Retrospectiva anului 2016

Suntem la finele anului, un timp potrivit pentru bilanturi de tot felul. Daca e sa fac un bilant al lui 2016, anul acesta nu a fost unul usor pentru mine, pentru ca am avut de trecut prin incercari grele. Cele mai marcante evenimente care mi s-au intamplat in acest an au fost doua evenimente triste, decesul mamei in martie si pierderea jobului meu in aprilie. Iar ca o compensatie pentru durerea provocata de cele doua pierderi, ambele au avut loc in prima jumatate a anului, astfel incat am avut timp sa-mi revin din socul care m-a cuprins, in urmatoarele luni spre sfarsitul anului. Dupa funerarii am purtat doliu, iar apoi am facut efortul sa merg mai departe si sa-mi continuu drumul. The show must go on. Iar cat priveste pierderea jobului, ce sa spun, am gasit un altul. Pe de o parte a fost dezamagirea pierderii unui job pe care il iubeam din toata inima si caruia ii eram dedicata in intregime, iar pe de alta parte am putut sa iau o pauza de cinci luni intre cele doua slujbe, si a fost o ocazie perfecta pentru mine sa ma bucur de aceasta vara in intregime, cea mai lunga vara din viata mea. Si tot pentru ca am avut intreaga vara la dispozitie, sa o petrec dupa bunul meu plac, am putut sa ma bucur de acest timp liber pentru mine, si sa fac mai mult din lucrurile pe care le iubesc -- sa scriu, sa frecventez evenimente mondene, sa calatoresc, sa petrec mai mult timp cu familia mea, sa descopar Toronto intr-o lumina noua cum nu l-am mai vazut pana acum.

La inceputul acestui an am scris un articol despre rezolutiile pe care le-am facut in noaptea de Revelion de anul trecut, si v-am promis ca la sfarsitul anului voi reveni cu un update in privinta acelor rezolutii, sa trag linie si sa vad ce si cat am realizat din ceea ce mi-am propus la Revelion, care dintre rezolutiile mele au fost indeplinite si care nu. Pana la urma, anul acesta mi-a adus mai multe decat m-am asteptat, bune si rele, si m-am tinut de indeplinirea rezolutiilor atat cat evenimentele acestui an care m-au luat prin surprindere m-au lasat sa ma tin de ele.

• Mi-am propus sa ma inscriu la un curs de croitorie la Whitby, sa invat sa cos mai bine, sa fac mai mult refashion. Am indeplinit aceasta rezolutie doar partial. M-am inscris la un curs de croitorie in Whitby, care a durat 8 saptamani. Intentia mea cu acest curs de croitorie a fost sa invat sa cos mai bine, si sa-mi perfectionez unele tehnici de cusut mai complicate pe care nu le stapaneam inainte, cum ar fi coaserea la masina a fermoarelor, sau crearea si coaserea la masina a cuplurilor de nasturi si gauri, si alte detalii, precum si imbunatatirea tehnicilor de coasere in general, sa invat sa creez designuri mai sofisticate decat banalele fuste taiate din rochii si cu elastic in talie. Dar socoteala de acasa nu intotdeauna se potriveste cu cea din targ. In timpul acelui curs de croitorie am cusut o pereche de pantaloni de pijamale dupa niste tipare de croitorie, urmand directiile instructoarei cursului. Este posibil ca nu mi-am ales cursul asa de bine. Am ales un curs pentru incepatori, sa fiu sigura ca pot sa tin pasul cu ceea ce se va invata in clasa, dar cursul s-a dovedit a fi si foarte "de nisa" -- am invatat sa cos o pereche de pantaloni de pijamale, si atat. Nu m-am ales chiar cu ce credeam si ma asteptam sa ma aleg odata cu incheierea acestui curs, adica tehnici de cusut mai generale, pe care sa le pot folosi si in alte designuri decat pantaloni de pijamale. Si asta nu e singura problema -- avand in vedere ca au trecut luni de cand am incheiat acest curs, am uitat pana si ceea ce am invatat, am uitat cum se fac acei pantaloni de pijamale. Daca ma apuc de o alta pereche de pantaloni de pijamale, nu sunt sigura ca ii voi scoate la capat, cu tot cu tipare, nu mai stiu cum se cos acei pantaloni. In fine, n-am facut mare lucru cu acest curs de croitorie. In acest an am vrut si sa cos mai mult, sa fac mai mult refashion, dar nu am facut nimic iesit din comun pe acest front, decat doar cateva articole. Timpul liber pe care l-am avut in aceasta vara l-am dedicat mai mult scrisului si mai putin refashion-ului. Dar nu e totul pierdut; inca mai am masina de cusut si nu am renuntat la ideea de a redeveni activa in refashion; se pare ca anul acesta n-a fost unul bun pentru a-mi dezvolta aceasta latura. Acu' n-o sa-mi trag pumni in cap ca nu am realizat aceasta rezolutie, ii va veni si ei randul, si va veni un moment cand ma voi ocupa mai intens de cusut si de reconditionari vestimentare.
• Mi-am propus sa nu mai cumpar atat de multe haine si sa o raresc cu shoppingul. Da, aceasta este una din rezolutiile pe 2016 pe care am indeplinit-o cu succes! Am rarit consumul si shoppingul de haine CONSIDERABIL, cred ca anul acesta am cheltuit cel mai putin din ultimii 10 ani. N-am eliminat shoppingul de tot, dar am cumparat mult mai putine haine si accesorii decat in alti ani. In ultimii doi ani am tinut o socoteala foarte stricta a banilor pe care i-am cheltuit la mall. Daca in 2015 am cheltuit circa $1000 pe haine si accesorii, in 2016 au fost doar $316 sau asa ceva. In sedintele mele de shopping din acest an am cumparat mai multe carti si produse de frumusete, si mai putine haine. Chiar si asa, desi am facut efortul sa ma tin departe de magazine si sa nu cheltui pe haine, ca sa nu adun mai multe decat am deja in garderoba, tot m-am ales cu cel putin doua piese in garderoba mea pe care inca nu le-am purtat niciodata, care inca mai au eticheta pe ele. Deci e clar ca n-am nevoie de mai multe haine, cele pe care le am imi sunt mai mult decat suficiente. M-a obosit adunarea asta de haine, si cumparatul si consumul fara sens, si adunatul de toale fara sa fie nevoie, all so wasteful. Lucrez la actualul meu job de trei luni, port o alta tinuta la birou in fiecare zi, pana acum nu m-am imbracat de doua ori la fel la birou, si tot n-am ajuns la jumatatea garderobei. Daca e sa port o noua tinuta la birou in fiecare zi, fiecarei haine ii va veni randul sa fie purtata o data pe an -- am tot ce-mi trebuie, chiar nu am nevoie de mai mult, vreau sa ma bucur de hainele si accesoriile pe care le am deja in garderoba, inainte sa mai cumpar altele.
• Mi-am propus sa fac mai mult sport. Am esuat lamentabil. Am un abonament anual la o sala de gym, dar l-am cam avut degeaba, pentru ca anul acesta am fost foarte lenesa cand a fost vorba de mers la sala si facut sport. Anul acesta de fapt am facut mai putin sport decat in toti anii de cand am devenit clienta la sala de fitness Good Life din Toronto, adica de trei ani. Cand inca eram la jobul meu precedent, cel din domeniul IT, mergeam la o sala de sport vizavi de birou in centru, in timpul orei de pranz. In aprilie am parasit compania, si am incetat sa merg si la sala aia de langa fostul meu job, daca nu mai aveam drum in acea parte a orasului. In mod normal, pentru ca m-am aflat intre doua joburi in acest an si am avut mai mult timp liber in vara ce tocmai a trecut, ar fi trebuit sa merg mai mult si mai des la sala, dar nu m-am tinut de treaba. Am si acasa o bicicleta statica pe care o pedalez din cand in cand, dar nu ma mai simt atrasa de ea, este preferabil ca activitatea sportiva pe care o desfasor sa imi placa, sa nu ma plictiseasca, altfel nu ma simt motivata sa fac sport, de aceea preferam sa merg la sala unde am o gramada de masini de unde pot alege ca sa exersez, decat sa pedalez bicicleta de acasa care m-a plictisit demult si careia ii dau intalnire din an in pasti. In septembrie am inceput noul meu job, si avem o sala Good Life aproape de birou unde pot sa merg in timpul orei de pranz, dar nu m-am mobilizat sa merg la acea sala de langa job si sa revin la acelasi obicei pe care il aveam la fosta mea companie. Astazi de fapt a fost prima zi in care am revenit la sala, dupa luni de zile in care n-am mai fost deloc, si asta pentru ca abonamentul meu curent expira la sfarsitul acestui an, adica in 3 zile, si ca sa inchei anul cu sufletul impacat ca n-a fost o risipa de abonament totala, m-am gandit si eu sa merg la sala acum in aceste ultime zile ale lui 2016, pe ultima suta de metri, la propriu. La anu', daca mai vreau sa merg la sala, va trebui sa-mi reinnoiesc abonamentul.
• Mi-am propus sa scriu mai mult. Aici am avut mai mult succes, si chiar am reusit sa dedic mai mult timp blogului si scrisului. Bineinteles ca a fost “de vina” si faptul ca anul acesta am avut o pauza de cinci luni intre doua joburi, si astfel am avut mai mult timp la dispozitie sa scriu. Datorita faptului ca am scris mai mult, ratingul blogului meu s-a ridicat, traficul s-a imbunatatit, iar blogul a inceput sa aiba mai multa vizibilitate, ceea ce a dus si la un numar mai mare de colaborari. 
• Mi-am propus sa public cartea mea Bits of Fashion in varianta ebook. Este o alta rezolutie de-a mea pe care am realizat-o in acest an, am publicat cartea ebook spre finele lunii ianuarie. Acum cartea mea este disponibila atat in editie print, cat si in editie ebook, pe Amazon, eBay si Barnes & Nobles, in mai multe tari din Americi, Europa si Asia. Pentru mai multe informatii despre cartea mea va rog sa accesati pagina de blog Purchase My Book “Bits of Fashion”. 
• Mi-am propus sa public a doua mea carte. Nu am publicat a doua mea carte, pentru ca deocamdata n-am scris-o (adica n-am terminat-o), inca mai lucrez la ea. M-am decis sa nu ma mai supun unei presiuni suplimentare, si sa nu imi setez o data limita pentru terminarea urmatoarei mele carti si publicarea acesteia. Cand va fi sa fie, se va intampla, fara sa fiu presata de sfarsituri de an sau alti factori. 
• Mi-am propus sa calatoresc mai mult. Am realizat aceasta rezolutie intr-o anumita masura, dar nu in intregime. Una din destinatiile de vacanta unde mi-am propus sa merg in acest an a fost New York, in decursul verii; dar pentru ca anul acesta am pierdut jobul si vara asta m-a prins intre doua slujbe, am fost nevoita sa contramandez vacanta la New York din simplul motiv ca nu mi-am mai permis sa o fac. Inca n-am renuntat la ideea de a merge la New York, o voi face cu o alta ocazie. Altfel, in acest an am calatorit atat prin Canada cat si in strainatate – in Canada am facut mai multe calatorii cu RV-ul, dar am mers si in Statele Unite si am vizitat Buffalo si Cascada Niagara, ambele situate in statul New York. 

Am realizat cam jumatate din rezolutiile pe care mi le-am propus in acest an. N-a fost un an usor pentru mine, am trecut prin niste dificultati care m-au pus la incercare, si acum la sfarsit de an nu pot decat sa spun cele rele sa se spele si cele bune sa se adune. Am avut parte si de bune si de rele in acest an, si pentru anul care vine sper sa fiu ocolita de greutati cum au fost cele din 2016. Desi mi-am facut planuri la inceput de an, pe parcurs mi-am dat seama ca lucrurile nu pot fi controlate suta la suta, si cateodata viata ia o intorsatura neasteptata. Stiam eu ce stiam cand preferam sa nu fac niciun fel de rezolutii in noaptea de Revelion in anii trecuti. Anul 2016 m-a invatat un lucru – pregateste-te pentru neprevazut, pentru ca nu se stie niciodata ce incercari te asteapta dupa colt. Anul acesta nu voi mai face rezolutii de Anul Nou, ci voi lasa ca noul an sa ma surprinda cu ce va avea mai bun.

Photo credit: Google Images

Ce am facut in aceasta vara

Iata ca a mai trecut o vara, nici nu stiu cand a trecut atat de repede. Ieri de-abia mai suportam caldura caniculara, si azi e ultima zi de vara, si ma intreb unde a plecat vara mea draga pe care o iubesc atat de mult, in ciuda caldurii si a caniculei? In fiecare an cand trece vara si vremea caniculara se domoleste, ma gandesc ca oricand prefer caldura verii decat frigul hibernal. Ambele sunt insuportabile, dar prima imi este o prietena mai putin dusmanoasa decat cea de-a doua. :) Simt aceasta melancolie in fiecare an, la fiecare sfarsit de august, la fiecare inceput de toamna, cand urmeaza zilele racoroase din septembrie, apoi Halloween, apoi Craciun, apoi gerurile iernii… pana cand vine urmatoarea vara si trecem prin acelasi cerc al anotimpurilor, an dupa an.

Lasand insa melancolia de sfarsit de sezon estival la o parte, anul acesta am avut o vara plina si intensa, am scris mult, am calatorit in Canada si in strainatate, am facut multe iesiri de weekend si am plecat in vacante, am vazut multe locuri noi, am facut multe lucruri noi; iar motivul pentru care am avut timp sa fac toate acestea – iesiri, vacante, calatorii, evenimente mondene si alte distractii este ca aceasta vara m-a prins intre doua joburi, si este prima vara pe care o traiesc aici in Canada, in ultimii 10 ani, in care nu am fost ocupata cu un job la care sa merg in fiecare zi. Ultima oara am avut o vara intreaga libera, doar pentru mine, in 2005, ultima mea vara din Romania, inainte sa ma mut in Canada, si asta pentru ca in Romania am lucrat ca profesoara in invatamantul preuniversitar si verile imi erau libere in intregime.

Si pentru ca anul acesta am avut o vara libera, si am avut tot acest interval de timp liber pentru mine, pe care sa-l folosesc la discretie, am putut sa fac toate aceste lucruri intr-un ritm lejer, fara sa fiu constransa de un program zilnic aglomerat, asa cum se intampla cand ai un job full-time.

Da dragii mei, ma aflu intre doua joburi, si in aceasta vara ocupatia mea principala a fost sa caut un loc de munca nou. Mi-am pierdut jobul acum cateva luni, in aprilie, si de atunci am fost in cautarea unei slujbe noi. In ultimii patru ani am lucrat ca analist intr-o companie IT din centrul Toronto-ului, si am plecat de acolo in urma unei restructurari. Mi-am iubit jobul si am fost foarte trista si nefericita cand l-am pierdut, dar singurul lucru pe care am putut sa-l fac a fost sa-mi concentrez energia in eforturile de a face urmatorul pas in cariera mea. Anul acesta am avut doua pierderi mari – in martie am pierdut-o pe mama, si in aprilie mi-am pierdut jobul, hai sa zic doar ca nu a fost un an usor pentru mine. In ultimele patru luni, cat timp am fost in cautari, am avut 10-15 interviuri cu diferite companii – banci, companii financiare, companii din sectorul privat si public. Am aplicat la peste 30 de companii din Toronto, pentru un numar total de peste 50 de joburi. Si am gasit un job, de curand am primit o oferta, si voi incepe noul meu job in septembrie.

Faptul ca am avut vara libera mi-a lasat mai mult timp sa fac alte lucruri de care m-am bucurat – sa scriu, sa fac iesiri in weekend, sa plec in vacante cu rulota, sa merg la evenimente mondene, sa descopar locuri noi. Toate acele articole pe care le-am scris in aceasta vara despre Whitby, Courtice, Bowmanville, despre Downtown Toronto, despre strazile boeme din centrul orasului, despre librariile din Toronto – le-am scris pentru ca am avut timp liber. Cum credeti ca am avut eu timp sa ma plimb ziua in amiaza mare si sa fac poze pe King Street West si pe Queen Street West in centrul Toronto-ului, sau la Courtice, sau la Bowmanville? Nu aveam un job care sa ma tina in birou, iata cum. M-am plimbat prin toate acele locuri si am facut toate acele poze pentru ca am avut timp liber. Pentru ca am avut toata vara la dispozitie sa descopar toate acele locuri din Toronto si imprejurimi, dupa 10 ani de cand locuiesc in Canada in care nu mi-am facut timp sa le vad niciodata, pana acum.

Vara din acest an a inceput pentru mine atunci cand s-a terminat jobul meu IT, adica in aprilie, chiar daca atunci nu era inca vara per se, si chiar daca in a doua jumatate a lui aprilie mai purtam geci de primavara si trench-uri. Dar asociez acel timp liber pe care l-am avut din 21 aprilie incoace cu vacanta, cu vara, cu vacanta de vara. Sunt o norocoasa care anul acesta am avut o vacanta de vara de 4 luni, cea mai lunga din viata mea. :) Nici macar copilul meu nu a fost atat de norocos, caci a avut parte de o vacanta de vara doar de doua luni (si o codita), de la sfarsitul lui iunie cand s-a incheiat anul scolar, pana la inceputul lui septembrie cand se deschide urmatorul an scolar.

Ce am facut in Toronto in aceasta vara

Am explorat si fotografiat zone landmark din Toronto cum ar fi Bloor Street, Queen Street West, King Street West, districtul financiar din centru, zona greaca de pe Danforth Avenue, librariile Indigo din Toronto, orasul de sub oras.

Am explorat si fotografiat locuri din jurul Toronto-ului, cum ar fi Courtice, Bowmanville, Gradina zoologica din Bowmanville, Port Perry, si propriul meu Whitby.

Am plecat in vacanta cu rulota la Calabogie, un loc nu departe de Ottawa, unde am petrecut aproape o saptamana, in luna mai. Weekendul lung din luna mai, cel dedicat Reginei Victoria, care anul acesta a fost pe 21-23 mai, da startul sezonului estival in Canada. Cu aceasta ocazie eu si familia mea am mai adaugat cateva zile weekendului lung si am petrecut o vacanta la Calabogie cu RV-ul. Calabogie este un loc unde in fiecare an in luna mai se aduna iubitorii de jeep-uri, ATV-uri si offroad, si am plecat acolo cu jucariile noastre – rulota si ATV-ul. La fostul meu job una din sarcinile mele de serviciu era sa lucrez 2-3 sarbatori legale pe an, si la inceputul anului, cand eu si echipa mea am stabilit programul de lucru pentru sarbatori pentru 2016, am fost programata sa lucrez de Victoria Day, in weekendul lung din luna mai. In aprilie mi-am pierdut jobul, asa ca am scapat de obligatia de a lucra in weekendul lung pentru Victoria Day din luna mai. Initial, cand stiam ca voi lucra in decursul acestei sarbatori, planul meu si al lui John era ca el si Alex sa plece la Calabogie in acest weekend lung, iar eu sa raman la Toronto sa-mi vad de obligatiile mele de serviciu. Dupa aia n-am mai avut obligatii de serviciu, asa ca m-am gandit what a heck, I might as well enjoy it, daca tot aveam acest timp liber la dispozitie, si i-am insotit pe baietii mei in calatoria cu RV-ul la Calabogie, pe care am prelungit-o de la un weekend lung la o vacanta de-a binelea, avand in vedere ca puteam sa mergem toti trei.

Am facut si alte calatorii cu RV-ul in aceasta vara, in weekend-uri. Unul din locurile pe care le-am vizitat a fost Horseshoe Lake Camp, un parc de agrement pe malul lacului Horseshoe; iar un alt loc unde am petrecut mai multe weekenduri in aceasta vara a fost un spatiu impadurit la Pickering, nu departe de Whitby.

O alta iesire pe care am facut-o in aceasta vara a fost un show de aviatie la Trenton, un oras situat la vreo ora distanta de casa mea, iar show-ul s-a desfasurat pe teritoriul unei baze militare aviatice din Trenton.

Am calatorit in Statele Unite, mai exact in statul New York – am vizitat orasul Buffalo situat nu departe de granita dintre Canada si SUA, precum si Cascada Niagara de pe malul american.

Am mers la muzee cu Alex – am vizitat in vara asta un mic muzeu din Whitby, Lynde House, precum si ROM, adica Royal Ontario Museum, cel mai mare muzeu din Toronto. Un alt muzeu pe care l-am vizitat in aceasta vara este muzeul Parkwood Estates din Oshawa, orasul vecin cu Whitby.

Am facut si alte activitati cu Alex, ca sa-i fac vara mai interesanta – l-am dus la inot (activitatea lui preferata), la popice pentru copii, la mini-golf pentru copii, la sali de jocuri pentru copii. L-am dus si la McDonald’s din cand in cand. :) L-am dus pe Alex si la cinema, la filme care pot fi vazute cu copiii, si am vazut The Book of Jungle si Angry Birds.

Am mers la cateva evenimente mondene & shopping, cum ar fi deschiderea unui nou magazin de incaltaminte din centrul Toronto-ului, Mila’s Fine Footwear; un dialog cu Dr. Nekessa Remy, specialist in acupuntura; un dialog cu Aaron Low, specialist in tratarea vocii si a coardelor vocale; un eveniment designer sample sale organizat de studio-ul de moda Reia Studio din Toronto; un targ de vintage si antichitati organizat la un mall din nordul Toronto-ului. Am realizat doua interviuri in aceasta vara, cu artistii de muzica R&B Jay Matthew si Sean Jones din Toronto.

Am descoperit magazine noi in Toronto – noi pentru mine, sau noi pentru scena Toronto-ului, cum ar fi noul magazin Saks Fifth Avenue de pe Yonge Street in centru, care s-a deschis la Toronto anul acesta in februarie; un magazin de antichitati, Louis Wine Antiques, din cartierul Yorkville; magazinul Pink Tartan din cartierul Yorkville; un nou magazin Value Village la Pickering. Tot in vara aceasta am incercat experienta “monthly beauty box” pentru prima oara, si a fost o experienta reusita.

Am creat outfituri neconventonale pe care le-am prezentat pe blog – the Boyfriend T-Shirt look, the Boyfriend Shorts look, un outfit inspirat de stilul lui Audrey Hepburn, un outfit din seria refashion.

Si am scris, am scris, am scris. Scrisul m-a ajutat sa uit de durerea pierderii unui job pe care l-am iubit si de durerea pierderii mamei, a fost un pansament si un balsam pentru ranile provocate de aceste doua pierderi. N-am cusut prea mult si n-am facut mare lucru pe frontul refashion-ului in aceasta vara, dar cel putin ma bucur ca mi-am acordat timp sa scriu, si mi-am acordat timp sa petrec cu familia mea, pe langa efortul pe care l-am depus in cautarea unui job nou.

Anul acesta am pierdut un job din cauza restructurarii in compania unde am lucrat, dar aceasta nu este singura mea pierdere profesionala din experienta mea din Canada. Mi s-a mai intamplat sa pierd un job in trecut, cel precedent, la o companie de consultanta financiara din Toronto, unde am petrecut trei ani. In ziua cand am fost restructurata si seful meu imi explica situatia in care se afla compania si ca relatia noastra profesionala din pacate se incheie aici, m-am consolat cu gandul ca pentru o perioada de cateva luni voi avea mai mult timp liber pentru mine si familia mea si mai mult timp la dispozitie sa scriu. In acea perioada din viata mea, dupa trei ani petrecuti in compania respectiva, acea slujba nu ma mai facea pe deplin fericita, si cand am pierdut-o, n-am fost chiar atat de suparata, ci m-am simtit usurata ca pot sa plec de acolo. A urmat o pauza de 7 luni in care mi-am acordat suficient timp pentru mine, pentru familia mea, pentru Alex (care atunci avea doi ani), pentru scris, pentru blog, si m-am bucurat din plin de acea pauza.

Ceea ce a urmat pentru mine a fost jobul IT pe care l-am avut un urmatorii 4 ani, pe care l-am iubit din toata inima si pe care l-am facut cu toata pasiunea si dedicatia. Si in ziua fatidica de 21 aprilie din acest an, cand eram in biroul de Resurse Umane, cand managera aia de la Resurse Umane imi impingea pachetul cu salariile ei compensatorii si imi spunea “Thank you for your contribution”, always so bullshitty politically correct, am incercat sa ma consolez cu ideea ca voi avea mai mult timp pentru scris, acum ca m-am pierdut jobul. Si imediat am respins ideea din cap, cu gandul “How lame!”, pentru ca eram extrem de nefericita sa pierd un job pe care il iubeam si caruia i-am dedicat 4 ani din viata mea, incat mi se parea ca nici scrisul, care de obicei este in masura sa ma faca fericita, nu va putea compensa pentru aceasta pierdere. Dar au trecut zile, apoi saptamani, si pofta mi-a revenit mancand, si scrisul chiar m-a facut fericita in aceste 4 luni dificile in care m-am gasit la sol, m-am ridicat, m-am scuturat de noroi, si am facut efortul sa merg mai departe, iar acum ma simt in stare sa fac pasi hotarati inainte si sa merg mai departe. Acum da, pot sa fac asta, dupa cele 4 luni care mi-au fost agonie zi extaz in acelasi timp, si acum am puterea sa o iau de la capat.

Ma intorc in lumea business-ului, voi incepe un nou job, si am sufletul plin de sperante acum, cand fac un nou pas in cariera mea si incep o noua aventura.

Despre noul meu job – Partea a II-a

Va spuneam intr-un articol precedent de-al meu despre noul meu job pe care l-am inceput de curand, si azi as vrea sa va impartasesc si alte impresii despre activitatea mea zilnica.

Atmosfera de la biroul nostru este una foarte relaxata. Niciodata nu am fost atat de relaxata la un job asa cum se intampla la compania de IT unde lucrez acum. Colegii mei n-au niciun stres pe cap, si in general lucrurile par lipsite de stres pe aici. Pe de alta parte, este adevarat si faptul ca suntem intr-o perioada a anului nu tocmai hectica din punct de vedere al afacerilor, inceputul verii mai exact, cand lucrurile in multe domenii din Canada nu sunt foarte agitate. Am zile si zile, unele sunt sau mai pline, altele mai lejere. Dar in acelasi timp stiu si faptul ca aceasta perioada lejera se va incheia in curand si voi fi mai ocupata la birou, pe masura ce mi se vor acumula sarcinile de serviciu, asa ca nu mi-e teama ca ma voi plictisi. In primele 3 saptamani am invatat, m-am documentat, am citit materiale cu privire la procedurile de lucru ale companiei, am facut training formal; dupa care am inceput sa devin mai ocupata si sa lucrez efectiv la sarcinile mele de serviciu.

Avem si mici petreceri, destul de frecvente, cate una aproape in fiecare saptamana, cu ocazia zilelor de nastere ale colegilor, cand echipa sarbatoritului ii cumpara tort si ii scrie o felicitare cu urari de la multi ani. Pana acum am avut vreo patru petreceri din astea. Una dintre ele, pentru ziua de nastere a cuiva, a fost chiar in prima zi cand am inceput jobul. Cand tortul a fost adus pentru sarbatorit si departamentul s-a adunat acolo impreuna, un coleg mi-a spus sa vin si eu acolo, sa mananc o felie de tort. Nu eram sigura daca trebuia sa merg, avand in vedere ca eram noua si inca nu ma cunostea nimeni, dar colegul meu a insistat sa vin, asa ca am venit la petrecere. Iar seful edepartamentului, care era si el acolo, m-a introdus tuturor colegilor intr-un mod foarte dragut: “Here’s the lovely Victoria, who started with us today”.

Primele 3 saptamani pe care le-am petrecut la acest job am lucrat in aripa de Est a cladirii, dupa care au avut loc niste schimbari in companie si ne-am mutat in aripa de Vest, pe acelasi etaj. Desi imi placeau anumite lucruri in legatura cu fosta noastra locatie (cum ar fi faptul ca eram aproape de bucatarie, aproape de iesire si lifturi, aproape de baie, aproape de departamentul de Resurse Umane, etc.), actuala noastra locatie are alte avantage. Ceea ce imi place cel mai mult este faptul ca am statia mea de lucru intr-un colt de sala, langa geam, si am cea mai buna lumina naturala din tot biroul. Acum am de traversat intreaga sala ca sa ajung la iesire, baie, etc., dar in schimb voi face mai multa miscare, ceea ce ma va mentine in forma.

Am un coleg de birou super galagios, care vorbeste mult si cam aiurea, incat a reusit sa ma oboseasca din primele zile cand am inceput jobul. Cand lucram in vechea noastra locatie din aripa de Est a cladirii, colegul vorbaret se afla la doar doua cubicle-uri distanta de mine, si ii auzeam gura trancanind non-stop. Acum, de cand ne-am mutat in Vest, cubicle-ul lui este mult mai departe de mine; si cand ne-am instalat fiecare la noile noastre statii de lucru dupa marea mutare, am respirat usurata cand am descoperit ca nu mai este asa de aproape de mine si nu trebuie sa-i suport trancaneala fara rost toata ziua. Saptamana trecuta, in timpul pranzului, cand eram in bucatarie, i-am auzit pe unii colegi glumind pe seama vorbaretului si comentand ca este un trouble maker, si m-am gandit cu oarecare usurare: “Slava domnului ca nu sunt singura din birou (putin) iritata de el, nu sunt eu nebuna, it’s not just me!” De altfel, nu este un baiat rau, doar ca vorbeste prea mult si fara rost.

De felul meu, sunt bautoare de cafea, si beau 4 cafele pe zi – o cafea dimineata acasa cand ma trezesc, si celelalte la serviciu in pause si la pranz. Partea buna este ca aici la noi la birou cafeaua este asigurata de companie, si nu trebuie sa o cumparam (la fel au stat lucrurile si la doua joburi precedente pe care le-am avut inainte de acesta; dar in schimb, la primele mele doua joburi din Canada, cafeaua nu era din partea companiei, ci fiecare si-o cumpara). Avem o masina de cafea Van Houtte in bucataria biroului, si fiecare se serveste dupa preferinte (cafea, ciocolata calda, cappuccino, etc.). Desi pot sa aleg dintre mai multe feluri de bauturi, tot timpul prefer cafeaua unei ciocolate calde sau cappuccino, caci cafeaua este singurul energizant in masura sa ma mentina in forma pe tot parcursul zilei, pana la sfarsitul programului. Sunt o persoana foarte “particulara” cand vine voba de cafea – imi place sa-mi prepar bautura preferata cu o cantitate precisa de cafea, apa si zahar, varianta “la ochi” nu functioneaza pentru mine.

In prima mea zi cand am inceput jobul si cand am iesit in pauza la ora 10, am intrat in bucatarie sa ma familiarizez cu “spatiul nostru de recreere”. Vroiam sa-mi fac o cafea si ma uitam dupa pahare de unica folosinta, si am constatat ca acestea nu sunt disponibile, iar un coleg mi-a spus ca in general fiecare foloseste cana lui pentru cafea. Dar mi-a aratat si un set de cani cu logo-ul companiei care erau acolo intr-un dulap, si am putut sa folosesc una din acelea. La sfarsitul zilei am dus cana la loc in bucatarie, si a doua zi am folosit-o din nou; pana cand m-am gandit ca cel mai bine este sa o am tot timpul pe biroul meu, si sa o folosesc numai eu, ca oricum statea in bucatarie degeaba si soma (in felul asta am fost scutita sa aduc o alta ceasca de acasa, tocmai de la Whitby). Asa ca mi-am achizitionat-o, si voi folosi aceasta cana atat timp cat voi lucra in companie, sau pana cand se sparge si va trebui sa o inlocuiesc.

La inceput cand m-am angajat, am mai primit din partea companiei o cana pentru cafea din aia mare, genul ala de cana cu care poti sa mergi pe strada (foarte multi canadieni folosesc acest timp de cana si beau cafea in transportul public, in masina, etc.). Este un cadou de bun venit pe care il primeste fiecare angajat cand se alatura companiei, si toata lumea prin birou foloseste aceste cani. Numai ca mie nu-mi place sa beau cafea dintr-o cana foarte mare (are un volum de jumatate de litru), caci imi da senzatia ca gustul cafelei este cu atat mai “diluat” cu cat mai mare este recipientul din care o bei; e ca si cum gustul “i s-ar imprastia” pe fundul canii, si folosesc acea cana doar pentru apa.

Va doresc tuturor o saptamana cat mai reusita!

Despre noul meu job

S-au incheiat 3 saptamani de cand am inceput noul meu job, si am vrut sa ma impartasesc cateva impresii despre noua mea activitate zilnica.

Compania unde lucrez functioneaza intr-un zgarie-nori de pe Strada Adelaide din centrul Toronto-ului, si ocupa primele patru etaje ale cladirii, iar eu lucrez la etajul 2. In afara de lifturile care servesc intreaga cladire si care se afla la dispozitia tuturor companiilor care isi au sediul in cladirea respectiva, mai avem si 4 escalatoare care leaga cele 4 etaje ale companiei noastre, si care sunt folosite doar de angajatii companiei. In felul acesta majoritatea colegilor mei nu mai folosesc liftul, ci folosesc doar escalatoarele, care sunt “doar pentru noi”, evitand astfel aglomeratia de la lift. Ceea ce este un avantaj destul de mare dupa parerea mea, si folosesc si eu escalatoarele in exclusivitate, chiar din prima zi cand am inceput sa lucrez acolo. Mi se pare foarte convenabil ca dimineata, cand te grabesti la birou, sa poti folosi un mijloc rapid de deplasare pana la etajul unde lucrezi, in afara de lift, cand toti ceilalti trebuie sa astepte liftul. Daca se intampla ca un lift sa fie deschis atunci cand vreau sa urc sau sa cobor din birou, voi folosi liftul; dar altfel, folosesc numai escalatorul.

Programul meu este de la 8 la 4.30. Initial trebuia sa lucrez de la 8.30 la 5, dar pentru ca Alex merge la gradinita si trebuie sa ajung in Whitby la timp ca sa-l iau acasa inainte de inchiderea gradinitei, mi-am mutat programul cu o jumatate de ora mai devreme.

Rutina mea de dimineata este una foarte precisa, pana la minut. Ma trezesc intre 5 si 5.30, in timp ce familia mea inca doarme, si prima jumatate de ora o petrec pentru mine, ca sa ma pregatesc pentru serviciu. Cafeaua de dimineata face parte din rutina mea zilnica; si ca sa-mi eficientizez timpul petrecut acasa dimineata, imi pregatesc cafeaua cu o seara inainte – pun apa, cafeaua si zaharul in filtrul de cafea, iar dimineata cand ma trezesc, primul lucru pe care il fac este sa apas butonul filtrului, dupa care merg la baie; si cand ies de la baie, cafeaua mea este gata. Alex si John se trezesc la 6, iar pana atunci eu deja sunt imbracata si machiata, incat pot sa il pregatesc pe Alex pentru a merge la gradinita. Plec de acasa la 6.25 sharp, si mai intai il duc pe Alex la gradinita. Programul gradinitei incepe la 6.30, si imi ia 5-7 minute cu masina sa ajung la gradinita, la ora deschiderii.

Dupa care merg la gara sa iau trenul GO de suburbie spre Toronto. Cei care lucreaza in centrul Toronto-ului fie merg cu metroul la serviciu (locuitorii din Toronto), fie cu trenul de suburbie (locuitorii din afara Toronto-ului). Sa mergi cu masina la serviciu, atunci cand lucrezi in centru, este cel mai neconvenabil mijloc de deplasare; atat din cauza traficului extrem de greoi din centrul Toronto-ului, cat si din cauza parcarilor scumpe; asa ca toti cei care lucreaza in centru prefera sa mearga la serviciu cu metroul sau cu trenul de suburbie. Cu exceptia primului meu job, toate joburile mele de pana acum au fost in centru, si mergeam la serviciu cu metroul cat am locuit la Toronto, iar acum merg cu trenul, de cand locuiesc la Whitby. Garile sunt dotate cu parcari mari gratuite pentru calatorii de tren, si toata lumea vine la gara cu masina, parcheaza masina langa gara, si ia trenul spre Toronto.

In orele de varf trenul GO circula cu o frecventa de 15 minute, iar in timpul zilei cu o frecventa de jumatate de ora sau o ora. Tot in orele de varf trenurile merg express (nu opresc in toate statiile), iar in afara orelor de varf opresc in toate statiile. Trenul meu obisnuit pleaca din Whitby la 6.53am, si am timp suficient sa ajung de la gradinita la gara (imi ia vreo 10 minute), sa parchez masina si sa iau trenul. Ajung la Toronto la 7.38am, si am 22 minute la dispozitie sa ajung la birou, fara sa ma grabesc. Imi ia 15 minute sa ajung la biroul meu daca merg la pas lejer, si 10 minute daca merg repede. Uneori mi se intampla sa pierd trenul meu obisnuit de la 6.53am (de exemplu traficul a fost mai aglomerat in drumul meu spre gara), si am “un tren de rezerva” la 7.06, care ajunge in Toronto la 7.50, si tot am timp suficient, 10 minute, sa ajung la birou, cu conditia sa ma grabesc. Dar altfel, traseul meu prin centrul Toronto-ului in drum spre birou este unul lejer, nu e nevoie sa ma grabesc, si uneori chiar ma opresc pe drum sa-mi cumpar o briosa sau sa observ magazinele.

Iar dupa-amiaza imi inchei programul la 4.30pm si am trenul spre casa la 4.53pm – iarasi am timp berechet, 23 minute, sa ajung la gara fara sa ma grabesc. De obicei tot eu sunt cea care il ia pe Alex de la gradinita (cu exceptia zilelor cand John ajunge de la serviciu inaintea mea), si ajungem acasa in jurul orei 6.

Revenind la jobul meu, acum sunt in training si invat foarte multe lucruri noi. Saptamana trecuta am avut primele sedinte de training formal, dar voi avea si alte sedinte in perioada imediat urmatoare.

La scurt timp dupa ce m-am angajat, am avut parte si de o surpriza – am aflat ca voi fi colega cu fosta mea sefa de la unul din joburile mele anterioare (si-a inceput jobul cu o saptamana mai tarziu ca mine). Suntem in departamente diferite, si are o functie de manager. Spun ca a fost surpriza, deoarece stiam ca lucreaza la o alta companie din Toronto; dar mi-a spus ca a plecat de acolo deoarece nu mai era fericita la jobul respectiv. Cu toate astea, desi am fost surpinsa sa o vad aici, nu am fost surprinsa in schimb ca a obtinut acest job de manager din exterior, avand in vedere ca are o experienta solida de management la joburile ei anterioare (de exemplu, cand mi-a fost mie sefa, in 2007-2008). In timpul primei noastre sedinte de training a venit la noi in sala presedinta CEO a companiei sa ne salute, sa ne cunoasca si sa ne ureze bun venit in companie. Printre altele, ne-a spus ca una din strategiile de angajare obisnuite ale companiei este sa promoveze din interior in primul rand, si de-abia dupa aceea sa scoata posturi la concurs in exterior, si a tinut sa ne felicite pe toti (eram 7 colegi noi, toti angajati din exterior) cu faptul ca am obtinut aceste joburi, care altfel ar fi fost obtinute din interior, prin promovare, ceea ce era valabil mai ales pentru doua managere de echipe noi (adica fosta mea sefa si inca o colega care are o pozitie similara), care au obtinut aceste joburi de management aplicand din exterior.

Imi place cum e amplasata acum statia mea de lucru (cubicle-ul), pentru mine fiind o pozitie destul de confortabila – aproape de bucatarie (cand vreau sa iau apa sau cafea, sau sa-mi pun pranzul in frigider, si nu trebuie sa traversez toata hala aia), aproape de iesire (nu dureaza minute in sir pana ies din cladire), aproape de baie, si departe de sefa mea. :) Dar pe viitor nu va mai fi asa, caci incepand cu saptamana viitoare departamentul nostru se va muta intr-o alta aripa a cladirii, la acelasi etaj. Voi fi un pic mai aproape de baie, dar mai departe de bucatarie, si imi convenea mai mult cum era pana acum. Dar asta este, ma voi obisnui si cu noua mea locatie in curand, care de altfel va avea avantajele sale, unul dintre ele fiind faptul ca voi fi aproape de o colega de a mea care ma va ajuta la inceput si de la care voi invata multe lucruri noi.

Codul vestimentar la compania noastra este business casual attire, dar unul destul de lejer. Toata lumea poarta haine casual, inclusiv blugi, si nu doar vinerea, cum este politica de “casual Friday” in unele companii, ci in fiecare zi. Este cea mai mare libertate vestimentara pe care o am la un job, de cand am inceput sa lucrez in finante acum 6 ani. Cat am stat acasa in ultimele 7 luni, nu am apucat sa port toate hainele mele din garderoba, din cauza ca, evident, nu ieseam in oras in fiecare zi, caci aveam unele zile cand stateam doar acasa. Un alt motiv ar fi ca nu mi-am purtat toate hainele in aceasta perioada si dintr-o anumita comoditate – purtam unele haine care imi plac mai mult, si le neglijam pe celelalte. Asa ca de cand am inceput noul meu job, m-am gandit sa port toate tinutele mele, pana imi epuizez garderoba in intregime – rochii, bluze, camasi, fuste, sacouri, blugi, pantaloni, etc. Pana acum am repetat doar o fusta si un sacou (dar combinate cu bluze diferite), dar altfel nu m-am imbracat pana acum la serviciu de doua ori la fel.

La intrare in birou avem si un televizor, care de obicei este deschis pe un canal de stiri din Toronto, si in timp ce lucram, ascultam in surdina stirile la televizor. Dar de cand a inceput Campionatul European de Fotbal, televizorul e setat pe un post TV care transmite campionatul. Distractie mare cu meciurile de fotbal. :) Baietii tot dau iama pe la televizor in pauza si in ora de pranz, sa vada cate o secventa de meci. Joi dupa-amiaza a jucat Spania cu Irlanda in grupe, si Spania a castigat meciul contra Irlandei cu un scor de 4:0. Fernando Torres este fotbalistul meu preferat, motiv pentru care tin cu Spania la campionatele eropene si mondiale de fotbal (din 2008 incoace). Mai tineti minte ca Spania este campion eropean din 2008 si mondial din 2010, nu? Si la acest meci Spania a fost la inaltime, iar Fernando Torres a marcat doua goluri, cate unul in fiecare repriza. Cand mi-am terminat programul joi la 4.30pm, se incheia si meciul Spania – Irlanda, si inainte sa plec spre casa, am mai stat in fata televizorului sa vad ultimele 5 minute ale meciului. Voi urmari evolutia Spaniei la campionat si in saptamanile care urmeaza, pe masura ce imi va permite timpul; dar in mod sigur voi urmari finala, si sper ca Spania sa ajunga in finala.

Vinerea trecuta eram in pauza afara in spatele cladirii, si mi-a atras atentia unul din angajatii de la intretinere care uda un copac plantat intr-un fel de ghiveci mare, in forma de piedestal. Cand m-am uitat mai bine la copac (sunt trei copaci din acestia, plantati in acelasi fel, in spatele cladirii), am vazut ca are si un fel de cadru de metal, in forma de cilindru cu 4 bare inalte care sa sprijine crengile. Dar in acelasi timp, din cauza ca o parte din crengi sunt tinute in interiorul acelui cadru de metal, mi-a dat impresia ca pomul creste restrans de acest cadru si nu are libertatea de care un copac ar avea nevoie ca sa creasca intr-un mediu natural. L-am intrebat pe baiatul care se ocupa de intretinerea pomilor: “Oare cardul asta de metal nu restrange copacul?” “Ba da”, mi-a raspuns, “Dar ce pot sa fac, nu depinde de mine, caci nu sunt in masura sa iau decizii in legatura cu felul in care sa fie intretinuti acesti copaci”. Si i-am spus, “Inainteaza o sugestie managementului tau, poate vor decide sa schimbe ceva in sensul asta, cadrul asta pare prea inalt pentru cresterea armonioasa a copacului”. Si mi-a spus ca a facut-o deja, dar nu s-a schimbat nimic. Copacul intr-adevar arata cuidat asa, cu crengile alea inghesuite in cadru, aici a fost de acord cu mine; dar desi a discutat despre asta cu superiorii sai, deocamdata nu s-a schimbat nimic, iar ceilalti doi copaci care fac parte din decor sunt in aceeasi situatie.

Si atunci m-am gandit sa vin si eu cu aceeasi sugestie. Doua voci sunt mai sonore decat una singura, nu-i asa? M-am hotarat ca imediat ce imi inchei pauza si revin in birou, sa ma interesez de modalitatea de a inainta sugestii conducerii companiei, si sa le scriu un mesaj despre acesti copaci si despre cum ar putea fi imbunatatita intretinerea lor. Dar pe urma mi-am dat seama ca de fapt nu compania de IT unde lucrez eu este responsabila de intretinerea copacilor, ci compania care asigura managementul cladirii unde functioneaza si compania noastra, si o asemenea sugestie nu poate veni din partea mea. Eu si baiatul respectiv nu suntem colegi, caci nu lucram pentru aceeasi companie, ci pentru doua companii diferite. Asa ca deocamdata am lasat-o balta, desi gandul la acei trei copaci incatusati nu-mi da pace nici acum.

Maine incep o saptamana noua, si ma asteapta un program destul de incarcat, cu training intensiv si un proiect de lunga durata in care voi fi implicata.

Va doresc si voua o saptamana cat mai reusita!

Incep un job nou

Ieri am primit o oferta de job din partea unei companii de IT din Toronto, pe care am acceptat-o cu incantate, si ma voi alatura companiei incepand 28 mai 2012, adica in 11 zile.

In ultimele luni, mai exact din noiembrie 2011, una din ocupatiile mele, pe langa scris si ingrijirea copilului, a fost sa imi caut un job. Compania de consultanta financiara unde am lucrat in ultimii 3 ani, pana in noiembrie 2011, a trecut printr-o restructurare la nivel superior, in urma careia mi-am pierdut jobul, si din noiembrie incoace am fost in cautarea unui job nou.

Pierderea jobului meu in noiembrie trecut a venit intr-un moment destul de neportivit – am aflat neplacuta veste cu doar saptamani inainte sa inchei contractul de vanzare-cumparare pentru casa mea din Whitby unde locuiesc acum, intr-un moment in care trebuia sa ma pregatesc pentru 30 de ani de solventa financiara in care sa fiu capabila sa-mi platesc rata la banca pentru casa. Dar cum decizia de a cumpara casa era deja luata, iar procedurile legale pentru a o cumpara erau deja incepute, eu si sotul meu am decis sa mergem pana la capat cu investitia noastra, si sa ne asumam riscul de a trece printr-o perioada “mai restransa” din punct de vedere financiar de cateva luni, pana cand reusesc sa-mi gasesc un job nou. Si eventual unul mai bun decat cel pe care l-am avut pana acum.

Acum ma bucur ca am luat atunci aceasta decizie, si nu am renuntat la planul nostru de a cumpara casa, caci in realitate nu m-am trezit in cea mai proasta situatie financiara care putea fi odata cu pierderea jobului meu. Cand am plecat de la fostul meu job, am primit din partea companiei si salarii compensatorii, dupa care a urmat o perioada comfortabila de somaj, ceea ce inseamna ca am avut in total un interval de 12 luni in care am avut timp berechet sa-mi gasesc un job nou, beneficind in acelasi timp si de un suport financiar cu care sa ma descurc in aceasta perioada “de tranzitie”. Astfel, de la inceputul lui noiembrie 2011 cand am pierdut jobul, pana la sfarsitul lui octombrie 2012 cand imi expira somajul, adica un an, am avut timp sa-mi caut un job nou, sa imi reevaluez cariera profesionala si sa ma hotarasc incotro ma indrept acum, sa petrec mai mult timp cu familia mea si cu copilul meu, sa scriu, sa onorez mai multe invitatii la evenimente mondene din Toronto, sa fac unele lucruri care imi plac dar de care in mod normal nu am timp atunci cand am un job full-time.

As minti sa spun ca am fost nefericita in aceste luni din cauza faptului ca am stat acasa si nu am avut un job full-time de la 9 la 5, asa cum am avut in anii precedenti petrecuti in Toronto. Din contra, aceste 12 luni au fost pentru mine o pauza de care chiar m-am bucurat, e ca si cum as fi avut un al doilea concediu de maternitate, o a doua sansa care mi s-a oferit sa petrec mai mult timp cu copilul meu. :) De exemplu, am fost intrebata: “Asa-i ca te-ai plictisit sa stai acasa cu Alex?” Persoana respectiva a pus intrebarea in asa fel incat mi-am dat seama ca se astepta la un raspuns afirmativ din partea mea, dar raspunsul meu a fost: “Nu, nu-i asa ca m-am plictisit sa stau acasa cu Alex, nu m-am plictisit deloc, cand ai un copil mic nu ai timp sa te plictisesti”.

Ziua in care am aflat ca imi voi pierde jobul pe care l-am avut timp de mai bine de 3 ani nu se prevestise cu nimic a fi iesita din comun fata de orice alta zi din acea etapa a vietii mele. In acea dimineata (era o joi) am mers la de obicei la serviciu, si tot ca de obicei mi-am inceput munca la birou la 9 dimineata. Ba chiar imi pregatisem pranzul de acasa cu o seara inainte, si cand am venit dimineata la birou, l-am pus in frigiderul din bucataria biroului, mi-am facut o cafea, si m-am apucat de treaba exact la fel cum o faceam in orice alta dimineata, fara sa banuiesc nicio secunda ca in curand toate acestea nu vor mai face parte din tabieturile mele zilnice. Dupa care seful m-a chemat in biroul lui si mi-a dat vestea. A inceput cu “N-o sa-ti placa…”. L-am ascultat in timp ce imi explica situatia companiei care urma sa treaca printr-o restructurare de management, si cum colaborarea noastra nu mai poate continua, dar voi avea salarii compensatorii, imi va da referinte si ma va sprijini in eforturile mele de a cauta un job nou, ma va ajuta cu orice voi avea nevoie etc. Si in timp ce il ascultam pe seful meu vorbind si explicandu-mi toate acestea, mi-am dat seama ca nu imi vine sa tip de disperare. Mi-am dat seama ca nu sunt pe deplin nefericita sa plec de acolo. Si nu pentru ca nu imi placea jobul (imi placea), sau pentru ca nu il apreciam pe seful meu (il apreciam, si il apreciez si acum chiar daca nu mai lucrez pentru el; este un om deosebit si cat timp am fost asistenta lui am gandit despre el ca a fost cel mai bun boss pe care l-am avut vreodata, si chiar este adevarat acest lucru), ci pentru ca am preferat sa vad partea buna a lucrurilor – voi avea o pauza de cateva luni, voi petrece mai mult timp cu Alex, voi avea ceva mai mult timp la dispozitie sa acord hobby-urilor mele cum ar fi scrisul, si voi avea posibilitatea sa gasesc un job mai bun decat cel pe care l-am avut pana acum, cu un potential de dezvoltare profesionala mai mare. Iar cand am plecat, dupa ce mi-am curatat calculatorul si mi-am strans lucrurile personale de pe birou, am luat si pranzul ala din frigider, pe care l-am mancat, ati ghicit, acasa.

Iar a doua zi, vineri, eu si sotul meu am avut ceremonia de acordare a Cetateniei Canadiene. De multe ori asa se intampla in viata – pe de o parte pierzi, dar pe de alta parte castigi.

Cand am plecat de la ultimul meu job, fostul meu sef mi-a dat si o scrisoare de recomandare (fara ca eu sa-i cer aceeasta favoare, a facut-o din proprie initiativa), un lucru pe care angajatorii canadieni de obicei evita sa il faca. Este prima oara cand un fost angajator de-al meu din Canada mi-a dat referinte in scris; ceilalti mi-au acordat doar referinte telefonice atunci cand am avut nevoie de recomandari pentru un job nou, ceea ce o ok si asa, nu aveam nevoie musai de recomandari in scris. Este doar unul din motivele pentru care il apreciez si acum pe fostul meu sef ca fiind cel mai bun sef pe care l-am avut vreodata, in ciuda faptului ca nu mai lucrez pentru el. Cu alte cuvinte, nu am niciun fel de resentimente fata de el legate de faptul ca mi-am pierdut jobul, ci am aceeasi consideratie pentru el ca si atunci cand lucram in compania lui.

In cei 5 ani petrecuti la Toronto, inainte sa ma mut in suburbia Whitby, am avut 4 joburi. Primul meu job a fost la un supermarket, unde am fost casierita, genul de job caruia in Canada i se spune “job de supravietuire”, si genul de job care este cel mai accesibil noilor veniti in Canada cum eram eu atunci, inainte ca un nou emigrant sa se orienteze pe plan profesional in noua tara, si inainte ca acesta sa aiba posibilitatea de a urma o scoala in Canada care eventual sa-i asigure accesul la joburi mai bine platite. Am gasit acest job la supermarket la o luna de cand m-am mutat in Canada, incat foarte multa lume, atunci cand auzea ca “am venit in Canada luna trecuta”, se mira din cale afara: “Cum, esti de atat de putin timp in Canada, si deja ti-ai gasit job? Felicitari!” Si mi-am dat seama ca e mare lucru in Canada sa-ti gasesti un job in 30 de zile, mai ales cand esti nou-venit in Tara Artarului.

Urmatorul meu job a fost la o banca din Toronto, care a fost si primul meu job din domeniul finantelor. Dupa 6 luni petrecute la supermarket, m-am gandit ca este timpul sa depasesc etapa joburilor de supravietuire, si am pornit in cautarea unui job mai bun. Cautarile mele au durat 2 saptamani. Prin ce era acest job mai bun decat cel precedent, de la supermarket? Prin tot – mediul de lucru, conditiile de munca, program fix de la 8.30 la 5 (spre deosebire de programul flexibil si foarte extenuant de la supermarket), potential de dezvoltare profesionala intr-o industrie de varf din Canada, caracterul bilingv al jobului (vorbesc si franceza cursiv, nu doar engleza), nu mai spun de satisfactia financiara. Un singur downsize avea jobul meu de la banca – era un contract pe 4 luni, si nu un job pe o perioada nedeterminata. Dar nu m-a speriat acest lucru. Cand am primit oferta de job din partea bancii, am renuntat fara niciun regret la jobul meu full-time si sigur dar slab platit de la supermarket in favoarea unui contract la banca. Bineinteles ca luam in calcul si posibilitatea de a gasi o oportunitate pe termen lung la acea banca, dar nu mi-am pus sperantele in acest lucru. Am preferat sa fiu realista, ba chiar rezervata, cu privire la acest job, ca sa nu fiu dezamagita in cazul in care contractul meu de la banca va expira fara sa se transforme intr-un job full-time. Si este exact ce s-a si intamplat dupa 4 luni – contractul meu de la banca a expirat fara sa se transforme intr-un job full-time, si am parasit banca, si am fost iarasi in fata prospectului de a cauta un job nou.

Urmatorul meu job a fost la o companie de fonduri de investitii din Toronto. Tot un contract (de 14 luni de data aceasta), tot bilingv, si asemanator din multe puncte de vedere cu jobul meu anterior de la banca. Cautarile mele pentru acest job au durat o luna. Dar si aici s-a intamplat acelasi lucru ca si la banca – odata contractul meu expirat, nu am avut posibilitatea obtinerii unui job pe termen lung.

Si iata-ma din nou, in vara lui 2008, intre doua joburi. De data aceasta mi-am invatat lectia si nici macar nu am aplicat la joburi contract, ci doar la joburi full-time. Mi-am dat seama ca daca o companie scoate la concurs un job contract, posibilitatea ca acesta sa se transforme intr-un job full-time este scoasa din discutie. Daca aveau nevoie de un nou angajat pe o perioada nedeterminata, acel job ar fi fost scos la concurs full-time din prima, nu-i asa? Un job contract nu inseamna decat faptul ca acea companie are nevoie de un angajat pe acea perioada determinata de timp, iar la angajare nimeni nu-ti garanteaza niciun fel de full-time, si in 99% din cazuri aceasta minune nici nu se intampla odata cu incheierea contractului. Asa ca de data aceasta, in timpul job search-ului meu, cand vedeam un job contract, nici nu ma oboseam sa citesc fisa postului, si treceam mai departe, la urmatorul job listat.

M-am angajat la compania de consultanta financiara de care spuneam mai sus in august 2008. A durat, ati ghicit, o luna sa-mi gasesc acest job. De data aceasta era un job full-time, nu contract ca si in cazul experientelor mele anterioare. Dar in schimb nu a fost un job bilingv – un compromis pe care in acel moment am fost dispusa sa-l accept.

Iar in noiembrie 2011 am fost pusa din nou in situatia de a cauta job, cu un copil mic si cu o casa pe care urma sa o cumpar in mai putin de o luna. Multi ar fi crezut ca mi-am asumat un risc prea mare sa imprumut sute de mii de dolari de la banca pentru a-mi cumpara casa, dar eu nu am gandit asa. Era vorba doar de cateva luni, in care aveam salarii compensatorii si somaj asigurate, si am fost dispusa sa-mi asum acest risc. In afara de asta, din experienta mea anterioara, in anii petrecuti in Canada nu mi-a luat niciodata mai mult de o luna sa-mi gasesc un job, asa ca eram increzatoare ca totul va fi bine si de data aceasta, ca lucrurile se vor aseza la locul lor la timpul lor, iar eu si familia mea nu vom avea de suferit. Oricum, daca stai bine si te gandesti, atunci cand iti cumperi casa si faci imprumut la banca pe 30 de ani, care este probabilitatea ca in 30 de ani sa nu-ti pierzi niciodata jobul, sau sa nu-ti schimbi jobul, sau sa nu te afli la un moment dat intre doua joburi, sau sa iesi la pensie din acelasi job? Foarte-foarte redusa! Oricum vom avea urcusuri si coborasuri in cariera profesionala de-a lungul vietii, dar asta n-ar trebui sa ne impiedice sa cumparam casa, daca ne dorim sa avem propriul nostru camin, nu-i asa?

Cand am inceput sa caut un job in noiembrie trecut, intr-o anumita masura ma asteptam sa-l gasesc la fel de repede cum s-a intamplat si in anii precedenti. Dar nu s-a intamplat la fel, ci a durat aproape 7 luni. La un moment dat ma gandeam – oare ce se intampla, este cumva de vina perioada post-recesiune in care ne aflam? In aceste luni am avut mai mult de 10 interviuri. Am avut interviuri cu Philips, cu ING, cu alte 3 banci canadiene, cu 2 companii financiare la care am mai lucrat in trecut. Dar nici unul din aceste interviuri nu s-a soldat cu o oferta de job. O alta companie de consultanta financiara la care am aplicat m-a chemat la doua interviuri. De obicei, cand un angajator te cheama la al doilea interviu, sansele sunt maxime sa iei jobul. Si ma gandeam ca de data asta poate jobul e al meu, avand in vedere ca am fost chemata la cel de-al doilea interviu. Dar dupa cele doua interviuri nu am mai fost contactata de acea companie, si mi-am dat seama ca nu ma mai aflu printre candidatii favoriti. Singurul lucru care ma ajuta sa nu intru in panica era faptul ca mai aveam multe luni la dispozitie, pana in octobrie, sa gasesc un job.

Si in sfarsit, in aceasta luna, mi-am gasit job. Este vorba de o companie IT din centrul Toronto-ului, si este un job full-time, bilingv. Am aplicat la aceasta companie acum cateva luni, si ca sa va spun sincer, nici nu mai tin minte cand am aplicat la ei, pentru ca nu m-au sunat imediat, si intre timp am si uitat ca le-am trimis CV-ul. Daca nu m-au sunat la scurt timp dupa ce le-am trimis CV-ul si o scrisoare de intentie, am crezut ca nu sunt interesati de candidatura mea si mi-am cautat de job search-ul meu in continuare. Dar, surpriza, m-au sunat acum doua saptamani sa ma cheme la interviu. Chiar a fost o surpriza foarte mare pentru mine, pentru ca renuntasem demult sa mai astept vreun telefon de la ei. Miercurea trecuta am fost la primul interviu, si in aceeasi dupa-amiaza m-au sunat din nou, sa ma cheme la cel de-al doilea interviu, pentru a doua zi. Iar saptamana aceasta, ieri dimineata mai exact, am primit oferta de job din partea lor, pe care am acceptat-o cu incantare.

De altfel, nu este prima oara cand am interviu la aceasta companie. Prima oara am aplicat la ei acum 4 ani, in vara lui 2008, la job search-ul meu precedent. Am fost si atunci la doua interviuri, dar pentru un job diferit. Dupa care managerul care trebuia sa ia decizia de angajare a plecat in vacanta si nu am mai fost contactata de ei timp de cateva saptamani, iar eu intre timp am acceptat o alta oferta de job. Asa ca de data aceasta, cand am inceput sa caut job, a fost printre primele companii la care am aplicat, contand ca experienta mea ii va interesa din nou, ceea ce, din fericire, s-a si intamplat.

Este jobul perfect si sunt foarte fericita cu aceasta oportunitate. Este un job full-time, bilingv, situat intr-o locatie covenabila pentru mine, cu program fix (un alt aspect foarte important pentru mine, avand in vedere ca am copil mic). De data aceasta nu a mai fost nevoie sa fac niciun compromis. A meritat din plin sa stau acasa atatea luni pentru acest job. Cu ocazia asta am avut si o vacanta mai extinsa, de 7 luni – na, poftim. Cum sa nu fiu multumita?

Iar cat priveste abilitatea mea de a-mi gasi job intr-un interval scurt, de o luna – mi-am pastrat-o. Am mai primit o oferta de job in aceasta perioada de cautari, la sfarsitul lui noiembrie 2011. Era vorba de aceeasi companie de consultanta financiara unde am lucrat in ultimii 3 ani, dar o alta filiala din Toronto. Am aplicat la acel job la inceputul lui noiembrie, cand am inceput sa caut un job nou; am avut cu ei doua intreviuri; iar la sfarsitul lui noiembrie mi-au facut o oferta de angajare, pe care in schimb am respins-o pentru ca mi-au oferit un salariu mai mic decat vroiam, si mai mic decat a fost salariul meu precedent. Am stat si m-am gandit daca sa accept oferta lor sau nu, si pana la urma m-am hotarat sa nu o accept. De fiecare data cand am cautat un job nou in Canada, intentia mea a fost sa obtin si o situatie financiara mai buna, adica sa progresez, nu sa regresez, si nu doar sa schimb locul de munca. Orice pierdere de job inseamna de fapt oportunitatea de a-ti gasi un job mai bun, nu doar “un alt job” – asa am gandit din prima zi cand m-am mutat in Canada. Acum ma bucur ca nu m-am grabit atunci sa iau acel job, pentru ca “jobul meu”, jobul perfect, a venit incet dar sigur. Am putut sa-mi gasesc un job in decurs de o luna si de data aceasta, la fel ca si in anii trecuti, cu singura diferenta ca nu l-am acceptat. :)

Ma intorc in lumea corporatista in mai putin de doua saptamani. Nu voi mai avea la fel de mult timp liber, nu voi mai putea sa merg la evenimente mondene la fel de des ca in ultimele 7 luni si nu voi mai putea sa fac unele lucruri de care m-am bucurat in ultima jumatate de an, dar e o schimbare binevenita in viata mea.

M-am intors la job

Tocmai mi s-a incheiat concediul de maternitate, si copilul meu va implini un an in cateva zile. La inceputul acestei saptamani m-am intors la birou, si de luni dimineata incoace am revenit in lumea finantelor in care am lucrat pana acum un an – fonduri de investitii, actiuni, asigurari, software-uri financiare. Am revenit la calculatorul meu de la birou, care ma astepta cu vechile mele parole de programe financiare pe care a trebuit sa le recuperez una cate una. Am revenit la clientii biroului nostru care ne asalteaza cu cereri la fel ca inainte sa plec in concediul meu de maternitate.

Lucrez in finante de 4 ani, si m-am indragostit de aceasta meserie din prima zi cand am inceput sa o practic. Am avut 3 joburi in finante in Toronto pana acum, si pe fiecare dintre ele le-am facut cu pasiune. De multe ori ma gandeam ca am norocul sa practic o meserie care imi place cu adevarat, care nu ma plictiseste, care nu ma face sa ma urc pe pereti de frustrare sau alte sentimente negative in fiecare zi de la 9 la 5. Citeam de curand un articol al Simonei Catrina despre placerea de a-ti face meseria, si la sfarsit Simona le intreba pe cititoarele ei daca isi iubesc meseria pe care au ales-o sau in care au aterizat cu sau fara voia lor. Citind articolul Simonei, mi-am dat seama ca si eu de multe ori m-am gandit la acest aspect – cat de usoara iti poate fi viata daca faci o meserie pe care o iubesti si pe care o practici din pasiune, si nu doar din nevoia de a-ti asigura echilibrul financiar si de a-ti procura painea de toate zilele, o meserie pe care altfel n-ai face-o daca ai avea aceasta optiune.

Dar in timpul anului meu de concediu de maternitate am inceput sa scriu, si pe masura trecerii timpului am descoperit ca imi place sa fac acest lucru si mai mult decat imi placea sa fac finante inainte de nasterea copilului meu. Timp de 6 luni am fost scriitor full-time, pe langa mama full-time, si fiecare articol pe care care il publicam pe blog sau pe celelate publicatii online pentru care scriu ma facea sa iubesc aceasta meserie (pe care unii ar putea-o considera “exotica”, sau “boema”, sau “prea artistica”) in fiecare zi tot mai mult. Daca acum un an imi spunea cineva ca voi ajunge sa fac ceva care sa imi placa mai mult decat finantele, nu il credeam. Dar s-a intamplat. Am descoperit ca imi place sa scriu chiar mai mult decat imi place sa fac finante.

Pe masura ce se apropia ziua in care trebuia sa mi se incheie concediul de maternitate si sa revin la birou, aveam emotii cand ma gandeam oare cum o sa ma readaptez la locul meu de munca pe care il iubeam odinioara atat de mult, caci acum exista si altceva in viata mea care imi produce o satisfactie si mai mare. Ma gandeam oare nu o sa ajung sa-mi urasc jobul financiar, acum ca am descoperit ca imi place atat de mult sa scriu? Singurul lucru care ma facea sa nu intru in panica era speranta ca placerea de a face jobul meu financiar imi va reveni, si va continua sa-mi placa la fel de mult cum imi placea inainte.

Si iata-ma ofiter financiar full-time din nou, de o saptamana. Si ce sa spun, pot sa ma laud cu vesti bune. Intuitia mea s-a dovedit a fi corecta. Dupa 5 zile petrecute la biroul de consulanta financiara unde lucrez, ma declar multumita. Placerea de a face acest job, la care ma gandeam daca o sa-mi reapara sau nu, mi-a revenit. Am reintrat in stilul de munca de alta data de la biroul nostru, si m-am reobisnuit deja cu cerintele sefului meu si cu ritmul in care se lucreaza in finantele din Toronto. Nu ma plictisesc la birou, nu ma uit la ceas din 5 in 5 minute, nu imi vine sa urc pe pereti de necaz, caci sunt ocupata, fac ceva ce imi place si nu mai simt cum zboara timpul. Mi-am gasit echilibrul atat de necesar intre jobul meu full-time in finante si cel part-time de scriitoare (caci acum nu mai am privilegiul de a fi scriitoare full-time, cum mi-a permis concediul meu de maternitate). Daca va veni vreodata ziua in care sa pot trai doar din scris, am sa renunt fara regrete la orice alta activitate profesionala. Dar deocamdata nu imi permit acest lux, asa ca imi pastrez “jobul clasic 9-5”, si timpul liber il dedic scrisului. Partea buna este ca o fac nu doar din nevoie, dar si din placere.

Mi-am scos din garderoba “moda de birou” pe care am purtat-o pana acum un an – tinute office, costume, sacouri, fuste drepte, pantaloni la dunga, pantofi cu toc. Este un alt lucru care imi place la jobul meu – tinuta obligatorie de la mine de la birou nu e deloc obligatorie pentru mine, ci una pe care o adopt cu placere, un motiv in minus sa fiu nemultumita ca lucrez in finante.