I also write for / Scriu si pentru


I also write for / Scriu si pentru

Revista Tango Romania


Showing posts with label Batiste. Show all posts
Showing posts with label Batiste. Show all posts

Thursday, January 02, 2020

Cumparaturi recente – Shopping Lately

Bine v-am regasit dragele mele prietene! Sper ca ati avut sarbatori splendide, ca v-ati bucurat de vacanta de iarna din plin, ca ati avut un Craciun minunat alaturi de cei dragi, si ca ati avut parte de o noapte de Revelion de vis! Va doresc un an nou fabulous si sa va fie 2020 asa cum vi-l doriti!

La multi ani tuturor!
Cat ma priveste pe mine, am avut un sezon linistit si relaxant de sarbatori acasa impreuna cu familia mea, si in prezent sunt in vacanta de revelion, ma voi intoarce la serviciu saptamana viitoare.

Iar in articolul de astazi mi-am propus sa scriu despre unul din subiectele mele preferate – shopping, si as vrea sa va arat ce cumparaturi am facut ultima vreme (adica in decursul lui 2019), imbracaminte si cosmetice. Intr-o alta ordine de idei, acest articol nu va include chiar toate cumparaturile pe care le-am facut anul trecut, ca sa nu fie articolul prea lung, dar si pentru ca nu am apucat sa fac poze tuturor hainelor si produselor de frumusete pe care le-am cumparat; pe unele dintre ele le-am folosit inainte sa le fac poze, astfel incat m-am hotarat sa nu le mai includ intr-un articol de shopping.

Voi incepe cu articolele vestimentare.
Geaca denim Levi’s – o am deja de cateva luni, dar o includ in aceasta poveste de cumparaturi pentru ca anul trecut nu am fost foarte activa pe blog si nu am scris despre experientele mele de shopping in decursul lui 2019. E foarte confortabila, am purtat-o la greu, si a devenit una din piesele mele preferate din graderoba.

Am cumparat si diferite bluze. Cele trei din poza de mai jos sunt model identic, diferite culori, precum si alte bluze in celelalte doua poze.
Am cumparat acest top vara trecuta, pentru vacanta mea din iulie pe care am petrecut-o la casa mea de vacanta din Minden. Ziua nationala a Canadei este pe 1 iulie, si am purtat acest top in timpul vacantei.
Papuci de casa...
Trec acum la produse de beauty.
Doua pachete cu servetele umede demachiante Dead Sea si Garnier, un spray body-mist cu mosc alb, doua masti de par, bombe de dus Dr. Teal's. Unele din aceste produse le-am folosit deja, pe altele le mai am in baie. In principiu mi-au placut toate. As vrea sa spun cateva cuvinte despre bombele de dus Dr. Teal's, cu aroma de eucalipt si menta verde -- au aceeasi functionalitate ca bombele de baie, numai ca nu le folosesti in cada cand faci baie, ci la dus. Folosesc si bombe de baie pentru serile cand fac o baie relaxanta, dar din pacate nu am timp sa fac asta prea des, si raman cu dusul obisnuit, aceste bombe de dus fiind perfecte pentru dus. Pun cate o bomba din aceasta in cada, si dusul ii scoate aroma de eucalipt si menta verde pentru un efect relaxant si calmant.
Sampon uscat Batiste XXL Volume, pudra compacta Rimmel London, manicura aplicata. As vrea sa spun cateva cuvinte despre samponul uscat Batiste, este un produs excelent, I am a long time fan, l-am cumparat de multe ori pana acum, si il voi mai folosi pe viitor. Stiu ca si multe din cititoarele acestui blog il apreciaza, este cu adevarat un produs foarte eficient si isi face treaba bine. Dintre toate sampoanele uscate pe care le-am incercat vreodata, Batiste este de departe cel mai bun; iar dintre toate variantele care exista in gama Batiste, XXL Volume este preferatul meu.
Sapunuri lichide pentru maini, diferite arome
Doua geluri de dus cu aroma de cocos, sampon, balsam
Sapunuri lichide de maini -- diferite arome; un set de bile parfumate pentru incaltaminte, cu aroma de vanilie
Body scrub cu levantica
Bombe de baie
Ruj Wet&Wild, dar si sampon uscat Batiste Tropical. Desi samponul uscat XXL Volume de la Batiste este preferatul meu, am vrut sa incerc si alte arome din acasta gama.
Detangler pentru par Pantene; detangler pentru par Garnier Whole Blends cu ovas; ulei pentru fata; saculete parfumate pentru diferite utilizari, cu aroma de bamboo (set de doua saculete); un set pentru ingrijirea picioarelor. As vrea sa spun cateva cuvinte despre detanglerele pentru par Pantene si Garnier -- ambele sunt foarte bune, le-am folosit recent si mi-au placut grozav. Sunt utilizatoare constanta de descalcitor pentru par, si m-am bucurat sa descopar doua produse din aceasta categorie atat de bune. De asemenea, cateva cuvinte despre saculetele parfumate cu aroma de bamboo -- pot fi folosite in foarte multe feluri in casa, la fel cum ai folosi saculete cu flori uscate de levantica, precum faceau bunicile noastre odinioara: in dressing, in dulapul de lenjerie, in baie, in valize, in dulapul de incaltaminte etc.

Voi ce cumparaturi ati facut recent?

Sa aveti in continuare o saptamana frumoasa!

Photo credit: Victoria West

Monday, October 02, 2017

Cele mai recente cumparaturi – Shopping Lately

Au trecut cateva luni de cand am publicat un articol pe blog din seria cumparaturilor, asa ca pentru astazi m-am gandit sa revin la aceasta serie si sa va arat ce mi-am luat in ultimele sedinte de shopping pe care le-am facut din iulie incoace. De data aceasta nu mi-am luat haine, ci mai degraba accesorii, dar si multe produse de ingrijire si frumusete, si bineinteles, birotica si papetarie fina.

Dar s-o luam de la capat -- incepem cu produsele de ingrijire si frumusete, si anume cu produsele pentru ingrijirea parului.
Balsamuri pentru par Vidal Sassoun si sampon uscat Batiste, varianta XXL Volume. Este prima oara cand cumpar aceste balsamuri de par Vidal Sassoun, le-am luat din massmarket. Inca n-am inceput sa le folosesc, deocamdata le am in baie si isi asteapta randul sa fie folosite. Dar cum parul meu este foarte high maintenance, pentru mine este foarte important sa am produsele potrivite pentru ingrijirea parului meu la indemana tot timpul; daca folosesc ultimul strop de sampon sau balsam si nu am o sticla noua in dulapul din baie, intru in panica pana cand ajung din nou la raftul de frumusete la magazin sa-mi fac plinul cu produse noi. Sper sa fie bune aceste balsamuri de par si sa nu ma dezamageasca, gama Vidal Sassoun are o reputatie buna. Vidal Sassoun saracu' a murit in 2012, la varsta onorabila de 84 de ani, dar contributia pe care a adus-o lumii frumusetii si industriei ingrijirii parului este remarcabila.

Samponul uscat Batiste -- l-am luat de a Winners. Sunt convinsa ca sunteti familiare cu acest produs, si poate ca multe dintre voi il apreciati la fel de mult ca mine. Este a doua oara cand cumpar acest sampon uscat, prima oara m-a tinut un an intreg, am fost convinsa de calitatea sa si a devenit preferatul meu in randul sampoanelor uscate, iar varianta XXL Volume este cel mai bun din punctul meu de vedere.
Servetelele umede pentru demachiere sunt de la Winners, iar toate celelalte produse (lotiune tonica Garnier, crema de zi anti-rid Nivea, pudra compacta L'Oréal Infallible) sunt luate din massmarket. In prezent le folosesc pe toate, si imi plac toate! S-ar putea sa revin cu un review pentru unele sau toate aceste produse, mai tarziu, dupa ce le voi fi consumat deja si imi voi fi creat o parere mai obiectiva despre ele; acum va spun doar parerea mea despre aceste produse bazata pe primele impresii, dupa un numar limitat de folosiri ale fiecaruia.
Alte produse de frumusete si accesorii diverse -- accesorii pentru lenjerie; o cutie de margele de gel parfumate pentru dulapuri, cu arome marine; un sapun natural cu masline de Toscana; servetele umede Cottonelle pentru maini si uz general.
Cele doua produse din poza de mai sus, sapunul organic cu masline pentru fata Kiss My Face si servetelele demachiante cu bamboo, le-am luat de la un magazin naturist din Whitby, Health Planet. Este un magazin relativ nou care s-a deschis la Whitby acum vreo doi ani si imi place sa merg acolo pentru produse naturiste din cand in cand.
Doua lumanari parfumate, un sapun natural handmade, si doua deodorante Dove. Lumanarile parfumate si sapunul handmade le-am luat de la un magazin artizanal din centrul Toronto-ului saptamana trecuta. Eram in oras cu o prietena, am trecut pe langa acest magazin pe Strada Front din centru, prietena mea stia de acest magazin si mi-a spus ca au lucruri foarte faine; am intrat sa aruncam o privire. Este un magazin independent si nu unul mainstream ca la mall. Au lucruri deosebite acolo -- home decor, decoratiuni pentru Halloween, dar si produse de frumusete handmade cum ar fi lotiuni de corp, uleiuri naturale de corp, creme de maini, sapunuri naturale, balsamuri de buze, produse pentru baie, si nu in ultimul rand lumanari parfumate. Este un magazin grozav, ma bucur ca l-am descoperit, o sa mai merg acolo -- se numeste Kochi Stores si se afla pe 83 Front Street East in centrul Toronto-ului pentru cei care locuiesc aici sau sunt in vizita si vor sa-l vada. Si am luat de acolo aceste trei produse -- lumanare parfumata handmade cu mar verde; lumanare parfumata in varianta cubulete, cu aroma de cidru de mar (folosesc un incalzitor electric pentru lumanarile cubulete); si sapun natural cu argan. Preturile la acest magazin nu sunt mici, dar nici exagerate, iar cele 3 produse pe care le-am luat au fost la reducere. Sunt o mare amatoare atat de lumanari parfumate (am tot timpul lumanari parfumate in timpul sezonului rece in casa; chiar acum in timp ce scriu acest articol, am o lumanare cu aroma de vanilie aprinsa pe masa), cat si sapunuri naturale care nu-mi lipsesc niciodata din baie.

Deodorantele Dove sunt din massmarket, le cumpar des. Cel mai mare este cu ulei de shea butter, in marimea standard (45 grame), si l-am luat la o sedinta obisnuita de cumparaturi acum cateva saptamani. Inca n-am inceput sa-l folosesc, pentru ca deocamdata mai folosesc deodorantul meu prezent, tot un Dove. Cel mic -- varianta mini, 14 grame, l-am luat ca sa-l am in poseta on the go, cand sunt in oras o zi intreaga si am nevoie de un refresh; aroma cu castraveti este o aroma de la Dove preferata de-a mea pe care o folosesc de ani de zile, si continuu sa o folosesc frecvent.

Trec la accesorii -- doar cateva de data aceasta.
Accesorii pentru sutien -- de fapt sunt concepute pentru a fi folosite atunci cand nu porti sutien. Am cateva rochii si bluze care nu pot fi purtate cu sutien, si aceste accesorii sunt foarte la indemana in astfel de situatii (le-am luat de la Shoppers Drug Mart). Poate ca ati observat ca am doua seturi din acestea si intr-o poza mai sus, si asta pentru ca le-am cumparat in doua sedinte de shopping diferite. Si sosete -- doua seturi a cate doua perechi, a venit toamna si mi-am reincarcat stocul de sosete. 😊
Umeras penstru esarfe si curele, l-am luat ca sa-l folosesc pentru curele. Pana acum foloseam un umeras obisnuit sa-mi tin curelele si centurile in dressing, dar acest umeras mi se pare mai potrivit pentru acest scop. Mai am unul identic, pe care il folosesc pentru esarfe, iar acesta va fi doar pentru curele si centuri. Cand eram la magazin si l-am vazut pe raft, am vazut umerase din acestea pe mai multe culori, ma gandeam oare ce culoare sa iau de data aceasta, mi-a placut in special unul mint. Dar pana la urma m-am hotarat sa iau unul identic cu primul, culoarea asta mov, pentru o garderoba mai organizata.

Am lasat pentru la sfarsit produsele de birotica si papetarie fina, o alta industrie care se imbogateste pe spinarea mea. 😊
Corectoare lichide, pixuri
Pixuri din nou!
Cutii de depozitare pentru uz in birou
O carte, doua carnete, pixuri
Jurnal Eccolo Dayna Lee Collection
Jurnalul bleu din poza de mai sus este un jurnal Eccolo, un brand de jurnale si papetarie fina foarte apreciate aici in America de Nord -- atat in Canada cat si in Statele Unite; si este unul din brandurile mele preferate de papetarie fina. Este un jurnal creat de Dayna Lee, designer pentru Eccolo care locuieste la Toronto, iar brandul ei se numeste Dayna Lee Collection. Ii urmaresc pagina de Instagram, @DaynaLeeCollection, iar pagina ei arata splendid! Jurnalele si alte obiecte de birotica pe care le creaza sunt superbe, cu citate inspirationale pe coperta, de multe ori imi place sa ma uit pe pagina ei de Instagram doar asa de dragul inspiratiei. Jurnalele ei se vand online sau in anumite magazine din Statele Unite (TJ Maxx, Marshalls) si Canada (Winners, Indigo), dar in magazinele din Canada nu sunt in numar mare. Tot incercam sa gasesc produse de-ale ei in magazinele din Toronto, dar nu aveam noroc. Si iata ca saptamana trecuta eram in centrul Toronto-ului, la un magazin Winners de pe King Street West, si am gasit acest jurnal -- am recunoscut designul ei imediat, citatul inspirational de pe coperta, si m-am uitat pe coperta din spate sa vad semnatura ei Dayla Lee Collection, si l-am pus in cos fara fara sa ezit o clipa! Jurnalul avea si un pret excelent, pentru ca in alte magazine sau online stiu ca produsele ei sunt disponibile la preturi ceva mai mari. I-am lasat un mesaj pe pagina de Instagram despre gaselnita mea -- tot timpul apreciaza cand cei care o urmaresc ii lasa mesaje despre produsele ei pe care le-au cumparat, eram incantata de gaselnita mea, si ea la fel a fost incantata cand am contactat-o pe pagina de Instagram. Mi-ar placea chiar sa o cunosc intr-o buna zi, va participa la un targ in vestul Toronto-ului cu produsele ei in aceasta luna, dar nu stiu daca voi reusi sa ajung la acel targ, imi este peste mana.

Si ultimul articol pe care vreau sa-l prezint in povestea de shopping de azi, o rama photo.
Voi ce cumparaturi ati facut recent?

Sa aveti o saptamana cat mai reusita!

Photo credit: Victoria West

Friday, February 05, 2016

Review: Samponul uscat Batiste

Astazi as vrea sa fac un review samponului uscat Batiste, un produs fabricat in Marea Britanie, actualmente senzatia blogurilor de frumusete. Mi l-am luat vara trecuta, in iunie, inca il mai am, ultima oara l-am folosit weekendul trecut, si in articolul de astazi voi descrie impresiile pe care le-am avut in urma utilizarii acestui produs, atat de apreciat de cele care il folosesc.
Prima oara am auzit de el de la Andreea Balaban, in unul din video-urile ei. Ma interesa demult sa gasesc un sampon uscat, dar nu cunosteam nici un brand care le produce, si a naibii ca nici timp sa scotocesc internetul nu aveam. Noroc de Andreea cu videoclipurile ei – cand a vorbit despre acest sampon pe blogul ei, mi-am facut imediat o nota mentala sa-mi iau si eu. Andreea a fost foarte incantata de acest sampon, ceea ce m-a convins si pe mine sa-mi iau unul. Nu stiam unde se comercializeaza, dar din fiericire am dat peste el absolut intamplator -- eram intr-o vineri seara la cumparaturi la HomeSense, l-am vazut pe raftul cu produse pentru ingrijirea parului, si imediat l-am pus in cos. Mi-am luat varianta XXL Volume. Erau trei sampoane Batiste pe raft la HomeSense, si primul meu impuls a fost sa mi le iau pe toate trei, "ca sa fie acolo"; dar pana la urma m-am gandit ca n-are rost sa ma grabesc si sa-mi iau atat de multe deodata, ci mai bine imi iau unul ca sa-l testez, sa vad daca imi place, si daca da, imi mai iau pe viitor.

L-am incercat a doua zi dimineata, sambata. In acea vineri seara nu m-am spalat pe cap (de obicei ma spal pe cap in fiecare zi), pentru ca ma gandeam ca o sa vreau sa-l incerc sambata, sa-l testez, sa vad cum este, cum functioneaza. Sambata dimineata eu si familia mea voiam sa facem o iesire la un muzeu de aviatie, si in timp ce ma pregateam pentru plecare, am testat si samponul.

Iata descrierea produsului:

Batiste Dry Shampoo XXL Volume is perfect for use between washes when you want amazing volume. A quick burst revitalises hair, removes excess grease and gives you ultimate volume, body and texture, making any style no-fuss with no need to backcomb!

How to use it
Shake vigorously before use. Keeping nozzle about 30 cm from hair, spray into roots. Massage through with fingertips. Brush and style.

Dupa ce l-am folosit, iata ce am constatat. Batiste da un volum grozav parului, si mai ales il face sa arate curat, (aproape) ca dupa spalat. Eu am parul gras si ma spal pe cap in fiecare zi, si atunci cand l-am testat prima oara ma gandeam ca daca as putea sa-mi schimb rutina sa ma spal pe cap o data la doua zile, iar intre doua spalari sa folosesc samponul Batise, pentru mine ar fi super, merita cu prisosinta sa il am in baie. Are o singura mica problema, nu grava ce-i drept -- cand il sprayezi, pudra aia se aseaza alba pe par, si imediat dupa sprayere arati ca si cum ai avea faina in cap. Dar daca perii parul, albeata pudrei se disperseaza si nu mai ai aspectul ala de faina in par. Iar volumul pe care il da -- WOW! Deci merita folosit, fara indoiala.

Atunci cand l-am cumparat vara trecuta, vorbeam cu o prietena despre acest sampon si dansa mi-a spus ca a incercat mai multe feluri de sampoane din astea uscate din comert, printre care Herbal Essences si Pantene, si acestea aveau o problema cu orificiul de sprayere, si anume dupa un timp acel orificiu se infunda, ceea ce facea utilizarea samponului imposibila. Speram ca Batiste nu va avea aceasta problema la fel ca unele sampoane massmarket, si din fericire, asa si s-a dovedit -- pana acum n-a avut nicio problema cu el, si functioneaza perfect.

Desi la inceput am fost tentata sa folosesc Batiste intre doua spalari, astfel incat sa-mi schimb rutina spalarii pe cap si sa nu ma mai spal pe cap in fiecare zi, trebuie sa spun ca pana la urma mi-am pastrat rutina de ingrijire a parului exact la fel, fara sa schimb nimic, adica sa ma spal pe cap in fiecare zi la fel cum o faceam si inainte, si sa folosesc Batiste doar pentru situatii de urgenta. De altfel, chiar acesta si este conceptul samponului uscat Batiste -- este menit doar pentru urgente, atunci cand n-ai avut timp sa te speli pe cap si cu acest produs iti revitalizezi parul pentru un scurt timp, pana cand poti sa ajungi la dus; dar nu este conceput pentru utilizare de rutina, si nicidecum nu este conceput pentru a rari ingrijirea parului. Parul trebuie spalat atunci cand este murdar, si frecventa spalarii parului este diferita de la o persoana la alta, in functie de tipul de par -- pentru mine e in fiecare zi, pentru altcineva poate fi o data la doua zile, sau la trei, sau o data pe saptamana, etc.

Cel mai mult mi-a folosit sa il am la indemana vara trecuta, in timpul vacantei road trip pe care am facut-o in august. Eu si John avem o casa mobila, si ultima noastra vacanta a fost o calatorie prin Canada si America timp de o saptamana cu RV-ul. Dusul si apa calda sunt perfect functionale in casa noastra mobila si am putut sa facem dus ca acasa, dar presiunea la apa nu este la fel de mare ca in baia de acasa. In timpul acestei calatorii cand faceam dus, nu m-am spalat si pe cap in fiecare zi, ci o data la doua zile, din cauza presiunii scazute la apa, care a facut spalatul pe cap mai dificil ca de obicei. Ei bine, samponul uscat Batiste mi-a prins foarte bine in aceasta vacanta, cand m-am spalat pe cap la doua zile, si intre spalari foloseam Batiste. Asa ca daca mergeti in vacanta cu rulota, unde presiunea la apa e mult mai scazuta, sau daca mergeti pur si simplu intr-o vacanta mai rustica (o cabana in creierii muntilor, cu conditii mai modeste si cu stele mai putine), samponul uscat Batiste va fi o comoara in geanta voastra de voiaj.

Iata si careva poze in care puteti sa vedeti cum arata parul meu, tratat cu samponul uscat Batiste. In primele doua poze, cu parul lasat liber, sunt la muzeul de aviatie din Hamilton pe care l-am vizitat vara trecuta; a fost prima oara cand am incercat samponul Batiste.
In urmatoarele doua poze sunt in Statele Unite, la Sault Sainte Marie (statul Michigan), in timpul vacantei road trip despre care va spuneam mai sus; parul prins in pony tail de data aceasta.
Inca mai am samponul in baie, am consumat pana acum aproximativ jumatate de continut, si l-am folosit doar pentru situatii de urgenta, si nu pentru ingrijirea de rutina a parului. Acum ma bucur ca n-am cumparat trei tuburi, ci numai unul -- probabil va mai dura cateva luni pana cand il voi consuma de tot. Dar sunt incantata de el, si cu siguranta il voi mai lua, va fi prezent in baia mea tot timpul.

Voi ce parere aveti despre acest produs? Il folositi, va place?

Sa aveti un weekend fantastic!

Photo credit: Victoria West