displacut sa invat o noua meserie. Chiar era fun sa scanez produsele la casa.

Dar in schimb, nu era un job unde sa experimentezi din punctul de vedere al modei. La supermarket trebuia sa port o uniforma, bluza si pantaloni verzi. Nu prea puteam sa-mi etalez garderoba, decat dimineata cand incepeam programul si seara cand ma schimbam de uniforma. Cu toate astea, garderoba mea nu a trecut neobservata. Colegele au inceput sa-mi admire unele din piesele mele vestimentare, si se aratau dezamagite ca acestea au fost procurate in Romania si nu in Canada. Avand in vedere ca ma aflam in Toronto de mai putin de 2 luni, inca nu apucasem sa fac prea mult shopping canadian, si inca purtam hainele pe care le adusesem cu mine in valiza din Romania. De exemplu, imi aduc aminte ca o colega italianca m-a intrebat de unde mi-am luat o anumita geaca alba de primavara – din Romania sau Canada? I-am raspuns ca din Romania, iar dansa mi-a spus cu o usoara dezamagire in glas: “Toate lucrurile faine sunt in Europa, aici in America de Nord nu gasesti nimic dragut”. Dar sa stiti ca nu este chiar asa. Este adevarat ca unii europeni au resentimentul ca moda din America de Nord este ceva mai “modesta” in ale stilului decat cea europeana, dar va asigur ca nu este asa, cum in curand dupa aceea am avut si eu ocazia sa ma conving. Oferta vestimentara din Toronto este foarte bogata, in masura sa satisfaca pana si cele mai pretentioase gusturi; iar preturile sunt pentru toate buzunarele. Revenind la jobul meu de la supermarket, mi-au fost admirate si multe alte tinute in decursul perioadei cat am lucrat acolo. O alta colega filipineza m-a intrebat odata: “Bluza asta e tot din Romania, nu-i asa?” Iar mai tarziu mi-a spus ca acea bluza ii place cel mai mult si este preferata ei dintre toate pe care le port. Bineinteles ca ma simteam flatata de fiecare data cand primeam un asemenea compliment, care imi scotea in evidenta “my sense of fashion”.

Am lucrat la supermarket timp de 6 luni, dupa care am considerat ca este timpul sa avansez profesional, si mi-am schimbat jobul. Am inceput sa lucrez in finante, si primul meu job din acest domeniu a fost la o banca din downtown Toronto. Finantele din Toronto sunt un domeniu in care lumea se imbraca la 4 ace. In sfarsit, aveam un job unde puteam sa-mi valorific garderoba. Codul vestimentar de la banca unde m-am angajat era office, bineinteles, ca si in oricare alta companie de profil. In prima saptamana de la banca am aruncat un ochi in garderoba mea, si am constatat ca va trebui sa o mai reinnoiesc. Asa ca am facut o vizita la mall, si in urma unei ture de shopping m-am ales cu mai multe sacouri si tinute office. A venit momentul sa-mi scot la iveala bluzele elegante, costumele business, fustele pana la genunchi, pantalonii la dunga, pantofii si cizmele cu toc. Se apropiau si sarbatorile, si am fost prezenti cu totii la petrecerea de Craciun a companiei, la un restaurant select din downtown Toronto, unde tinuta obligatorie a fost black & white smart casual attire, si unde toata lumea a venit care mai de care mai eleganta, iar distractia a fost pe cinste.

Urmatorul meu job din finante a fost la o companie de fonduri mutuale din centrul Toronto-ului. Vestimentatia business era obligatorie si aici bineinteles, ba chiar cu reguli ceva mai stricte decat la banca unde lucrasem anterior. DON’T-urile de aici erau bluzele si topurile cu bretele, tricourile, fustele mai scurte de nivelul genunchilor, incaltamintea sport, slapii, balerinii, blugii (decat vinerea, cand aveam Casual Friday la pretul de $2), outfit-urile de piele. Dar regulile stricte de aici nu m-au facut nicidecum sa ma simt incorsetata, ba din contra, ma simteam cat se poate de in elementul meu cu aceste reguli vestimentare. Tinutele office, sacourile si pantofii cu toc erau pentru mine la ordinea zilei. Am participat si aici la petrecerea de Craciun a companiei, iar codul vestimentar de la petrecere a fost business attire, si nu smart casual attire, asa cum fusese la banca unde am lucrat cu un an inainte. Petrecerea a avut loc la cel mai mare hotel din Toronto, si s-a dovedit a fi un eveniment destul de formal. Toata lumea a venit la costume office, nici macar in rochii elegante, cum te-ai gandi ca te-ai imbraca pentru o petrecere. Mai mult s-a discutat (business, nu va indoiti), decat s-a dansat, de aceea spuneam ca evenimentul a fost foarte formal. Caracterul formal al petrecerii a fost rezultatul tinutei formale care a fost adoptata la aceasta petrecere. Cum ai putea sa dansezi la costum si cravata? Dar in schimb, pentru mine a fost o ocazie perfecta de a-mi etala unul din costumele mele preferate din garderoba.

Actualul meu job este la o companie de consultanta financiara, tot in centrul Toronto-ului. Respect aceleasi reguli vestimentare ca si la joburile mele anterioare din finante. Este un domeniu in care ma pot desfasura (aproape) in voie, in ceea ce priveste garderoba si tinutele pe care le adopt, si acest lucru ma coafeaza perfect.